Un subiect delicat pentru unii.
L-am întrebat pe un prieten “ești mândru de-a fi român?”
S-a uitat la mine ca la felul 7.

Țin minte că eram prin 91-92 la țară și ne uitam la TVR.
Unde arăta viața din colegiile din Olanda.
Unde studenții își lăsau bicicletețe în niște rafturi frumoase, unele lângă altele, fără se le mai lege cu 10 lanțuri și 20 de lacăte.
Mă uitam uimit.
Văru-meu îmi spunea.
– Uite mă, nu le leagă, le lasă acolo, după ore fiecare și-o ia pe-a lui și pleacă acasă
– Păi nu i le fură?
– Nu există mă acolo să furi. O bicicletă de 20 de dolari?
– Păi la noi de ce se fură?
– Păi ține de mentalitate mă. Noi vom ajunge la nivelul ălora peste 100 de ani, poate nici atunci.

Și m-am gândit la ceva.
Cum naiba în America în 1880 ăia n-aveau decât case de lemn, de luau foc așa ușor, indieni și vestul sălbatic, și noi aveam case de cărămidă, civilizație…
Cum naiba de acum în 1991 America are stadioane de 70.000 de locuri și noi n-avem noctură la Stadionul Dinamo?
Cum americanii au laptopuri și noi ne uitam la un HC ca pisica la HTC?

Ajuns acasă, într-o discuție ulterioară cu tata despre România și români am zis că olandezii sunt mai civilizați ca noi, și ne va lua mult timp până să-i ajungem. Doar vorbisem cu văru-meu despre asta, eram în temă și știam multe.
– Ar trebui să fii mândru de țara ta mă boule!

Cred că n-am fost mai cutremurat nici când m-am curentat bebeluș fiind.
Să fiu mândru că sunt român?
Da, am fost, și încă sunt.
Nu mă tem s-o recunosc.

Căci unde 2 îți vor zice că ești țigan ciorditor, 3 îți vor spune că ești dârz.
Și faci mămăliga și sarmalele alea excelente…
Măcar pentru atâta lucru să fim recunoscuți.

Îmi place țara. Păcat că nu avem timp s-o vizităm.
Plecăm în vacanțe la Paris, în insulele Maldive, Dumnezeu știe pe unde. Dar unt români care n-au văzut Delta Dunării. Eu fiind unul dintre ei.
Și nu pentru că m-am dus în Maldive, ci pentru faptul că era mai iefin să merg la bulgari la mare. Dau un exemplu, nu am fost niciodată în Bulgaria.

Numai că noi nu (mai) știm să facem turism.
Dăm totul scump, și serviciile lasă rău de dorit.
De aia nu mai vin zeci de mii de nemți pe litoral.
De ce să se înțepe în seringi aruncate pe plajă în Vama Veche, când pot merge la Nisipurile de Aur în Bulgaria? Sau na, mai dă 50-100 euro în plus și se duce-n Spania.
– Ăia au civilizație. Nu mai mergem în România… Nu-mi mai place.

Și e păcat. Deoarece noi ca oameni suntem buni.
Chiar și acum, printre profesoare care terorizează copiii, eleve care fac sex pe catedră și elevi care se bat cu cuțitele, încă se mai face carte.
Ăia 30% care mai învață.
Suntem printre cei mai inteligenți din Europa.
Numai că suntem leneși.

Păcat că nu s-a inventat un medicament contra leneviei.
Și când s-o inventa îl va patenta un român, sigur asta.
Păcat că invenția va fi aunor canadieni ceva, și abia după 100 de ani se va recunoaște că de fapt e românească. Vezi insulina.

Ar trebui să reeducăm educatorii în primul rând.
Apoi părinții.
apoi elevii se vor educa cum trebuie.
De ce naiba să ne-o ia chinezii înainte?
De ce ăia stau unul lângă altul, drepți și fac oice li se cere?
A, în comunism a fost nasol, militărie…
Lasă că avem acum democrație. Prost înțeleasă, uite unde ne-a ajuns.
Că am ridicat sus nasul.
Dar n-am văzut când cădeam în gropi…

Dacă și voi sunteți de acord, măcar în mică parte cu ce-am zis eu, aruncați un ochi aici.
Unde un om încearcă să facă diferența.
Între un român nepăsător și unul care se implică.

De la americani avem expresia TIME IS MONEY. De la manelisti avem expresia AS DA ZILE DE LA MINE. Cele 2 chestii combinate au generat filmul IN TIME. Si totusi, care este valoarea timpului pentru noi?

Emil Calinescu sunt, iar in acest guest-post o sa va vorbesc despre valoarea timpului pentru mine. Nu e vorba ca sunt narcissist (da, sunt, nu asta e problema), ci prefer sa ma dau exemplu pe mine decat sa vorbesc in numele altora.
Si dau exemplu o chestie intamplata chiar asta-seara. Am fost la o intalnire cu niste colegi de la un training. Intalnirea avea un scop tematic: sa ne jucam board-game-uri. Nu intru in detalii legate de jocuri, ci ma voi referi la timp, ca despre el era vorba. Asadar, am terminat cam pe la 12 fara 10. La ora aia cam greu cu mijloacele de transport. Deci aveam 2 variante:

1. Sa ma duc sa astept RATB-urile de noapte. Iar asteptarea putea fi chiar de 30 de minute. Bine, daca plecam cu 3 minute inainte prindeam un troleu care se retragea, dar alea sunt exceptii. Varianta asta, subliniez, era gratis.

2. Sa dau bani la un taxi si sa ajung acasa in maxim 10 minute. Mai putin. Apropo, la varianta 1 am calculate doar timpul de asteptare al autobuzului, el face oricum mai mult decat taxiul. Taxiul costa cam 5-6 lei (7 mi-a luat de la Unirea, aici e drumul drept). Asta daca nu prind vreun tepar.
Voi ce ati alege? Fara sa va uitati la raspunsul meu, ganditi-va la 3 aspecte:

1. Cat de obosit sunteti?
2. Cate aveti de facut cand ajungeti acasa?
3. Cand trebuie sa va treziti maine?

Alegerea mea a fost sa iau autobuzul de noapte. Si asta pentru ca:
1. Sunt obosit nitel, dar nu rupt de oboseala.
2. Acasa trebuia sa scriu ceva pe blog, dar nu mult, adica puteam amana pana maine dimineata (adica azi, ca e deja 00).
3. Nu am ora de trezire.

Cu toate, astea, ramane intrebarea: care este valoarea timpului? Chiar daca aceste 3 chestii erau bifate ca mine, eu tot am pierdut cam 30 de minute. Se pune intrebarea: 6 lei valoreaza mai mult ca 30 de minute? Fie si daca am considera ca acele 30 de minute ar fi 30 de minute in plus de somn.
Inca un aspect, la mine foarte relevant: eu urasc taximetristii. Nu atat de mult incat sa le doresc raul, dar indeajuns de mult incat sa-i evit pe cat posibil.

Eu am facut o alegere, sunt curios voi ce alegere ati face. Si de ce.
Salutari VALOROASE tuturor si va astept cu un guest-post la fel de valoros si pe blogul meu!