Monthly Archives: November 2011

Mozilla Firefox

Cine are browserul Mozilla Firefox știe poate cât de incomodă este fereastra de download.
Aia care ți se deschide minten cum dai click să dai jos ceva. De pe torrente, din mail, de oriunde de pe net.
Se deschide fereastra aia descărcări și nu se închide până n-o dilești cu click pe x-uleț.
Eu am găsit după oareșce căutări cum să scap de ea.
Deschideți o fereastră nouă (alt + t) în care tastați: about:config
Apare un mesaj cu “Atenție cine rău” bla bla. Apăsați butonul “Voi avea grijă, promit”
Se va deschide o listă.
Sus la filtru tastați download
Apoi căutați browser.download.manager.showAlertOnComplete și browser.download.manager.showWhenStarting
Ambele vor fi cu true.
Dublu click pe fiecare din ele și vor arăta personalizat și false.
Asta e toată șmecheria.
Acum de fiecare dată când veți da jos ceva, se va descărca automat unde i-ați dat calea.
Din fabrică, aceasta va fi în My documents.
Dacă tot vreți fereastra aia să vedeți ce și cum ați dat jos, tastați alt + j

mandru ca sunt roman :(

“Mă mândresc că sunt român deoarece trăiesc într-o ţară frumoasă, cu un relief bogat şi
diversificat -câmpii, dealuri, podişuri, munţi, cu o floră şi faună bogată “
         
           Dragi prieteni, de mici fiind am fost invatati cu putinul, ca sa avem in viitor mai mult sau un viitor mai bun (“hai sa facem economie la bani, hai sa dam mai putin pe branza ca sa ne ajunga si de cascaval” etc.) dar viitorul a cam venit si ce avem ? Cam la fel ca la inceput, nimic. Si stam, ne gandim, dezbatem problema si ne intrebam: “unde am gresit ?”  
           Unii ar raspunde:  “conducerea tarii” altii ar spune: “parintii, ca nu au muncit mai mult ca sa am eu o situatie mai buna” sau alte si alte motive ce parca extirpa speranta omului faruita de stramosii nostrii prin luptele purtate si jertfele facute pentru noi.
          Degradarea omului a inceput o data cu evolutia eticii lui fata de viata si societatate incercand sa dezvolte nu numai princiipiile expuse de catre oamenii din trecutul lui ci si gandirea lui fata de cei din jurul lui. Acest egosim a acaparat repede neuronii lui facandu-l sa se izoleze, revenind la originile lui din epoca primitiva. “Omoara sau vei fi omorat” a devenit unul dintre dictoanele lui cele mai uzate  facandu-l sa radieze de salbaticie.
          Un motiv al degradarii omului este datorat obtinerii liberatii, a multor si multor drepturi. Daca merg pe strada si ma uit urat la cineva, am doua variante: sunt agresat verbal/fizic sau sunt dat in judecata pentru ca am jignit prin mimica fetei mele (unii ar spune si rasism 🙂  ). Unii se cred atat de destepti incat nu mai au nevoie de dascali si oameni invatati ci doar de nororc. Dar daca acea cutie craniana nu se umple cu nimic, cum vrem sa izbavim? Cum vrem ca ai nostrii copii sa evolueze, daca noi involuam ?  
          Citatul expus mai sus imi evoca o falsa fericire si un val imens de dezamagirea pentru ca noi am cam ramas doar cu “câmpii, dealuri, podişuri, munţi, cu o floră şi faună bogată”; restul, s-au cam pierdut in timp, am distrus tot ce am cladit in sute de ani.
          In minte imi mai vine o alta “vorba de duh” a noastra: “orice inceput isi gaseste la un moment dat si sfarsitul”, parca introducandu-ne intr-un hau imens in care poate ne astepta un nou inceput sau bezna totala. Speranta exista, potential exista , muntii si podisurile exista, dar oare vom mai crea ce natura ne-a inzestrat sa facem?  
         Eu spun ca baza exista numai ca noi trebuie sa renuntam la distrugere, alungare, indiferenta, minciuna; dar iar cad in deznadejde si pesimismul ma invaluie cum apa hraneste uscatul. Mai avem mult…
        

Hai să… hâc! trăejti 1000 de ani pace!

Iepure la cuptor

Am primit ieri un ditamai iepurele de casă. Tăiat, numa bun de pregătit și băgat la cuptor.
A trebuit să-l țin o zi la baiț, adică în apă cu oțet, cică să se frăgezească. Dacă-l făceam eu ca pe porc ieșea și mai bun…
M-am speriat de cât animalul era, mai mare decât motanul meu cel gras… dacă există așa ceva. L-am tranșat și l-am băgat la baiț. Azi l-am băgat la cuptor. Mai nasol e că am pus prea mult vin. Adică juma’ de litru. Poate am pus așa mult că băusem în prealabil jumătatea ailaltă. Nu știu…
De ieșit a ieșit bun. Nu foarte bun, e o țâră acru de la vin și de la oțetul ăla… Au mai rămas trei bucăți de pregătit mâine. Pe alea le spăl bine și nu le mai țin în oțet.
Și fac alt sos. Alea or să iasă numa bune de halit încât să arunc după pisici cu șapca, pălăria și căciula din dotare.
Poze cu haleaua nepregătită:

Marele animal!

Avionașul! Balenuța de uscat!

O ciozvârtă de iepure. Fără lăbuțe, fără coadă, fără cap…

Produsul final. Adică ce-am băgat la baiț. Adică-n apă cu oțet, foi de dafin și o litră de vin roșu. Să fie, cu veselie, pe datorie, fix la mine pe gingie!

Doru

De ieri 21-11-2011 aici își va desfășura activitatea și Doru, un bun prieten. Deja a pus o melodie strașnică.

poezie

slavite fie cerul si pamantul

ca mi te-au scos in cale

ai parul lung ca vantul

si trupul ca o floare

Nou fundal

După ce m-am chinuit să găsesc un fundal mai de Doamne-ajută, l-am ales p-ăsta cu toamna. Nu de alta, dar anul ăsta n-am văzut toamnă…
De la vară a trecut la pre-iarnă, apoi a băgat guvernul iarnă direct.
Așadar am pus niște frunze frumoase…

Filmulețe noi

Acum că am găsit chestia asta cu pusul filmelor pe site, am descoperit că pot pune și filme cu subtitrare…
Nu că m-aș apuca acum să pun ultimele episoade din Neveste disperate sau Tânăr și neștilinit… Nu, dar e o idee…
Pun aici videoclipuri pe care le-am dat jos după jumate de an de strâns…

aaaaaaaaaaa


Ceva nu e bine. Orice film pun să-mi arate, tot Joe Dolan îmi deschide…

Cred că i-am dat de cap. Asta de sus e Les Go Culture – Darla Dirladada
Asta de jos va fi Marc Anthony – I Want To Spend My Lifetime Loving You

Și-am reușit!
Merge șmecheria asta. Acu trebe să țin minte ce nume le dau fișierelor.

Chinuială mare

Ma chinui sa pun un filmuleț direct pe site.
Fără să-i copiez codul de pe youtube.
Adică să-mi găzduiesc singur filmele.
Și mă tot chinui, sper să reușesc…

Joe Dolan – Lady in Blue 1975

Super, am desenat un pătrățel…
Mi-a zis cineva să folosesc jwplayer.
Și-am găsit niște coduri…
Mă apuc de treabă…

 

Oare merge?
Mai simplu era să-mi iau audiobooks romanesti, asta pentru cursuri limba engleza pentru inccepatori, apoi să m-apuc de alte chestii…

Mintea umană – un mister?

Ceva despre mintea umană. Cred că sunt 2 sau 3 melodii de la Radiohead care îmi plac.
Asta este una dintre ele.
Nu știu de ce, însă când o ascult, mintea îmi zboară în copilărie.
În copilărie în afară de Dan Spătaru, Rika Zarai sau Benone Sinulescu nu ascultam nimic altceva.
Nu că nu aveam ce, pentru că ai mei aveau rafturi pline cu discuri și benzi de magnetofon.
Ba chiar am găsit zilele trecute un album original ACDS – Back in black.
Mă rog, nu auzisem în copilărie de Radiohead, plus că trupa a apărut mult mai încolo.
Ideea e că doar câteva lucruri mă duc cu mintea la un fragment din copilărie.
Și nu a fost ceva tulburător sau emoționant. Nu, mă duce cu gândul la una din zile, când eram în apartamentul bunicilor de la Severin.
pe un holișor pe care nu era mai niciodată lumină, adică avea în stânga și în dreapta câte o cameră, în față baia și în spate o debara.
Deasupra ușii de la baie era un tablou vechi, nemțesc.
Reprezenta un vânător care împușca un urs care stătea pe picioarele dindărăt și se repezise către vânător.
Era doar un tablou. Ce m-o fi tulburat pe mine atunci?
Faptul că aveam un ursuleț de pluș pe lângă mașinuțe, marbles și pistoale cu capse?
Am avut multe păpuși de pluș. Ursuleți, iepurași, elefănței, o maimuțică pe nume Țica, pe care om am și acum pe birou.
Nu știu ce m-o fi emoționat pe mine atunci. Tabloul ăla în lumină difuză? Nu știu!
Dar ce-am auzit atunci?
Și nu mă simt rău, ci oarecum protejat. Un copil în clasele primare care privește un tablou vechi…
Nu știu dacă pot explica bine în cuvinte ceea ce simt. Și nu știu dacă a mai trecut cineva prin acest “ceva”.
Chestia e că eu când ascult melodia asta, acolo sunt cu mintea.


Altă melodie care mă duce oarecum cu gândul la momentul ăla este Queens of the stone ages – Go with the flow.

Melodiile mi se par asemănătoare, calme dar antrenante. Nu știu să explic.
Nu-mi place nicio altă melodie de la Queens of the stone age. Dar asta.
Parcă zbor.
Dacă aș putea să recreez momentul ăla poate s-ar întâmpla ceva. Sau poate nu. Nu știu…
Apartamentul s-a vândut demult. Știu să ajung acolo.
Tabloul nu știu ce s-a întâmplat cu el. Poate o mai fi la casa bătrânească de la țară, poate nu.
Ar fi ceva să mă duc cu tabloul în mână la fostul apartament, să mă lase să stau câteva minute în acel hol, să ascult cele două melodii, uitându-mă la tablou.
E ceva în neregulă ci mine?
L-am sunat pe C. să-l întreb de ce-am scris. Poate experiența lui de psiholog îmi poate desluși măcar o parte din mister.