Monthly Archives: November 2013

Ce vreau să inventez…

De mic îmi desfăceam jucăriile, în special mașinuțele, doar ca să văd ce au înăuntru și cum funcționează. Cred că-s mulți copii care fac așa. Însă nu mulți mai știu să le pună la loc. Eu luam șurubelnițele din trusa de scule (întotdeauna una cu cap cruce și una plată), apoi mă apucam să desfac o mașinuță.
Puneam cu grijă șuruburile pe covor în funcție de cum erau ele prinse de carcasă. Apoi puneam lângă ele carcasa mașinuței.
Făceam pauză și mă minunam de lumea nouă ce mi se deschidea în față. Vedeam măruntaiele mașinuței. Fire, motoare, roți zimțate.
Nu știam eu ce-i cu vaselina aia de acolo și mă apucam să o curăț. Consumam metri întregi de hârtie igienică, însă piesele dinăuntru străluceau, căci le spălam cu apă caldă și săpun.
Nu mică mi-a fost mirarea când am montat mașinuța înapoi și abia mergea.
Abia peste un timp m-am prins că vaselina aia e pusă expre ca roțile alea zimțate, care transmiteau puterea de la motor la roți.
Asta după ce m-a prins taică-meu cu o altă mașinuță pe bucăți. Și contrar scandalului la care mă așteptam, mi-a explicat ce și cum.
Acum, mare fiind, vreau să inventez ceva. Un roboțel. De fapt o mașină-robot. Ceva cum sunt cele construite pentru concursul Robotica.

Știu că într-un sezon a câștigat o mașină făcută cu piese dintr-una de jucărie. Motor mai puternic, roți mai solide, și șasiu de oțel. În rest, partea de telecomunicație, era cea de la mașinuța de jucărie.
Iar un student făcuse o mașină dintr-o carcasă veche de 386. Cine știe cunoaște, și acum mai am una pe acasă…

curly-cruise_maze_mode-1Inițial aș vrea să fac asta pentru proiectul de licență, pe care sper s-o dau până să fac 40 de ani…
Apoi m-aș gândi la aplicațiile practice pe care ar putea-o avea. O mașinuță solidă dotată cu motor puternic, roți solide… sincer m-am gândit să-i pun un braț care poate mânui un pistol. Deh, văzând prea multe filme cu geniști, imaginația a început să-mi zburde.
Proiectul nu cred că m-ar costa mult. din câte calcule am făcut, cam 2000 RON ar fi de ajuns. Șasiul îl fac din carcasa veche de 386, roți solide am găsit, electrica o iau de la o mașinuță de jucărie. Iar ca sursă voi folosi o baterie de motocicletă, fiind ușoară și având destulă energie.
Evident, singur nu voi reuși să duc proiectul la capăt, însă la ce-s buni prietenii, dacă nu să te ajute, mai ales când am un electronist amator printre ei?

Îmi trebuie ursitoare!

– Îmi trebuie ursitoare!
Florin se uita la mine fără să înțeleagă ceva.
– Cum, ursitoare?
– Da, îmi trebuie, urgent!
– Pentru ce?
– Ca să termin revista!

Abia atunci se luminase. Trebuia să termin o revistă despre obiceiuri mai mult sau mai puțin normale la popoarele lumii.
De exemplu, într-un sat din India, copiii se aruncă de la 15 metri înălțime, de pe nuș ce templu budist. Jos sunt oameni să prindă copilul, însă actul în sine este îngrozitor. Legenda spune că niciun copil n-a fost rănit vreodată, iar cei ce trec prin acest ritual vor fi pururea fericiți, lipsiți de griji și de boli. Așa o fi…
Altă chestie aiurea despre copii era într-un oraș din Spania. Acolo niște bebeluși sunt întinși pe stradă, iar un om, îmbrăcat într-o variantă comică a satanei (adică c-o mască și un costum galben!) sare peste copii. În același timp, un individ bate în niște tobe o melodie macabră. Ferească sfântul! Se spune că acei copii vor fi ocoliți de rele toată viața. Cică nu s-a întâmplat vreodată ca săltărețul să aterizeze pe vreun copil!
Mă întreb dacă vreun gagiu d-ăsta o fi participat la Olimpiade, la săritura în lungime…

Cică în Danemarca, dacă pe 1 ianuarie găsești farfurii sparte la ușa ta, înseamnă că prietenii îți urează toate cele bune. Deci, cu cât mai multe vase sparte, cu atât mai mulți prieteni ai. Cât o câștiga un măturător la ei…

Și ajungem la România. Cu fel de fel de datini. Cele de nuntă, de deces și de naștere. Și-am ajuns la ursitoare. Și i-am cerut lui Florin poze cu ursitoare. Îmi spusese mai demult că avea el câteva, desenate de o colaboratoare. După vreo jumătate de oră de căutări pe hard, mi-a zis să caut pe net, ca să nu mai pierdem vremea.
ursitoare-ursitoare-botez
Am căutat petreceri copii și-am găsit ursitoarele de care aveam nevoie, la Oakiclub.ro. Arată ca niște prințese. Deci, contrar datinii, ursitoarele nu-s niște băbuțe sfrijite, ci niște domnișoare drăguțe foc.

Acum mă întrec de mi-or fi urat mie ursitoarele mele?

Ce alegi? Copilul sau cariera?

Din păcate, în vremurile de față, nu prea mai vezi familii care să se lase la voia întâmplării, sau în mâinile Domnului (exceptând cele ale minoritarilor…)
Acum ne gândim serios dacă vrem copii.
La ce vârstă să-l facem? Cu ce-l creștem? Chiar vrem copil? Dar cariera, când ne ocupăm de ea?
Cariera! Aia e important! De parcă toți am lucra la Google sau la IBM, avem toți slujbe foarte importante și fără noi s-ar alege praful de firma respectivă.
Asta mă enervează cel mai mult. Cum naiba să te gândești la o carieră pe care n-o s-o ai niciodată, când abia ai terminat 10 clase și alea cu chiu, cu vai?
Carieră nene! Cariera!

Am niște prieteni care se chinuie să facă un copil. Teste peste teste, analize, doctori, bani pierduți degeaba. Analizele-s perfecte însă nu iese niciun copil.
Și-și doresc foarte mult, însă ceva nu se leagă, nu se știe ce.
Pe ei nu i-am auzit niciodată vorbind despre o carieră. Muncesc, vin acasă. A doua zi dimineața se duc iar la muncă.

Alții s-au lăsat în voia întâmplării. Mi-a zis într-o zi la telefon:
– Băi, o să fiu tătic!
– Felicitări! Când?
– Peste vreo 7 luni!

Culmea, s-a lăsat la voia întâmplării. Nu s-a gândit la o carieră de urmat, ca apoi, la pensie, dacă mai poate, să facă un copil…
copil

Evident, a avut grijă să aibă un serviciu stabil, mai ales în vremurile astea. În alea 7 luni până să i se nască moștenitorul, și-a cumpărat toate cele, să-l întâmpine pe noul venit cum se cuvine. A zugrăvit camera copilului, i-a luat jucării, cărucioare, premergător, toate de la BeKid. Și ca să nu se lase chiar la voia întâmplării, a mai căutat pe net sfaturi despre creșterea copilului. Și le-a găsit!
Acum, de când sunt trei, parcă viața i se pare mai frumoasă. Parcă fiecare zi e binecuvântată, chit că ninge, plouă sau e vânt.
– Am un copil! Al meu! Sunt tătic, sunt fericit!

Mă și mir de atâta inconștiență pe capul lor… S-au apucat să facă un copil, acum? În loc de carieră? Ce oameni…

Despre Zwargolak

Chestia asta trebuia s-o spun de la bun început. Dar nu e târziu să vă spun despre Zwargolak.
Mă numesc Vasile Francisc. Și Alexandru.
Născut în 1980, luna august, ziua de 1. Unicul copil al părinților mei. Și-așa, dacă mai aveau unul ca mine, erau mâncați…

Până să fiu dat la școală în 1987, mai mult am copilărit la țară. În satul Erghevița, la 12-13 kilometri de Turnu Severin. Am avut o copilărie nu fericită, ci perfectă.
Aveam de toate. Nu duceam lipsă de nimic. Singura chestie pe care mi-o doream când eram mic și n-am avut-o, a fost un skateboard. Atât. În rest… orice gen de mașinuță voiam, o aveam. Orice minge, orice muțunache, aveam de toate.

În prima zi de școală am plâns. Păi cum să mă lase pe mine mama și mamaie cu o tanti necunoscută și o droaie de copii? Cum adică trebuie să stau acolo 4 ore??

Nu-i vorbă, stăteam la grădiniță fără probleme, dar acolo mă jucam cu mașinuțe, desenam etc.
La școală trebuia să fac ce zice doamna aia. Și nu făceam. Și eram imediat strigat de copii “spuse lu’ tovarășa, spuse lu’ tovarășa!“. Am terminat clasa 1 cu prima mențiune.

Nu străluceam la matematică, în schimb la română eram as. În clasa a doua am luat premiul 3. După aceea numai mențiuni. Am avut cam media de 9-9,4 per total.
Din clasa a 5-a m-am mutat de la școala 112 la școala 58. Unde am stat doar un an. Aveam o dirigintă foarte tânără și slab pregătită. Abia terminase facultatea. M-au mutat părinții la școala nr. 16. Dezastru general acolo. Învățam extrem de prost. Mâncam bătaie de la colegi aproape zilnic. A fost foarte nasol. Lipseam de la ore să mă uit la Cartoon Nertwork. De la Johnny Bravo și Wacky Races am învățat eu limba engleză. De bine de rău abia am trecut clasa a 7-a. Că s-a dus taică-meu cu daruri. Aveam numai 2 și 3 la chimie.

În liceu am intrat la Informatică în 1994. Nu am trecut nimic sub Informatică. Dacă nu intram, nu cădeam în altă clasă, picam definitiv. Dar meditațiile plătite scump de ai mei au dat roade. La limba română eram as în continuare, la matematică mă descurcam.

2

În liceu totul a fost bine. Cu suișuri, coborâșuri, ca la orice liceu. Aveam cam 6-7 notele. Mai puțin la fizică, unde mai mult de 5 n-am avut, niciodată. În general luam numai 2 și 3…
Fizica și chimia nu mi-au plăcut niciodată. Ba în clasa a 12-a venea rău din urmă și Biologia. Cu musculița de oțet, încrengături și cromozomi. La ce naiba îmi trebuia să știu eu asta?
La bac a fost foarte nasol. L-am luat cu media generală 6,54.
Când la informatică abia am luat 5, iar la matematică 5.16. Jumătate din clasă a picat atunci bacul, dar l-a luat în toamnă.

Am dat la facultate la Universitatea Hyperion. Anul de grație 1999.
Cea mai nasoală treabă de am putut s-o fac. 5 ani am aruncat câte 15.000.000 lei anual pe facultatea aia. Unde nu am învățat nimic. Când am terminat liceul știam 70-75% din programarea în FoxPro. Din facultate am ieși știind o singură chestie legată de calculatoare. Cum se fac arhivele. Și de ce fișierele text sunt cele ce fac cele mai mici arhive.
De angajat mă angajasem la diferite săli de net. Dar primul loc de muncă a fost la o firmă fantomă, împărțeam fluturașe. Dar cu speach, trebuia p-ăla să-l facem să vrea fluturașul nostru magnific. M-a făcut promoter. Adică stăteam 14 ore pe zi să am grijă de 2 echipe, să împartă cum trebuie fluturașii, nu să-i arunce. La sfârșitul lunii trebuia să iau bani. Din căt făcusem calculul, cam 3-3,5 milioane.
La ziua de salariu am primit 400 de mii, din care mi s-a scăzut 150 de mii. De fapt s-au păstrat drept garanție, că nu plec din firmă. Adică mai rău ca sclavii.
Nu spun cum ne vorbea patronul. Un nenorocit. I-a bătut pe niște tineri și nimeni nu putea să-i facă nimic. Se învârtea în cercuri d-astea înalte. Numai interlopi de stau acu bine merci pe yahturi în insulele Maldive, și vin o dată la 3 ani în țară să racoleze prostituate noi pentru cluburile din Spania și Cipru. Am plecat de acolo urgent. M-am dus la o sală de net.

Bani puțini, lucram ba 12 cu 12, ba 12 cu 24. Reușisem să slăbesc la 60 de kilograme. Care de la 70 era ceva… Mâncam doar un sanviș pe noapte, și ăla pe ascuns. Îmi era rușine.
Noaptea sala era plină de clienții fideli. D-ăia de făceau mânării cu carduri furate de la americani și intrau pe site-uri de videochat interzise românilor. Cu ocazia asta aflat și eu care e treaba cu studio videochat. Fetele apăreau în fața camerelor, where the magic happens și nimic mai mult. Ai noștri încercau să-și dea întâlnire cu fetele… Obsedați! Fetele nu se întâlneau NICIODATĂ cu niciun client. Asta ca să fie înțeles și acum!

La săli de net am învățat și eu ce-i ăla root, scanare de IP, flood, uptime etc. Stăteam tot timpul pe mirc. Și când mă supăra vreun copil, dădeam cu el de pământ, floodându-l.
M-am mutat așa prin vreo 3-4 săli de net, care mai de care mai nasoale.

Apoi m-am dus la Alianța Civică.
Unde scriam în calculator fișele foștilor deținuți politici. Muncă grămadă, plătită la foaie. Câte foi făceai, atâția bani primeai.
În 2005 m-am angajat la prima firmă adevărată, care mi-a făcut carte de muncă. Editura Elis. Aveam 7 milioane salariul. Ăia bani. Îmi puteam ajuta părinții.
Acolo fusesem angajat pe parte de tehnoredactare. Redactare, tehnoredactare, aranjare în pagină, corectură, și traducere când era nevoie.
Nu voia să învățăm programe noi, de frică să nu plecăm în altă parte pe salariu mai mare. Dar eu am început să învăț Photoshopul și Corelul. Ba si Quarkul îmi făcea cu ochiul.
Din 2006 toată treaba a început să se împută. Mama mea a plecat în lumea celor drepți, lăsându-ne pe mine și pe tata să avem grijă unul de altul. Numai că eu și tata ne certăm din 2 în două zile, din orice.
Foarte grea treabă… În acea perioadă nu am reușit să iau carnetul de șofer la prima școală. Povestea pe larg este aici.

În 2007 am plecat de la Editura Elis cu ceva cunoștințe noi. Am plecat la Editura Ana. Acolo făceam tot ce făceam la Elis. Dar mai multă grafică. Ceea ce mă bucura, că aveam idei care prindeau. Nu am stat decât 3 luni acolo…

Mi-am găsit la Libertatea să lucrez. Ăia oameni profesioniști cu adevărat. Nimic nu s-a comparat cu Ringierul.

Va urma…

Un arab din Romania scrie acasa

Alt mail de la Dudă Udă… despre un arab.

Zalutam cu rezbekt, Jefu!
Aderizat la Romania cu bomba la valiza ascuns, tregut fara broblem control la aerobort. Pastrat dolar american blestemat, bentru construit aigea bomba, dat jumadate la taxi, jumate furat tigan din buzunar. Indalnit frate Ahmed, batron magazin, ajudat la mine. Discutat cu el la cafenea plan bomba, consumat egler broaspat, intoxicat cu zalmonel, noi ajuns la sbital, doctor roman durut la fond, noi luat fok.

Jefu, gu bomba praf antrax nu putut facut la Romania, cineva furat antrax, deci ingercat plan bomba cu bum-bum…!

Mutat apartament frate Ahmed, adus mult frumos aminde de tara mia, fara apa la robinet, geamm sparte ca la Beirut , tigle kazut cap cind vind bate.

Urmarit PRO TV emiziune explozia camion azotat, facut frica la mine. Astia romani are tupeu nu gluma! Urgent trebuie recrutat, jefu! Bomba cu azotat mare efect aveam…

Inderesat pilotat avion bentru lovit gladire la roman. Vazut delevizor, aparat zbor MIG brabusit singur in ogor la taran, plus taran roman stricat singur gladire, adormit
beat, tigara abrinsa, murit soacra, facut chef mare la ei…

Draga Jefu, gineva furat la mine gas pastrat bentru bus la bomba, iar azeara, gind iesit cumbarat baclava, exblodat budelie la barter. Aicia la Romania , mult cretin! Zbierat, zguibat la sin, eu gacat be mine de frica !

Jefu, ma indorg acasa! Asta romani nu are nevoie terorism, asta face singur treaba.
Jefu, eu sperit rau, facut ocol la Paris la Disneyland, găsit agentie turism buna care sa ma blimbe. Acolo destresat!
disney