19/04/2024

Da, am fost la țară după nu știu câtă vreme. Nu m-am urcat în pomi, ca pe vremuri, de data asta i-am tăiat. Cu drujba…
Voiam să tai cu drujba de 19 ani… Și na că acu mi s-a împlinit visul. E MIȘTO BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ.
Să tot tai cu drujba…

Evident, totul a fost făcut sub formă de muncă. Adică pomul după ce l-am ciopârțit, l-am tăiat bucățele de dimensiunea potrivită pentru sobă (la țară nu e gaz pe conducta trasă de le ruznaci)…

Apoi am spart lemnele. Cu toporul băi… Și nu mi-am tăiat niciun picior. Niciun deget. Mi-am adus aminte de copilăria fericită de la țară, din mijlocul naturii.
Cărat apă, tăiat lemne, făcut expediții în pădure… Ca de obicei. La mine la țară n-am mai fost de peste 5 ani. Dar și când mă duc… Acolo să vezi treabă, expediții în păduri, dormit noaptea sub cerul liber, căsuță în pom, prins șerpi și copți pe jarul de la focul de tabără aprind din 2 în 2 seri… Aia distracție…

Ca de obicei și acum am fost la țară în aceeași costumație. Bocanci de protecție, nădragi 3 sferturi de camuflaj, cuțit la brâu…
Ce e nou la costumație: șunci și ochelari de vedere.
A, plus nevastă. Care nu voia neam să tragă cu arma. Până nu i-am dat pistolul de airsoft, n-a vrut să tragă.

Poze să se vadă că Zwargolak nu minte:

Lasă că ce nu știe ea e că acum când mergem la mare, le iau pe amândouă cu mine.
Nu de alta, dar dacă vrăjmașul nu se sperie de la airsoft, de un cartuș de 9 mm cu dublă încărcătură explozivă cred că dă drumul la câțiva stropi pe el, nu?

Am băgat aici două filmulețe făcute pentru posteritate. Eu cu drujba, nevasta cu pistolul, trăgând la țintă.
A, băi, bună e berea aia Bergenbier cu lămâie. I-a plăcut și ei și tatălui meu, care nu pune strop de alcool în gură.
Plus că a fost cutia excelentă pentru țintă. Nu ca dozele alea de Dr. Pepper, care-s duble ca grosime. Zici că e tabla de pe Dacia…

Film 1 –
Film 2 –

2 thoughts on “La țară

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.