Monthly Archives: May 2010
Despre CV-uri
Întrucât îmi caut de muncă mai nou, am reînceput să trimit CV-uri la orice firmă, orice domeniu, poate poate m-oi băga pe undeva.
Dar angajatorii văd că m-au băgat unde nu văd lumina soarelui.
LA OCNĂ.
Nu sună careva.
Eh, tot aplicând eu aşa, am început să şi citesc cerinţele lor.
LA 90% din cazuri văd scris mare “Să aibe o atitudine proactivă…”
Mă, ce mama mă-sii e atitudinea proactivă? Niciunul nu ştie, dar e obigatoriu.
Ca în Huckleberry Finn, într-un dialog celebru cu Tom Sawyer:
– “… ne va trebui o fascie”
– “O fascie? Ce e aia?”
– “… O fascie e… la naiba Huck, ce e ce, nu e, e ceva ce ne trebuie”
– “Bun, dar ce este?”
– “La dracu’ mă, nu înţelegi că e obligator?”
Nu bă, nu înţeleg. Ce înseamnă proactivă în prisma negândirii voastre?
Au început să bage cuvinte pompoase, să-i înnebunească pe angajaţi (mă rog, unii viitori angajaţi)…
– “Uite frate, trebe să fiu proactiv, să am o atitudine îndreptată către automotivare, să implinesc targeturile manageriale ale firmei…”
– “Păi pula mea mă, ai făcut şcoală de aşa ceva? Nu, uite că acu trebe să te fuţi si-n cur cu ăştia, că e după norme europene!”
Adică un fel de plm, dar nebelită. Păi să nu te apuce boala? Ei sunt proşti de dau în gropi, semianalfabeţi, dar au cerinţe.
Am citit zilele trecute un anunţ de m-a apucat râsul. Dacă mai dau de el, îl urc sus. Din 3 în 3 cuvinte era o greşeală.
“… să fi activ in cadrul planurilo fimei… carnet şofer categ BE… etc.”
Bă, tu ca angajator, dacă vrei să angajezi pe cineva, o faci de nevoie. Dacă nu ai timp să scrii tu 5 cuvinte într-un mod cât de cât profesionist, atunci pune un angajat care să nu scrie acel anunţ în bătaie de joc.
Poate acel post e postul lui, nu se ştie.
Mă aştept să văd diferite cerinţe curând. Neapărat Numărul 45 la pantof, neapărat atestat de autobuz, neapărat să mă fut în cur, şi evident lingău.
Ei bine, NU!
Asta niciodată. Oare dacă voi angajatorii îmi sugeţi pula, mă face homosexual? Dacă ca, câtuşi de puţin, să vă iau fetele şi nevestele-n pulă. Aşa, preventiv.
Django Reinhardt – Sweet Georgia Brown
Pentru melomani: Nu ascult numai
ci şi
Dau o acadea celui sau celei care poate asculta ambele melodii simultan (pentru un efect psihedelic). Sau efectul de fucked-up.
Enjoy
Paulica
Alt text primit în mail. Nu am făcut nicio modificare:
PAULICA suparat pe firma…
Daca ar fi stiut ce-l asteapta, Seful l-ar fi ascultat pe Paulica si i-ar fi
acordat acea marire de salariu. Nici nu cerea mult omul, 1 milion de lei
vechi si prapaditi, macar sa-si scoata banii dati pe transportul in comun
si, poate, si ceva din factura de mobil necompensata. Paulica avea prea mult
bun simt sa-i spuna Sefului sa faca bine si sa-i sune personal pe acei
furnizori din cateva simple motive:
1) Nu-i cad coaiele;
2) Cuvantul lui are mai multa greutate;
3) Paulica era prea gras si cu craci prea strambi ca sa fie secretara, fie
si a Sefului, aflat la varsta temerilor si indoielilor, drept pt care ar fi
regulat si-o pisica, numai sa-si reconfirme indoielnica virilitate;
4) Seful avea minute nelimitate, Paulica vorbea pe banii lui (putini).
L-am auzit de multe ori pe Paulica spunand cu naduf ca lucram intr-o firma
de cenzurat. Si ca merita sa ne pisam pe ea si sa ne caram in lumea larga.
Dar n-aveam cum sa-mi inchipui nici in cele mai negre vise ca refularile
pasnicului Paulica aveau sa se adevereasca mai ceva ca abstractiunile lui
Nostradamus.
Si se facu o zi de noiembrie oribil, cu o ploaie diluviana, numa’ buna sa
stai acasa, cu plapuma-n cap, necum sa vii la scarbici. Un fum alb gros, o
duhoare patrunzatoare patrunsese in tot sediul, in toate ungherele, in toti
porii. Nu atat frica de incendiu ne-a precipitat pe toti afara, in ploaie,
ci mirosul acela lugubru, care parea ca ne exfoliaza esofagul si plamanii.
“Ce Dumnezeu o fi? A luat foc serverul? O fi vreun scurtcircuit?” “De unde,
miroase a sobolan mort, cred ca s-o fi prins unul in fire si asta i-a
fost!”, ne dadeam noi cu parerea. Evident ca nimeni n-a avut curajul sa
orbecaie prin fumul gros inauntru nici macar pt a-si salva hainele.
Ne-am numarat intre noi. Lipsea Paulica. “Te pomenesti ca a ramas inauntru,
bai, sariti si scoateti-l, ca asta se asfixiaza acolo si, el nebun ce este,
daca nu ii da nimeni un mail ca arde sediul, singur nu-si da seama”.
“Nu va duceti, ca muriti degeaba, Paulica a iesit val-vartej acum 10
minute”, ne-a spus o colega. Si dus a fost. Nu si consecintele plecarii sale
intempestive.
Ce am aflat ulterior a fost o palma pe obrazul tuturor domnisoarelor de la
resurse umane care ne invata ca la interviu se merge cu capul in pamant si
nu se intreaba de salariu. Asa facuse si Paulica si a ajuns ca noi toti,
doar ca pragul lui de toleranta era altundeva situat. Ardelean molcom,
Paulica se enerva greu, dar cand ajungea la concluzia ca-i bai, apai bai
era!
Dupa a douazecea intrevedere cu Seful, in care i se pusese aceeasi placa
(compania e-n dezvoltare, are cheltuieli mari – normal, Seful isi luase 4×4
si pasase vechea masina socrilor – ca el, Paulica, este platit oricum
regeste pt munca “de rahat” pe care o face, ca ar trebui sa fie recunoscator
ca i s-a dat sansa de a munci la patron strain si ca este un vierme
profitor), Paulica a ajuns la concluzia ca-i bai.
Restul e istorie. Cand firma e de cenzurat, iar tu faci – zice Seful – munca
de rahat, nu poti decat sa accepti ca duci o viata de rahat. Dar macar cald
sa fie, sa nu faci amigdalita. Drept pt care Paulica si-a facut nevoile pe
platoul din cuptorul cu microunde. Un rahat mare, incolacit, ca un
kurtoskolacs, de abia a incaput. Dupa care ardeleanul scos din minti, pe
care nimeni nu-l auzise un an ridicand tonul, a rotit temporizatorul pt 10
minute. Si dus a fost.
Domnisoarele de la resurse umane ar trebui sa invete ca un rahat copt lent
si uniform, la peste 300 de grade Celsius, timp de 10 minute, pute nu
ingrozitor, ci este insasi definitia ororii. Pute insidios, pt ca nu te
paleste dintr-o data, ci lent, prin toate lufturile de sub usi si intra pana
si-n tencuiala. Ceea ce s-a si intamplat – n-am mai putut purta niciodata
haina uitata in cuierul de pe holul de langa biroul sefului, unde era
amplasat nefericitul cuptor cu microunde. Nici colegii mei – sediul a
trebuit sa fie abandonat definitiv. Dupa 2 saptamani de stat cu usile si
ferestrele vraiste, mirosea ca la crematoriu. Nici zugravitul nu a rezolvat
mare lucru, desi a costat mult mai mult decat milionul in plus la leafa
bietului Paulica- a trebuit schimbat tot mobilierul. Prinsese miros de
privata comunala, cu imbunatatiri de mahon nobil- cuptorul respectiv n-a mai
fost bun nici pt tiganii care treceau prin zona sa ridice deseurile. “Da’
ce-ati facut, manca-v-as, v-ati uscat cainele in cuptor si l-ati uitat
acolo?!”, ne-au intrebat ei si au renuntat sa-l mai ia.
Luminita a facut hepatita. De greata. Acum sufera si de constipatie cronica
si colon iritabil, pt ca orice drum la toaleta pt cuvenita usurare ii da
frisoane.
Seful a pierdut un contract banos de publicitate cu o mare agentie. Clientii
au intrat la banuieli vazand ca El Lider Maximo se tot codeste sa-i invite
in sediu si se intalneste cu ei prin restaurante si hoteluri. Probleme de
bonitate, daca nici sediu nu-si permit – si-or fi zis ei si dusi au fost. Pt
ca zgarciobul nici macar n-a vrut sa inchirieze temporar un alt sediu.
Chiar daca lucrez acum altundeva, eu nu mai vin cu mancare de acasa si cu
atat mai putin nu concep sa o mai incalzesc la microunde. Si asta ma costa
al naibii. Unde mai pui ca am fobie la electrocasnice.
Ziceti si voi, acum. Nu era mai ieftin sa-i fi dat amaratului, blestematul
acela de milion in plus?
Mail de la duda 3
Continui lista de mailuri primite de la “Duda Udă”.
Acest mail conţine o foarte frumoasă şi adânc băgătoare de pari, cuie, puli etc în gura politicienilor acestei ţări.
Aşadar, să citim:
“Dragi romani,
de azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes.
Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga.
Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump!
Refuz sa mai platesc taxe la stat pentru ca de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel. Platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania , voi fi tratata mizerabil.
De ani de zile, refuz sa ma mai uit la televizor, mi-e greata de politicienii romani, nu ma duc la vot pentru ca nu am pe cine sa votez, imi vine sa vomit cand vad panourile publicitare din campanii electorale gen “noua ne pasa de Dumneavoastra”, refuz chiar si sa ma plang, pentru ca sunt mult prea ocupata sa imi castig existenta – cu toate acestea, cand se apropie data de 25 a lunii, in mod mecanic ma impacientez sa fac rost de banii care trebuie platiti la stat, pentru ca, nu-i asa? – “cu statul nu te joci”. Dar iata ca suntem in plina criza, iata ca pentru prima data nu am reusit sa platesc taxele la stat si mi-au fost blocate conturile! Si asta m-a ajutat sa ma trezesc, am deschis ochii, m-am uitat in jurul meu cu atentie, am pus intrebari, am deschis televizorul pentru prima oara in ani de zile…si ce am vazut? EBA si Becali ma reprezinta in Parlamentul European, Elena Udrea beneficiaza de bugete de milioane de Euro de care dispune cum o taie capul, doamna Ridzi arunca 86 milioane de Euro pe o telecabina cand exista orase in Romania care nu au nici macar un spital de Doamne Ajuta, domnul Patriciu vinde Petromidia pentru cateva miliarde din care sunt curioasa daca plateste vreo taxa la stat.
Jocuri politice murdare, politicieni corupti si curve, haos total, o tara vanduta pe nimic de niste agramati care nu si-au vazut decat propriul interes – macar daca ar fi vandut-o scump!, investitori straini care efectiv nu au cu cine discuta in Romania si se lupta cu morile de vant, si toti oamenii de calitate pe care ii cunosc stau cu capul bagat in nisip…l-am avut si eu, pana astazi – dar am realizat ca oricat de multi bani as face, oricate tari as vizita, oricate carti as citi, oricat as incerca sa nu ma las afectata, la sfarsitul zilei, traiesc tot aici si tactica strutului imi va face mai mult rau si pe termen lung daca nu m-as implica ACUM.
Nu se mai poate asa! Destul este destul!
Romania nu este doar o tara de hoti, de agramati, de curve, de parveniti, de oameni fara “balls” si fara coloana vertebrala.
Sa protestez prin a nu imi plati taxele nu este suficient, desi daca ar mai face-o si altii, s-ar putea declansa ceva. Fac apel catre toate persoanele integre, capabile, educate, care au cladit ceva prin munca lor, fara sa fure, sa ia atitudine pentru a stopa prostia ce ne afecteaza pe toti. Sunt milioane de tineri destepti, multi dintre ei muncesc peste 12 ore pe zi pentru multinationale sau pentru businessul lor propriu, oameni educati, in Romania si peste hotare, oameni care au gestionat milioane de euro, oameni cu viziune, talent, pro-activi, integri, care stiu sa comunice eficient si stiu ce inseamna sa livrezi, stiu ce inseamna un deadline, stiu ce inseamna reresponsabilitatea; sunt sute de mii de romani de calitate, plecati din Romania pentru a produce si a consuma in alte tari, cladind economia altor state – s-ar intoarce maine in Romania daca nu ar fi circul care este acum aici.
Trebuie sa luam atitudine, trebuie sa facem o schimbare, este nevoie de o Miscare a romanilor cu “balls” si cu coloana vertebrala!
O Miscare de Intoarcere Acasa, atat a romanilor plecati slugi in alte tari, cat si a celor care, desi am ales sa ramanem aici, suntem absenti, pasivi, indiferenti si suportam ce ni se intampla doar visand la urmatoarea iesire din tara .
E nevoie de o miscare in care leaderii sa fie testati si para-testati, asa cum se intampla cand esti angajat intr-o companie multinationala, fara sa fie acceptati daca nu li se dovedeste integritatea si eficienta.
O miscare a oamenilor care nu au mai fost implicati in viata politica, neintinati, ne-spalati pe creier, ne-jigoditi.
O miscare fara traseisti politici sau scursuri de la alte partide. Este nevoie de o miscare a oamenilor destepti, tineri, cu atitudine, experti in domeniul lor. Si tu si eu cunoastem cel putin 5 oameni inteligenti care ne-ar putea reprezenta mai bine in Parlamentul European decat EBA sau Becali.
Oare de ce nimeni nu actioneaza? Daca acum cinci ani ne-am fi implicat cu totii macar o ora pe saptamana, in mod sigur nu s-ar fi ajuns aici. Cati bani furati, cate proiecte blocate, cate fonduri nefolosite in cinci ani de zile…. Daca am dialoga constructiv, daca ne-am intalni o ora pe saptamana, daca am actiona, daca am putea aduna si monta toti oamenii destepti, corecti, creativi, eficienti pe care ii cunosc eu si pe care ii cunosti tu s-ar vedea si simti diferenta in cinci ani de acum incolo.
Avem un plan de organizare, avem un plan de finantare, avem usi deschise catre marile centre politice si financiare care cauta in Romania un interlocutor nou. Nu credeti ca si marilor puteri le-ar face mai multa placere sa discute cu oameni educati decat cu agramatii parveniti ce reprezinta interesele Romaniei in momentul de fata?
Propun infiintarea unei Miscari a Corporatilor – oameni din banci, industrie, finante, firme de avocati, experti PR, intreprinzatori privati care au calitatile necesare sa scoata tara din criza. Este singura solutie viabila pentru Romania de acum – tara noastra se poate pune pe picioare numai daca s-ar uni toti oamenii capabili pe care ii avem in toate domeniile – creiere vanate de toate companiile multinationale, care gestioneaza bugete de miliarde, conduc sute de mii de angajati, sunt cosmopoliti, stiu sa negocieze, sa munceasca, sa comunice intr-un mediu international, intr-o piata globala – nu au doar viziune limitata de speculant din Pipera Tunari.
E nevoie de o alternativa in Romania . E nevoie de o Miscare in valorile careia sa ma regasesc si eu, sa se regaseasca si Andreea Minescu, prietena mea care la 26 de ani are firma ei, facuta fara ajutorul nimanui, munceste 13 ore pe zi si seara mai merge si la cursuri de German Business, in care sa se regaseasca si Ileana Badiu, Managing Partner la una dintre cele mai mari agentii de publicitate, care munceste 14 ore pe zi chiar si in luna a opta de sarcina… si Tereza Valcan, expert in PR, care a studiat in State, face MBA la Londra, s-a intors sa munceasca in Romania si ar putea sa ne reprezinte in mod sigur mai bine decat EBA… ..
si Radu Manolescu, care la 28 de ani si-a facut firma lui de Head-Hunting, fara ajutorul nimanui si a adus-o in topul firmelor de profil… si doamna Camelia Sucu, ajunsa in TOP Capital fara sa fure un leu, prin munca sa de ani de zile… si doamna Mihaela Nicola, guru-ul publicitatii din Romania, si Maria Lucia Hohan, designerul ale carei creatii se vand in toata lumea si care a ajuns unde a ajuns prin propria sa munca….. si Pepe Berciu, care a studiat la Londra si are businessul sau de succes… si fratii de la Fratelli, care cu creativitate, pasiune si munca s-au impus in viata de noapte a capitalei…. si Violeta Balan, care a terminat Magna Cum Laudae o facultate de drept din America, munceste pentru una dintre cele mai mari firme de avocatura din lume si s-ar intoarce maine acasa dar nu are la ce… si Horia Mocanu, primul roman admis la Harvard, care scrie istorie intr-o tara vecina… si Edy Uzunov, proprietarul agentiei Regatta, cultivat, meloman, impecabil… si Floriana Jucan, jurnalista erudita ce s-a incapatanat sa educe cititorul de presa din Romania si a reusit sa impuna pe piata o revista fara femei dezbracate si barfe dezgustatoare… si Fady Zaidan, cel mai conectat si charismatic manager pe care ilcunosc…. si Loredana Salcianu, avocata care a avut curajul acum patru ani sa plece dintr-o multinationala si sa isi deschida propria ei firma de avocatura… si Angela Teodora Burz, intreprinzatoarea eleganta care si-a facut bagajul si a plecat sa faca business in Shangai, dar duce dorul prietenilor din Romania … si Diana Dondoe, care i-a sfidat pe toti cei ce au respins-o in Romania, ajungand prin munca, perseverenta si consecventa unul dintre cele mai celebre top modele ale lumii, facand milioane cu o detasare eleganta si impresionand lumea intreaga prin eruditia sa – dar duce dorul tarii ei… si Bogdan Voica, la 30 de ani manager al uneia dintre cele mai cunoscute si exclusiviste agentii imobiliare din Europa…. si Eveline Pauna, care la 20 de ani, face o facultate, lucreaza 10 ore pe zi si in putinul timp liber merge la Opera… si Raluca Safta, care la 23 de ani a avut curajul sa-si deschida propria ei firma de relocari si a ajutat sute de expatriati, directori de companii multinationale sa se relocheze in Romania … si Damian Draghici, cu IQ de geniu si cu premiul Grammy care a ales sa se intoarca in Romania la radacinile sale…
Asta e Romania mea! Nu Vanghelie, EBA sau Becali!!
Si acestia sunt doar cativa dintre oamenii pe care ii cunosc….mai sunt atatea milioane de oameni destepti si muncitori, corecti si educati, capabili si integri… Ma intreb, atatia oameni destepti nu se rusineaza ca sunt reprezentati de Gigi Becali si de EBA? Ma ingrozesc la gandul ca EBA va negocia pentru Romania fonduri de zeci de milarde de Euro!
Nu va este rusine ca sunteti condusi de un om politic care nici macar nu poate sa pronunte Google? Nu va este rusine sa va dati la o parte cand in masinile cu girofar trece un agramat, un hot sau o papusa blonda cu
tupeu si cu un singur talent, platit mult prea scump? Din banii vostri?
Am innebunit eu sau am innebunit noi cu totii sa stam pasivi in timp ce suntem calcati in picioare pe banii nostri? Ei bine, mie mi-a ajuns. Imi este rusine ca am stat cu mainile in san si s-a ajuns ca astazi sa fiu reprezentata de o domnisoara din Bamboo si de un cioban. Asa ca voi lua atitudine. Si va rog si pe voi, toti cei ce credeti ca nu va reprezinta cei din scena politica de acum, sa luati atitudine. Sa gasim si sa sustinem oameni de care sa fim mandri ca ne reprezinta. Sa identificam valorile si sa le convingem sa se implice… Daca avem echipa, tot restul vine de la sine. Stiu ca ei exista, trebuie doar treziti.
Trebuie sa facem ceva. Nu e suficient sa ne plangem, sau sa bagam capul in nisip. Trebuie actionat. Eu nu mai astept o minune, ma apuc de treaba. Voi lupta pentru un grup de oameni capabili, care pot revolutiona un sistem de care toata lumea este satula. Voi lupta pentru o Romanie condusa de oameni destepti si integri, pentru o Romanie care sa fie un player international, nu curva de centura a Europei.. Voi lupta pentru o Romanie bogata, cu batrani bine ingrijiti, cu tineri carora sa li se ofere perspective, cu strazi fara gropi, cu hoti bagati dupa gratii, cu milionari pe merit, nu din furat.
Voi lupta pentru un viitor mai bun pentru mine si pentru copiii mei, in tara mea, nu printre straini. Voi lupta pentru o Romanie de vulturi, nu de struti, pentru ca asta este adevarul – am ajuns niste struti, cu capul in nisip si posteriorul la dispozitia tuturor analfabetilor – sper sa nu va simtiti jigniti de exprimarea plastica, asa cum am spus asta este realitatea!…suntem vulturi doar in businessul nostru, in zona noastra de comfort sau cand iesim din tara , asta daca nu ne trateaza vreun strain de sus ca avem pasaportul pe care il avem!
Ajunge! Haideti sa ne trezim!
P.S. TE ROG TRIMITE MAI DEPARTE, E PUTINUL PE CARE IL POTI FACE!”
Ce proastă
Primit pe mail demult, de când aveam numa botoşei în picioare, în rest eram gol puşcă, şi fugăream fetiţele de grădiniţă. Despre o proastă.
Nu ştiu cine l-a scris şi în ce context, nu i-am făcut corecturile că mă apuca durerea de cap. Merită citit, cu tot cu greşelile gramaticale.
După o vreme l-am găsit aici și aici (sursa inițială)
“e duminca seara?, dap, duminica. sau e deja luni… si sunt inca in cacatu asta de redactzie cre k-am ramas doar io cu portaru – tipu perfect de tovarash – vorbeste greu, bâlbâit (la un moment dat renuntza, hehehe), e aproape surd si okelarii lui nu mai au loc de dioptrii e duminica seara?? si io rasfoiesc blogurile unor pizdulici, jalnic frate, probleme grele p-acolo mosh, sa-l paraseasca / sa nu-l paraseasca, sa-l inshele / sa nu-l inshele (tradu-l fah, proasto, ca el mai are fo 3 ibovnice, fraiero), nah, numa dileme d’astea… sincer sa fiu, recunosc, ‘mi plac blogurile de gagici, da alea care kiar au ceva temei frate… sunt citeva faine de tot, shi deshi tematica e tot in zona aia albastra, de suflet pavat cu incertitudini, totushi abordarea e misto. si abordarea si argumentarea… da’ la fatucele astea bintuite de furiile primului ciclu (la pariu? intirziat shi ala), da, la fatucele astea de stai sa ceteshti cu atentzie, beleaua e maxima… fii ant’ , am dat de una, a trebuit sa cetesc fo 20 de insemnari ca sa-mi dau seama ca are 21 de ani (s-a scapat p’acolo pe undeva). asheeaaa… si ce zicea asta? la 21 de ani? pai cica ea ii va ramine lui fidela o eternitate… mah sa fie, deja aveam imajinea unei curtzi de minastire de maici (unde io ma si vedeam staretz heheheheh), ea stind p’o banca, cernita shi supta de lacrimi, rupind petale la o floare si murmurind: vine, nu vine, vine, nu… cum dreaq sa nu te intrige ma o faza d’asta? asa c-am cetit lacom mai departe, am intzeles ca ala s-a dus cu o buna pretina d’a asteia si asta acu se jura ca nu va mai iubi in veci pe nimeni. decit pe el. tot pe el fah??? ba, da’ vaca esti, ala se pisha-n sufletu tau si tu… cacat… ma rog, e plin blogu lu fatuca asta numa cu lacrimogene d’astea baloase, de juramintzi caraghioase shi de hotariri d’astea definitive. m-am abtzinut sa comentez, de fapt nici nu shtiam ce dracu sa spun. numa ca am mai bifat o vaca pe lista… inca o victima a iubirilor neimplinite, inca una plinsa pina-n maduva si crucificata de indoieli grele. aaa, ca uitam, deduc dintr-o insemnare ca e si virgina hehehehehehehe… ‘ntzelegi? beleaua e d’aia de medalie frate… sa mor io, hai ma, ce dracu, astea de-shi scriu sufletu p’aci pe poteca noastra nu vor altceva decit sa sufere ma, se condamna singure sa nu rezolve cacatzishuri d’astea cu iz de traire suprema de teama de a nu mai avea jucarie… transfigurate de rateuri amoroase, mushcate de “posibilele” intrebari ale “lui”, tematoare de ce imagine expun sau nu, pierdute printre suspine dastea lirice, cu sigurantza ca fatucele de genu asta perd esentza… alta se vaicarea ca la mare s-a balacit prin valuri, prin spume, ca era minunat, ca el era bronzat (elu ei cica era si manierat, ii aducea berea in pahar de plastic la prosop) ashea, ca valurile desenau poezii cu stropi, atingerea corpurilor in apa parea ceva mistic, okii lui la fel, cacat, ce mai, totu era k in basm… shi, d’odata, na belea, un val hain i-a smuls sutienu. upssss!!! ce dezastru!!! ahhh, val nemernic, ‘tu-tzi molecula ta salcie de natriu, val descreierat, cum ai putut tu ma, val odios, s-o despoi pe micutza sirena pudica?? mortzii matii de val, auzi tu ma ce i-a facut fetii, saraca de ea… care ea – “am simtit ca mor instantaneu, okii lui erau pironitzi pe sinii mei. nici nu am putut sa imi prind sutienu si am fugit direct la hotel”… heheheheh, cum fah, in tzitzele goale? adeka te vede o statziune’ntreaga la sfârcu gol, da’ el nu tre sa vaza asta? cind plaja e plina de gagici cu tzitzele expuse si cu bikini d’aia cu sfoara nu numa’n cur da shi’n pasarica??? hehehehehe, sa mor io mah, am ris cu lacrimi… ashea, insemnarea aia se termina in coada de peste, kilu meu, intzeleg cumva ca s-a ales prafu de relatzie pt ca ea nu a putut suporta o asha rushine… cetind faze d’astea mi-am adus aminte ca si io am avut, cindva, parte de o astfel de gagica. mdeah, cind eream tinar si mai putzin idiot. de fapt am avut parte de mai multe fatuce d’astea, cramponate, disperate, care nu puteau trece peste intimplari de genu asta. o ceteam p’asta si mi-am adus aminte de catalina. era frumushica foc, desteapta nota mare, sufletista, bunutza rau da’ timida… hehehehe, io vorbeam urit si ei i se rosheau urekile… nah, nu shtiu prin ce alkimii parshive fatuca asta a mea tot parca pe linga mine…
cu timpu s-a infiripat o pretenie faina… io nu ma gindeam la kestii, cacat, era pretina mea buna, numa ca ea tot mai des dadea semne ca barierele’s ridicate si ca putem merje mai departe. mi-aduc aminte primavara dezastrului: m-a luat de mina si m-a dus in herastrau… zapada se topise de ceva vreme, era inca frig dar soarele avea ambitzii. oamenii erau voioshi, pereki de amorezi, noi printre ceilaltzi, dreaq, scapasem de iarna, hormonii se frecau inca adormitzi la oki da deja mishcau, nu? urma sa faca pomu mugure, floare, sa dea soarele cu caldura, sa dam cojocu jos, sa ne regasim terasele, nah, tzi’era mai mare dragu… ea, pe linga mine, fericita si zimbacioasa, tzopaia ca un ciine scos la pishare. ba se oprea sa admire o crengutza, ba se minuna de un mugure, ba mirosea o frunzulitza, ba se oprea si ridica miinile, teatral (da’ frumos) catre cer… io ma simtzeam cam stinjenit de trairile ei, se mai bucurau si altzii, da’ nu dadeau frate din aripi ca asta a mea, nu le cinta sufletu asa de tare… cacat, nah, o mai tzineam de mina sa o temperez da’ nu statea mult in lantz ca se apuca iar de pasi de dans si de gesturi d’astea sensibilos penibile… ei i se parea firesc si atunci am lasat-o’n bucuria ei… si prost am fost… ca acolo in parcu ala, e undeva la o rascruce de alei un poduletz cocoshat. nici mare nici mic, nah, dar e curbat al dreaq… si sa vezi faza: ea, smulsa si scapata din mina mea, intr-un viguros pas al shtrengarului, se avinta pe coama podului… citziva s-au dat mai intr-o parte, stinjenitzi parca si ei de eruptziile de bucurie ale asteia… si nu-sh cum dracu face, ca de ajuns pe coama podului ajunge vaca, da’ cind sa coboare, pe partea cealalta, se’mpedica si o ia in viteza, intinsa pe burta, cit era de lunga, pe panta in jos… cacarea lumii frate, sare lumea sa ridice proasta, io la fel, nah, era cu mine fatuca, deshi imi venea sa-mi pun afish pe pept cu “asta nu e cu mine”… cacat, ridicata fata din noroiu de la baza podetzului, incepe sa plinga de se zguduia textila pe ea… de mila evident ca mi-a fost, dar penibilu era incomensurabil… cind i-am ridicat capul si i-am dat paru de pe fatza, am vazut ca tot nasu ei e jupuit. la fel si coatele, in cadere i se ridicasera minecile, ce dracu avea ea pe ea… fusta numa o mocirla shi aia, dresu rupt in jenunki shi jenunkii belitzi si plini de singe si aia… uuuu, ‘rash al dracu cu soarta mea, cine dracu m-a pus sa ies cu asta in parc… unii, martori ai cascadoriei ei, rideau pe infundate de caraghioslic si parca ii auzeam spunind ie shi la bou ala, a iesit si el la plimbare cu a lui si s-a facut de tot cacatu… heheh, nah, ma rog, am curatzat-o, am aranjat-o, am pipait-o sa vaz daca nu shi-a rupt ceva si, sprijinind-o de mine, am dus-o la mashina s-o duc acasa… ea nu mai zicea nimic, se uita numa in jos, io o intrebam daca nu e cazu sa mergem la f-un doctor ceva, hai catalina, vorbeste-mi, ce dracu, nu e de gluma, nah, toata lumea cade (da’ nu in halu asta toanto), acu lasa, treci peste jena si vorbeste cu mine… ia nimic, muta ca pestele… cind am iesit din parc a vazut un taxiu si sa infipt in ala… io, ca prostu, am ramas in gura parcului uitindu-ma lung dupa mashina… a lipsit fo saptamina, cind a revenit avea o buba luuuuunga, pe tot nasu, o buba lunga shi groasa, urita ca pacura, isi tragea tot parul pe fatza sa maskeze cit de cit nenorocirea m-am kinuit sa vb cu ea citeva saptamini, se ferea de mine ca de fisc, ma evita… intr-un tirziu a inceput sa nu ma mai ocoleasca si a raspuns macar la salut… cu timpu am uitat scena penibila, ne vorbeam ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic. si pe buna dreptate ca nu se intimplase nimic.. ce pula mea, cazuse proasta si atit. bine ca nu shi-a rupt dintzii dracu, sau f’un os ceva, bine ca nu a ramas skiloada, in rest nu conta nimic, nu? mare scofala, ai cazut, si kiar daca ai cazut ca o vaca caraghioasa printre toate miscarile tale de balerina neintzeleasa nah, asta nu e un motiv sa te jenezi in halu asta de mine, nu? ma rog, cu timpu relatzia a redevenit normala… adica mai mult decit normala, ca ea incepuse iar ofensiva… o perioada io am facut pe prostu, dar intr-un final nu a mai mers figura si a venit momentu sa facem ce fac totzi aia care trec de faza pipaielilor si baloshirilor… seara fusese placuta, bagasem la matz la o circiuma intima, eram ok amindoi… bla-bla-bla, “ea m-a invitat sus”, io m-am dus… sus, – tacere. pui o muzica? nu, lasa… de ce stingi lumina? las-o stinsa si p’aia… macar televizoru, il dam pe mute, dar face nitzica lumi – nu, nici televizorul… ãã, facem un ceai? o cafea? nu, nici cafea… cacat, asa pe orbeste, m-am prins ca se dezbraca. io, obishnuit cu momentu, am vrut sa-i dau o mina de ajutor. a sarit ca arsa. am lasat-o in plata ei, mi-am dat seama ca o parte din tzoale le-a lasat pe jos, pt altele s-a dus in alta camera si a revenit goala. goala ca io eram ca orbetele, in intuneric, cu mina intinsa dupa tzigari pe masa si cind ea s-a apropiat i-am bagat ditai deshtu’n buric. cacat, scuze, kestii… aaaaah, de ce ma tre sa fie totu asa penibil cu fatuca asta???? ma rog, m-a pipait pe pept, io intzolit tot, ca de parada, ca ma gindeam ca se razgindeshte mindra shi o sa-mi fie najpa sa ma imbrac la loc. a mormait ceva si din mormaiala ei am intzeles ca tre sa fiu ca si ea, adeka gol. pai da’ cum sa nu? imediat, in citeva secunde am fost numa-n ciorapi (nu, nici mort n’o sa renuntz la faza asta, cind futzi in deplasare ciorapii sunt salvarea suprema)… ma rog, baloshiri, atingeri – da shi alea pina la un nivel, mai jos nu, ca daca mushca??? aaa, sau eram nespalat pe miini… hai ma, ce dracu heheheh, ok, treaca si asta… facu ea ce facu ca m-am trezit deasupra… io, vorbaretz de felu meu in momente d’astea, nah, am incercat sa injghebez fo doo vorbe ceva… ea a zis doar atit: taci si misca-te… canapeaua aia era incomoda ca dracu, nici nu ma obisnuisem bine cu locu cind venisem ca bruta stinsese repede lumina… imi intra in coaste un spatar ceva, de unde dracu spatar in canapeaua aia???, de picioare ma lua un fir de la fo veioza (uhhh, fir??? sa nu dau dracu cu curu gol si de fo priza ceva), pe ceafa imi cadea un coltz de perdea – tu de unde dracu ai mai aparut mah, ca parca ferestrele erau pe partea opusa, nah, cacat, pe un intuneric de te usturau okii’ntre timple si pe o tacere de-tzi inghetza ceara-n ureki, ie-te’ma pe mine dind din cur pe pipaite… si cind intunericu era mai negru si linsitea mai totala, puaaaah, se aude un zgomot luuuung si reverberat, invirtoshat pe citeva octave, butucanos, preeeeelluung shi shuierator… ea se stringe toata de-mi sar okii’n bezna din jur si icneste ca lovita-n moalele capului… tacerea ramine spinzurata intre noi, aeru dintre burtzile noastre parca fierbe. si io izbucnesc intr-un hohot isteric de ris. si rid, si rid de ma durea burta si coastele. rid pina nu mai pot. rid de ce bashina trasese ea. pe pasarica. ba frate, o basina cum numa moldovenii slobozesc in trenurile judetzene, d’aia cu ecou, deloc bilbiita, ci ferma, barbatoasa, cu peptu-nainte, urgie vere nu alta… ma rog, transpirat tot, incerc sa-i spun hai fata, lasa, ce dracu, se intimpla in mod curent, ii zice flatulentza vaginala, prinzi aer in pasarica si nah, e ceva firesc, da-o dracu de treaba, da-l dreaq shi de pirtz si hai s-aprindem lumina, sa bem o cafea buna si sa ne futem in draci porma… tzi-ai gasit… da-i plinsuri cu sughitzuri, ca ce, sa plec imediat, sa nu aprind lumina ca va muri, sa ma imbrac si sa plec. si inca in regim de urgentza… nah, cum m-am imbracat nu shtiu, cu stingu-n dreptu, cu cracii pe post de mineci, kilu meu, am facut-o si am dat sa ies. la usa, alta belea, nu intzelegeam cum functzioneaza broasca, ma impleticeam in deshte printre kei, iale si lantzuri. o strig sa vina sa deskida ea si aud doar un racnet de fiara: ieshi cum oi ieshi, numa ieshi… ba frate, cosmar pe calea victoriei, nu alta… in lift ma uit in oglinda si ma umfla iar risu. evident, nu ne-am vazut, deshi io o cautam, ea se ascundea mai ceva ca un costum de camuflaj…
cacat… a trecut si vara… si toamna era pe trecute… io incepusem sa lucrez prin alte partzi, deja uitasem intimplarile… voiam să-mi cumpar un tuner tv extern cind, intr-o zi, ma pomenesc cu ea. senina, frumoasa, sprintena. imi aducea un tuner tv extern avermedia. ce mai faci, cum o duci etc… a urmat o conversatzie frumoasa, ne-am si pupat, ea era luminoasa, surizatoare. si eu intr-un fel multzumit. revenise si se parea ca trecuse peste cele nenorociri. am aranjat sa iesim la o circiuma, io trebuia sa ma vad cu niste scortzoshi, un elenist, unu de pe la academie, o scenarista, un poet, kilu meu, oameni d’astia de vaza cu nod tare la cravata. i-am propus sa vina cu mine, macar ea ar fi colorat seara. s-a dus acasa, s-a facut frumoasa – shi mai frumoasa, si ne-am vazut la circiuma cu restu turmei. protocol, scortzoshenie, spete drepte, discutzii cu dikis… io eram shi nu eram atent la ce dreaq discutau aia. ma uitam mai mult la ea, era cu adevarat frumoasa, facea fatza neashteptat discutziilor, subiectelor… gratzie ei atmosfera se dezmortzise binishor, aia o ascultau cu atentzie, poetu ii trasese shi fo doo rime, ce mai, ii cucerise shi p-aia… ba frate, futu-i mama masii de felie, ca parca era blestem, k parca cobisem, ca prea tare ma minunam ce bine merge seara, nah, cind discutzia era mai in toi si bucatele mai bune, o apuca p-a mea tusea. da’ o tuse d’aia de n’o potzi retzine nici cu portzile etanshe de la reactoru nuclear… taman ce mesteca, distins, la o bucata de piept de pui, cind face d’odata okii mari ca si cum s-ar fi inecat si tusheshte moshie cu gura plina pe toata masa aia… lu scenarista i se opreste o bucatzica de mincare in salata. lu poet ii trece razant o alta bucatzica pe linga o rima imperekeata care de scirba se transforma rapid intr-o rima alba, lu dom profesor ii pune pe okelar o constelatzie de muci si farimitze de mincare. fatza de masa era alba pina la tusea lu asta. acum ziceai ca explodase un copan, ca se facusera cirnatzi de casa, ca zdrobise unu fo 3 sarmale… de unde frate atita materie???? cum dreaq mah???? ca n-avea gura asa mare… uuuuuu, ‘gami-ash’ picioarele-n norocu shi soarta mea… penibilu a fost maxim, de la alte mese se uitau totzi cu gura cascata la dezastru; i-am intins un pahar cu sifon in care plutea gingash o bucatzica… ea cu okii tzinta, balmajeste ceva. si atunci ii infloreshte shi un balonash de muci la nare stinga. tzapana ca o prajina, cu okii tzinta’nainte, se ridica de la masa si dispare cu pashi mari. mie nu mi se shterge de pe retina nu carnagiu de pe masa ci balonashu ala de muci, cu pelicula lucioasa, in care parca au sclipit toate luminile localului. si ma las pe spataru scaunului si rid. rid iar, fara sa ma pot opri. ai mei de la masa, oripilatzi, se ridica furioshi si pleaca gesticulind. io ramin dat pe spate, varsat tot in scaun, si rid cu lacrimile pe obraji. kelnerii se agita pe linga masa, jenatzi de eveniment. ma intreaba habar n-am ce, io rid isteric si viatza mi se pare minunata. privesc in jur printre lacrimi, dau sa explic uneia de la o masa vecina ce e atit de amuzant dar nu pot. o fut in gura, nu-mi pasa, ma dor falcile de la ris si tot nu ma opresc. aia, de la masa vecina, cu furculitza-n mina, incepe sa zimbeasca. ceilaltzi la fel. de la masa din fatza, unu imi cauta privirile, il apuca si pe el risu cind io doar atit mai pot face, mimez cum i-a inflorit lu a mea balonashu de muci la nara. si simt ca ma sufoc de ris. acum toti rid in hohote, au lasat totzi tacimurile si se tzin de burta. se ride pe mii de note, se guitza, se behae, se lalaie, se ride pe fatza, cu sughitzuri… io ma ridic, kelneru vine rizind, imi face si ala tremurind nota, akit si plec. oamenii imi fac semne, ma saluta stergindu-se la oki. ies din circiuma si in spatele meu vine una. imi intinde ceva, ma uit – e sacou lu catalina. inca mai gifâi de atita ris, gagica aia, picolitza, kelneritza ce dracu e icneste incetishor, ne salutam si ies in strada…
nah… nu am mai vazut-o pe catalina. de atunci – niciodata. mi-a ramas de la ea haina ei, sacou, care si ala mi-a facut necazuri, cind se mai agatza cite fo gagica pe la mine, dadea aia de haina unei alte muieri si se alegea prafu… cacat… era frumoasa catalina… shi buna… poate ca daca n-ar fi fost atit de stupida sa se lase infrinta de cacaturile astea, da, poate ca ash fi fost cu ea… am fi facut nishte copii frumosi, uneori penibili si bashinosi ei – dar minunatzi… shi am fi ris de astfel de idiotzenii… nah… cit de proasta sa fii mah sa te lashi doborita de firesc???
cacat… daca stai sa despici firu in patru, mori nefericit. si nemincat, shi neplimbat. shi nefutut…
acu mi-au venit in minte si altele… gabi… cu tamponu uitat… elena, la spital, cu clisma… mah, o femeie daca iti place de ea, e la fel de minunata si cind e regina si cind se caca… intre toate astea nu sunt decit kestii firesti, normalitate… anormal e sa faci o drama din astea… si sa iti refuzi si tie si celui de linga tine libertatea de a fi asa cum esti… pacat ca tre sa fim atentzi ca la fiecare pas sa fluturam steguletze specifice… pacat, pacat ca pt fiecare kestie tre sa avem cite o masca… cind mergi la piine, cind te pishi in bosketzi, cind mergi la inmormintari sau la nuntzi, cind esti cu mama sau cu iubirea vietzii, cind skimbi jobu, cind cishtigi la loto, cind vine poshtashu… o masca pt fiecare, pt fiecare altfel, dar niciodata ca noi… hehehe, d’aia ma ii apuca pe unii doru de ei…
catalino, fata, pirtzu tau pe pasarica a fost mai frumos decit toate celelalte femei… shi balonashu tau de muci mi-a aratat iar cit de frumoasa poate fi viatza… shi n-am apucat niciodata sa-tzi multzumesc… ce proasta ai fost… ce proasta…”
