Ceas buclucaș
Am făcut comandă la un ceas pe e-bay. Să n-aud un “lol frate” că vă tai…
Am aşteptat o lună şi ceva. A ajuns… Cu mâinile tremurând de emoţie am desfăcut pachetul, cu aceeaşi bucurie în ochi pe care o are un copil de 5 ani când deschide cadoul de Crăciun.
Ceasul, roşu ca focul, mi s-a părut mare. Chiar are ditamai cadranul.
- Ce bine, e pentru tata, ăstuia-i plac ceasurile mari.
E automatic, o nebunie.
Îl întorc, îl pleznesc, o ia din loc. După juma’ de oră l-am prins prin boscheţi.
Ajung seara acasă cu-n rânjet de satisfacţie pe faţă: “Na că i-am luat un ceas mişto foc” (şi eu şi el avem mania ceasurilor).
- La mulţi ani! zic întinzîndu-i ceasul
- De unde “La mulţi ani”?
- Din 2010…
- Suntem în 20 ianuarie!
- Acu a ajuns din China, la mulţi ani! Îţi place?
- E roşu, e mare!
- Văd, eu l-am ales, îţi place sau îmi bag mâna în el și-l port? Că-mi face cu ochiul!
- E drăguţ, merci. E automatic?
- Da, e întors deja. Să-l stăpâneşti sănătos.
Aveam o satisfacţie imensă. Îi place, e automatic, e mare. Nu-l încântă culoarea mult, dar deh, per total e OK.
După juma de oră vine la mine:
- Mă, ceasul ăsta a stat!
- Ei na, ia dă-l să-l mai întorc.
Sucesc la el 2 minute, mergea. I-l dau înapoi.
După 3 minute i se opreşte iar.
- Iar s-a oprit!
- Chinezul ăla belit mi-a dat un ceas fărâmat. O să-i dau mail.
- Dă-i şi zi-i că e stricat. Banii înapoi sau alt ceas!
Au trecut de atunci ani buni. Porcăria aia de ceas încă există. L-am dus la reparat de i-a schimbat ăla în el tot. Și tot merge când vrea el.
Dar acum am dat de un concurs amuzant. Unul în care pot câștiga unul dintre aceste ceasuri Oulm uber-meseriașe.
Păi spuneți voi fraților, cu asemenea ceas mișto cină mă întrece? Să vă văd că veniți cu IWC-uri de 5.000 de dolari. Bani aruncați pe geam băi. De banii îia îmi iau un DSLR și o mașină. Mi-ar plăcea un BMW 318…
Dar na, nici carnet n-am. Măcar ceasul ăsta să-l iau!
La țară, pe urmele lui Creangă
Eh, Nică tată… Dacă ai vedea tu acu ce s-a ales din țara noastră, te-ai da peste cap și te-ai transforma în porumbel…
Acum ăia din Moldova vorbesc numa rusește… Văzusem un canal de televiziune, Publika parcă. Site-ul era publika.md, însă ăia o rupeau numa-n rusește.
Creangă se răsucește în mormânt acum ca titirezul!
Dar ziceam ceva de țară. Da, am revenit de la țară, au fost două zile pline de peripeții. Au fost și nervi, au fost și mici, aer curat, băutură, tras cu pistolul în păpădii, făcut poze în prostie, certat cu nevasta, împăcat cu nevasta.
Cel mai nasol a fost că n-am prea putut dormi bine în patul ăla. Când nu-i patul meu, cu greu mă obișnuiesc cu alt pat. Mai ales dacă-i mic. A, dacă ar fi pat de 2,5 metri pe 2 metri, păi zic nene că aș dormi ca un ciumete!
Dar cu cine să vorbesc? Să-mi facă un pat așa mare și fain?
Niște prieteni mi-au recomandat o firmă de cherestea Radauti. Poftim dom’ne, moldoveni.
Să vezi ce niet panimalu o să le zic.
Băi, ce m-am putuit înșela.
Vorbeau oamenii românește ceva de speriat, mai bine ca mine. am mai făcut și niște glume și am rezolvat treaba.
Acum știu clar la cine apelez când am să-mi fac o vilă la țară!
Și hai să arăt și pozele din peripețiile de la țară!
Acolo, pe la 20 de kilometri de curtea de Argeș, e plin de dealuri. E, și pe mama, tatăl, mătușile și verii tuturor dealurilor muntoase din zonă, acolo are casă socru-meu… De nici cu mașina nu ajungi acolo, deoarece drumul e neasfaltat evident.
Însă e frumos. Foarte frumos nene, n-am cuvinte. Îmi aduce aminte de casa de la țară din Erghevița copilăriei mele oltenești. Aer curat care la ora 10 seara te adoarme și la 7 dimineața te trezește.
Bine, acu m-a trezit bestia de câine pe la 6 dimineața, aia e partea doua. I-am dat apă și l-am potolit.
Dar mă lăudam cu ceva poze. Iată-le. Fără o ordine anume. Restul de poze sunt pe Spanac.
Vrem apă!
De fapt, am cam vrea noi canalizare în sate, nu numai apă potabilă. Dar na, astea-s vise de copii mici.
La noi mi se pare că încă mai există sate fără curent electric (ce spune statul că ultimul sat conectat la rețeaua electrică a fost în 2005, e gogoriță).
Și noi pe deasupra am vrea asfalt pe drumuri și apă în casă. Bine, apă curentă, nu inundații, să fim bine înțeleși.
Îmi aduc aminte de acum minim 10 ani, când mă duceam la țară. Dimineața mă duceam să iau apă de la fântână. O distanță de cam 200-300 de metri. La dus era simplu, coboram dealul cu bidoanele goale. Însă la urcat era chin nene… Să urci pe dealul ăla cu apă după tine… Și era doar un drum. Apă se consuma multă, ce să-i faci…
Așa că au vreut ai bătrâni să facem puț în curte. Era mai ieftin să pună două motoare, unul la fântână și unul în curte, care să aducă apa acaspă, însă ăla de la fântână dispărea imediat. Deoarece fântâna era lângă grădină. Cică fântâna tuturor… Bietul străbunică-meu, dacă știa cum vin idioții cu vitele acum la fântână, nu se mai apuca s-o lase pentru toți…
Așa că hai să facem foraje în curte.
Și s-au apucat de-au dat două găuri. La adâncime de 25-26 de metri. N-au dat decât de mâl, nicidecum de apă. N-au vrut să asculte pe un specialist de venise c-o ansă. Ăla zisese să săpăm într-un alt loc, departe de unde făcuseră ăștia forajele. Ciucă să săpăm la 6 metri și dăm de apă bună. N-a vrut nimeni, că deh, ce încredere s-avem în ăla cu vergeaua lui de cupru când aveam aici specialiștii îm fântâni care ziceau că-i nebun?
Și uite așa bine merci am rămas fără apă. Cheltuielile erau enorme cu forajele și treaba s-a sistat.
Dar pe viitor când voi face fântână la țară, aduc eu un specialist cu ansă să-mi dea de apă imediat.
Sau dacă nu găsesc, sigur pun mâna pe-o echipă de foraje profesionale care o să-mi găsească apă și la 50 de metri adâncime. Ori apă ori petrol, nu m-ar deranja niciuna dintre ele…
Vreau DSRL!
Mi s-a pus pata de foarte mult timp să-mi iau un aparat foto profesionist.
Din păcate, aproape tot ce-am avut erau pentru amatori.
Știam că există fel de fel de aprate foto, dar nu aveam idee că alea bune sunt DSLR.
Acum mi s-a pus pata să-mi iau un Canon 350D. Asta deoarece e cel mai ieftin. Pentru începu e foarte bun. A, dacă mi-aș permite mi-aș lua unul de și filmează Full HD, să mă scap și de gândul ăla zgubilitic. De-a face filmări de foarte bună calitate.
Și de vreo săptămână așa am început să caut un DSRL acceptabil la preț. Aveam de ales între un DSRL Nikon D40 și un DSRL Canon 350D.
Multă lume mi-a zis să iau Canonul. Cică mai bun, mai performant, mai trainic etc.
Am început să caut pe net să văd oferte. Toți îl vând pe la 350 RON fără obiectiv, sau pe la 550-700 cu tot cu obiectiv. Un obiectiv 18-55, Dumnezeu știe ce-or fi alea.
Însă există o parte nasoală. Că nu știi cu exactitate câte cadre sau tras cu ele. Asta deoarece pe la 100.000 de cadre, trebuie schimbat shutterul. Adică lamelele alea care se retrag când faci poza. Alea se defectează pe la cele 100.000 de cadre.
Iar softul poate fi mânărit să-ți arate că s-au tras 10.000-20.000 de cadre, asta pe când s-au tras vreo 90.000, că le-a folosit pe la nunți și botezuri. Îți dai seama, arunci banii pe geam. Pentru 10.000 de cadre pe un DSRL. Adică vreo 5.000, căci 5.000 le consumi așa, doar să înveți jumătate din comenzile lui…
Gândul ăsta m-a cam neliniștit.
Atunci mi-am zis c-ar fi cazul să caut aparate foto nikon pe un magazin de specialitate.
Și-am găsit fraților. Unele aparate foto au reducere de 500 RON! Nebunie curată. Păi cum să nu-ți iei mă acum un aparat foto DSLR?
Poate faci și niște bani așa… Iei vreo 10 și le vinzi la prețul real… Hai că vă dau idei…
Ce-am mai văzut acolo erau aparate foto mirrorless, cu prețuri compatibile cu ale unor DSLR-uri.
Treaba c astea mirrorless e că-s mici, exact ca alea compacte, dar cu o performanță asemănătoare cu DSRL-ul. Ceea ce e un lucru bun. Una e să te plimbi cu-n tun fotografic pe plajă, alta e să-ți iei ăsta mirrorless și să-l ții în borsetă.
Așadar, eu încă sunt în căutări.
Vreu ceva la preț mic, să filmeze full HD și să am focalizare manuală. Adică un DRLR… Aștept propuneri…
E pentru elefanți!
Țin minte din serialul Seinfeld niște secvențe monumentale. Kramer și Newman voiau să-și ia niște capuri de duș.
Alea din comerț erau nașpa, apa neavând presiune destulă.
Și se întâlnesc ei cu un nene dubios (cred că avea legături cu Bob Sacramento), care le arată așa pe șestache niște scule ilegale.
Adică niște capuri de duș mesriașe. De toate mărimile și formele.
E, întro parte aveau ceva imens strâns cu grijă într-o cârpă.
- Ce e ăla?
- Nu vreți așa ceva, e ilegal!
- Vrem să vedem!
- N-aveți ce face cu el, e pentru elefantți!
- P-ăla îl vrem!
Băi nene și scoate nenea ăla un ditamai capul de duș, mare cât roata carului de se uitau ăștia la el ca a la 8-a minune a lumii.
- Da, p-ăsta îl vrem!
- E din Yugoslavia, folosit pentru elefanți, e scump!
- Are presiune?
- Ohoooooo!
- Da, îl vrem!
- 500 de dolari!
Și-au luat mă tâmpiții ditamai capul de duș.
Acu îmi aduc aminte de faza asta cu Kramer de fiecare dată când fac duș.
Asta pentru că abia am presiune la apă. Presiune așa mică încât trebuie să stau vreo 3 minute pentru fiecare fir de păr să-l spăl! Și cum bărbatu e maimuță, are păr și pe limbă, vă dați seama cât timp pierd în baie.
Ca-n bancul ăla cu Bulă.
Își ia Bulă niște țigări cu marijuana. Se duce pe balcon să le fumeze. Și trage el așa din țigară… Nu simțea nimic.
Mai trage iar, tot nimic nu simte.
Și vede cum trece așa o minge portocalie prin fața lui, de la stânga la dreapta. Mai trage din țigară, tot nimic nu simțea. Iar vede mingea aia portocalie. Iar trage din țigară, nimic.
Se supără și intră în casă.
Când îl vede maică-sa îl întreabă:
- Unde ai fost Bulă?
- Pe balcon, să fumez!
- Două zile?!
Și nu știu ce să fac cu dușul. N-am prieteni în Serbia să fac rost de ceva meseriaș. Dar poate nici n-am nevoie. Cred că am soluția la noi. Să mă uit la robinetele industriale oferite de regent srl.
Păi dacă nici la profesioniști nu găsesc, atunci unde?
Cele mai frumoase scări din lume
Să nu v-aud cu “Ai bă vere, las-o moartă cu scările alea, că mă ia amețeala când mă uit la ele…”!
Aici vă arăt scări meseriașe, nu d-alea de aluminiu din Obor…
Scările cascadei.
Se află în Pădurea Neagră, Wurzburg, Germania. Ieşite parcă dintr-o poveste de Hans Christian Andersen, întunecate şi măreţe, acestea se îndreaptă spre o cascadă şi prilejuiesc o panoramă fotografiată în fiecare an de mii de turişti.
Treptele Canionului
Se află în Ecuador, la cascada Pailon del Diablo. Concepute să coboare până în fundul uneia din cascadele cele mai renumite din America de Sud, pe un drum în cea mai mare parte învăluit în ceaţă, sunt o privelişte în care se poate experimenta un efect special, însoţit de colibrii, pescăruşi şi alte păsări locale.
Fântâna de la Chand Baori
Se află în India. Coborârea acestor trepte duce la o fântâna uriasă, construită în secolul al X-lea pentru a aduna căderile de ploaie din regiune şi a le acumula
în lacuri temporare. Structura deţine un total de 3.500 de trepte şi coboară până la o adâncime de 30 metri. După care intri la apă, desigur.
Scările din Elbsandsteingebirge
Se află în Sächsische Schweiz, Germania. Unele trepte sunt tăiate direct în piatra acestor munţi. Datează din secolul al XIII-lea şi au fost erodate de vânt şi apă, dar aşa au rămas, fiind folosite zilnic de turisti. 487 de trepte, credeţi sau nu, au fost restaurate şi lărgite în secolul XVIII pentru a facilita tranzitul.
Colţul de stâncă din Guatape
Se află în Antioquia, Columbia. Colţul este un monolit autentic de piatră cu o înălţime de 220 metri. Scările au fost construite din ciment, direct pe piatră, efectuându-se o crăpătură ciudată care facilitează aşezarea structurii. Ca să ajungi în vârf, trebuie să urci cele 702 trepte.
Scara Haiku
Se află în Oahu, Hawaii. Este construită din metal. În mica insulă Oahu există această extraordinară scară de 3922 de trepte care se intinde, suind şi coborând o colină de 850 metri. A fost creată pentru a facilita instalarea unei antene în 1942. În mare parte din lemn, a fost modernizată în 1950, iar din 1987 este inchisă pentru public. Asta nu înseamnă că nu mai sare lumea gardul pentru a face aceste superbe fotografii…
Drumul Incaş
Se află în Peru. Un vechi drum comercial care uneşte Cuzco de oraşul Machu Pichu. Din cauza accidentatei geografii a zonei, drumul incaş trebuia să aibă curbe şi
serpentine pentru a se putea urca între munţi şi masive. Rezultatul: kilometri şi kilometri de trepte, în unele locuri foarte nesigure, cum ar fi de pildă vestitele trepte flotante.
Scara Drumul Crucii
Se află în Bermeo, Ţara Bascilor, Spania. Aceasta reţea nesfârşită de trepte leagă împreună cu coastă, stânca unde se află o mică biserică datând din secolul al X-lea, pare-se de origine templieră. Ca să ajungi la schitul San Juan de Gaztelugatze trebuie urcate 231 de trepte şi există goluri între trepte care sunt identificate a fi urmele paşilor Sfântului Ioan, cărora li se atribuie anumite puteri curative. De exemplu se asează piciorul pe ele pentru vindecarea monturilor, sau se ating cu pălăriile, ca să vindece durerile de cap. O, de mi-ar duce și mie cineva șapca acolo…
Scara melcată din munţii Taihang
Se află la graniţa dintre provinciile Shanxi şi Henan din China. Această scară melcată de aproximativ 100 metri înălţime a fost instalată recent cu intenţia de a atrage anual mii de turişti la frumoşii munţi Taihang. Înainte de efectuarea ascensiunii se cere vizitatorilor să completeze formulare în care să dea asigurări că nu au probleme cu inima sau cu plămânii şi că au vârstă mai mică de 60 de ani. Şi asta pentru că o simplă alunecare pe scara metalică atât de îngustă te poate ridica fără indoială la ceruri, cum spune cântecul celor de la Led Zeppelin.
Apoi, odată ajunși în vârf, trăgeți-vă răsuflarea, că mai aveți de mers pe aceste trepte…
Wayna Pichu
Se află la Machu Pichu, Peru. Unele trepte tăiate în stâncă încoronează o ascensiune de 360 metri deasupra oraşului propriu-zis Machu Pichu. În unele sectoare, ascensiunea se complică, trecând prin porţiuni înguste, cu trepte mici şi erodate. Se permite zilnic ascensiunea a doar 400 de turişti şi se închide accesul de la ora 1 noaptea.
Ei frațiolor, v-au plăcut aceste scări superbe? Eu cadou de Paște voiam să urc măcar una din scările astea. Numai că nevastă-mea n-a vrut. Că e departe, că io fac prostii p-acolo și că m-arunc în cap… cică mai degrabă să-mi aleg niște bijuterii argint foarte mișto. Sau dacă sunt cuminte și nu mă mai gândesc la cele mai frumoase scări din lume, atunci mă lasă să-mi aleg bijuterii placate cu aur.
Eh, spuneți voi frațoilor. Ce să-mi iau? că musai să-mi aleg ceva, altfel nu m-aleg cu nimic. Nici cu bijuteria, nici cu scările. Bașca nevasta bosumflată că am gânduri de ducă pe coclauri…
Paște, ouă, cadouri, bijuterii
Mai e puțin și vine Paștele. Cu tot cu iepure, cu tot cu bijuterii. Și-atunci să vezi iureș prin casă.
Ba fă curat, ba fierbe ouă, ba vopsește ouă, mai dă cu mătura, mai fă niște sarmale, mai șterge praful, mai fă o salată beouf și tot așa.
Plus că și de Paște, de iepuraș nene, trebe să sari cu niște cadouri. Și nu așa oarecum, o pereche de ciorapi flaușați ca de Crăciun… Nu, acum musai trebuie niște bijuterii fashion superbe, altfel n-ai casă cu nevasta. Și-ți aduce aminte și ce-ai făcut acum 2 ani cu 5 zile înainte de Paște.
- Ce-am făcut dragă?!
- Nu te face acum că nu mai știi, tu știi bine ce-ai făcut!
Și stai bă nene și te gândești vreo 3 ore îți scormonești mintea, cauți pe net cursuri de autohipnoză, doar-doar ți-ai aduce aminte ce-ai făcut sau ce n-ai făcut, de-ai supărat-o în halul ăla…
Aici faci o greșeală, deoarece în loc să cauți cursuri de autohipnoză, mai bine ai căuta bijuterii online pentru consoartă.
Ia-i dintre bijuterii un set mișto de colier și cercei și-ai terminat povestea. Ce naiba e așa de greu?
Vezi după ce citești rândurile astea, fă în așa fel ăncât să nu vadă nevastă-ta că tu cauți sfaturi pe net, în loc să pui mâna pe mop.
Și-ți mai ies și vorbe că habar n-ai ce să faci de unul singur, așa că trebuie să cauți pe net.
- Cine știe ce tâmpenii zice și ăla! îți va zice nevasta prinvind la sitele cu bijuterii.
Apoi cât timp tu te execuți și dai cu mopul, ea o sună pe nevastă-mea. Să-i dea de veste că de Paște eu sar cu bijuterii la ea!
Ceea ce e total eronat! Iau pentru mine, nu pentru ea. Totul pentru mine, căci mi se cuvine! Ce, ea dacă mai primește o pereche mișto de ciorapi nu i-o purta?
Experiment incredibil
Băi, atâta ipocrizie n-am văzut de când sunt eu pe lumea asta. Așa ne place să arătăm cu degetul și să criticăm pe alții, ceva de speriat.
Hai să vă povestesc eu despre acel experiment.
Acum câteva zile căutam pe youtube o melodie. Și din căutare în căutare am dat de un filmuleț cu nume meseriaș.
Stalin dansează pe Katiușa!
Am dat și eu să văd care era treaba. Firește că filmulețul nu îl arăta pe Stalin dansând. Dar am văzut un comentariu.
Iosif stalin: i never looked so good!
Cu poza lui Stalin pusă acolo și vreo 20 de like-uri la comentare.
Și-am pornit experimentul meu. Mi-am creat un cont nou, cu numele de Adolf Hitler, cu poză cu tot. Și-am băgat acolo și eu un comentariu.
- And where’s the dance?
Niciun răspuns. Însă am zis la o melodie rock “In my time we only had Wagner!”.
Băi, s-a apucat unul să mă înjure, că numele real nici măcar nu e Hitler, că-s un nenorocit și un distrus etc. Întrebarea mea este: De ce înjuri mă?
De ce huo Hitler și like Stalin? Zeci de like-uri.
Păi Hitler a fost un nenorocit a ucis milioane de oameni.
Bun, că Stalin a fost un mielușel, el ucigând personal cel puțin 5 persoane, în timp de Hitler niciunul. Poate în primul război mondial, căci a primit și medalii. Dar nu despre asta e vorba.
De ce Stalin e ok și Hitler nu?
De ce dacă acum ai tricou cu CCCP, secerea și ciocanul, Che Guevara e totul în regulă? Nu v-au ajuns anii de comunism? A era mai bine… Că aveai unde să dormi și unde să lucrii. Că acum ați fi pe străzi mă!
De ce te ia miliția pe sus dacă ai n tricou cu svastică? Și se uită lumea urât la tine, poate te mai și împușcă vreun nebun.
În schimb dacă ai tricou cu cruce întoarsă, pentagramă la gât, tricou cu secerea și ciocanul, totul e în regulă. Parcă era conform constituției să avem dreptul la opinie și apartenență politică.
De ce nu este valabilă asta și-n cazul tricoului cu svastică? De ce e mișto să avem nume gen satan, trusatan, realsatan666 la conturi, însă dacă e un Adolf Hitler, e imediat înjurat și i se aruncă pietre în cap?
Și acum veți spune: pentru că sub însemnele svasticii și din ordinul lui Hitler au murit milioane de oameni.
Câți oameni mă? Hai să-i punem în cârcă cele 50.000.000 de morți ale celui de-al doilea război mondial, bine? Cu toate că vreo 7 milioane au fost omorâți din ordinul lui Stalin, în gulaguri. La ăla nu era ca la nemți. Dacă ziceai NU la incorporarea în trupe pentru război, erai împușcat imediat.
A, plus cele 500.000 de ucrainieni uciși din ordinul lui Stalin. Nu-i nimic, punem în cârca lui Hitler și-a svasticii!
Păi atunci de ce suntm ipocriți?
În cele 8 cruciade se estimează că au fost peste 9 milioane de morți. Știți ce au făcut cruciații în prima Cruciadă? (PURTATĂ SUB SEMNUL CRUCII?)
Cruciada cavalerilor s-a deschis cu masacrarea evreilor din orașele de pe Rin, Köln și Mainz, anunțând prin aceasta caracterul sângeros și de jaf ce aveau să-l îmbrace expedițiile. În anul 1097 cavalerii au ajuns la Constantinopol, unde au încheiat o înțelegere cu Alexie Comnenul, prin care se angajau să recunoască suveranitatea împăratului în teritoriile cucerite de la turci. Cruciații au respins armata selgiucidă și au cucerit Niceea și Dorileea (mai-iulie 1097). Antiohia a rezistat opt luni, dar în cele din urmă a fost și ea ocupată (1098). Cruciații au trebuit să lupte cu musulmanii încă un an pentru a-și croi drum spre Ierusalim. Dar în anul 1099 Ierusalimul a căzut în mâinile lor.
Nu se poate! Genocid! De ce crucea nu e interzisă acum? De ce e venerată? Ce, n-au existat creștinări simple, fără 9 milioane de crime? Ba bine merci, au fost!
Atunci, de ce “HUO SVASTICA! HUO HITLER?”
Nu-i sunt simpatizant lui Hitler, orice ați crede voi. Asta chit că bunică-meu a fost nazist convins și mă saluta de fiecare dată cu Heil Hitler!
N-am nicio trebă, pe mine mă amuza. Dar restul? De ce nu râdeți bă?
De ce dăm likeuri la drăcușori comici și la Che Guevara?
Iete iepurele!
De Paște noi cumpărăm tot felul de chestii, toate sub formă de iepure. Iepurele să fie musai biped. N-am văzut figurine de ciocolată cu-n iepure de stă numa-n 4 craci. Doar bipedus iepurus este valabil.
Dar e bine. Mai umanizează iepurele, astfel încât când îl vedem pe stradă nu vom mai striga “Iete iepurele” ca disperații, iepurele biped fiind ca orice om normal. Cum e acum Nea Stelian de la 5. Ăla de în fiecare zi în vezi cu tricoul roșu cu pomi verzui pe el. Am aflat că omul are vreo 5 tricouri d-alea. Și le poartă câte 2 zile fiecare, iar în weekend le spală. Nu vă povestesc cum avea un costum ca Eisten și ca Dexter? De jura lumea că alte haine n-are? Are, numai că de la 3-4 în sus, identice.
Mă rog, să revenim la iepurele ăsta al nostru. Cel de paște. Eu vreau să-mi aducă niște bijuterii bărbătești. Pentru nevastă-mea a tot adus.
Mi-am ochit niște inele mișto. Aia e nasol, după ce te însori și ai verigheta de aur, inelele de roacker le pui de-o parte. Rar le mai porți. să văd cum fac să le port când vine Rammstein acu la Bucale. Musai trebuie să ajung…
Ce bine ar fi să avem niște cadouri Paste de genul unor bilete la concert. Cu care să mă pt mândri cu bijuteriile noi. Inele placate cu aur. Ce Mr. T… Zwârgolakul cel feroce!
Și ce-ar fi mai mișto decât ca acolo la concert să văd Iepurele. Și el acolo. Să facă headbanging din urechi. Ar fi ceva de nemaivăzut. Să vină ăia de la Rammstein să-i ceară autograful. Să facă poze cu el. Ar începe concertul cu înârziere mai mare ca la Snoop-Doggy Dog.
Care atunci a venit Snoop după vreo 2 ore așa… Dar a rupt scena. Parcă se pusese și ploaia, nu mai țin minte…
Eh, gânduri, idei și imaginație. Tot ce-ți trebuie ca să reușești în viață.
Iepurele cu mustață!
Cel mai mișto spot TV
Spotul TV este o reclamă, un spot publicitar. Al unui serviciu, a unui produs etc.
Dar hai să vă prezint cel mai mișto spot Tv.
Este din imaginația mea, însă s-ar potrivi de minune aici.
Acțiunea se petrece având cam 8-10 adolescenți. 15-16 ani fiecare.
Au ieșit să joace fotbal. Abia plouase în urmă c-o seară, dar acum era cald și frumos afară. Terenul nu era ceva amenajat, fiind ba iarbă, ba pământ, ba 2-3 bălți de noroi, încă neuscate suficient.
Și joacă ăștia ce joacă fotbal, până ce șutează unul cu sete de trimite mingea peste gardul parcului și nimerește sub roțile tramvaiului.
Supărați nevoie mare, acțiunea următoare îi surprinde stând posomorâți:
- Ce facem bă nene? Uite după nici 10 minute ni s-a spart mingea, mergem acasă?
- Tocmai am venit în parc mă… să merg acu 4 stații pe jos că n-am abonament, nu-mi convine…
Și tot așa, arată pe vreo 2-3 zicând că n-ar pleca încă acasă.
Apoi unuia dintre ei îi vine ideea salvatoare.
- Băi, am eu o idee. Hai, fiecare la locurile lui.
Și se pun ăștia să joace fotbal iar. Arată cum șutează, pase de la unul la altul, fără să se vadă mingea.
La un moment dat, se aude o sonerie de telefon.
Jocul se oprește, și-l arată pe unul privind cu atenție în jos:
- Bă Gigi, e mă-ta-mare mă!
Și băiatul ăla șutează către Gigi, care prinde în mână un K-touch U9 dual sim.
Șterge ecranul Gorila Glass de 4 inci, murdar de noroi și vedecă sună bunică-sa. Sunetul se aude tare, încât să acopere vocile băieților din jur, dejammăgiți că s-a întrerupt meciul.
Gigi termină de vorbit, închide telefonul și le face repede o poză prietenilor săi, care sunt prinși în diverse ipostaze.
Unul căsca cu gura deschisă, altul se uita la ceas, altul își aranja șortul, altul se ștergea de noroi etc.
Gigi aruncă telefonul pe jos, se observă cât este de rezistent și meciul reîncepe.
Apoi imaginea se blurează în spate, iar deasupra apare telefonul, murdar de noroi, într-o băltoacă.
Și scrie mare lângă el:
Unic importator în Romania – Solomobiles.ro, la incredibilul preț de numai 599 RON!
Apoi dedesubt câteva date tehnice, ecranul Gorilla Glass de 4 inci, faptul că este dual sim, camera foto de excepție (se arată poza băieților făcută de Gigi).
Spotul n-ar dura mai mult de 30 de secunde, dar ar fi ceva ce, cred eu, nu s-a mai făcut. Și dacă se va face vreodată, ideea va fi copiată de aici.
