Search Results for: muntele ascuns

Muntele ascuns – 5 (final)

– Care va să zică noi suntem 3, are nu avem decât un pistol, ei sunt 6, bine înarmați… Clar ni se vor preda fără pic de efort, pufni Victor.
– Chiar acum nu avem nevoie de asta măi, șopti Adina.
– Nu vedeți că treaba asta ne depășește cu mult? Este evident… Ce naiba căutăm noi aici?
– Victor, nu te-a silit nimeni să vii cu noi, cred că cel mai bine ar fi să te duci la cabană și să suni la Poliție apoi să-i îndrumi aici.
– Alex are dreptate, ne-ar prinde bine să vină Poliția aici, noi putem rămâne să vedem ce mișcări fac.
– Da să știți că și mie mi se pare bună ideea asta, încuvință Victor, dacă mă grăbesc pot ajunge la cabană sau undeva unde am semnal la telefon în maxim 10 minute.
– Din păcate Victor, semnal la telefon nu cred c-o să ai, spuse Alex îngândurat.
– De ce?
– Pentru că au anunțaț furtuni solare si din câte știu releele de telefonie mobilă sunt la 10 km de noi. La cabană există telefon fix.

Adina se uita cu ochi de vultur la ce se petrecea la 20 de metri în vale.

– Hei, cred că Alex are dreptate, ei vorbesc numai la walkie-talkie.
– Păcat că noi nu avem o stație să putem da de Poliție…
– Stați așa, walkie talkie merg și la 30 km distanță nu?
– Da, cele foarte performante, ca ale lor, vrei să punem mâna pe una de la ei?
– Nu, spuse Victor, dar am descărcat aplicația CB pe telefon chiar ieri…
– La ce naiba ți-a trebuit CB pe android omule? se miră Alex.
– Voiam să intru pe frecvența taxiurilor, m-a fentat unul cu 200 de mii ieri când am venit.
– Bun, lasă asta, hai să vedem dacă dăm de cineva.

În timp ce ei încercau de zor să găsească o frecvență care să nu fie ascultată de răpitori, în vale se petreceau lucruri stranii.

Bărbosul se lupta cu Serghei iar cei legați din dubă începuseră să țipe iar.
Ceilalți inși nu știau în favoarea cui să sare, era ceva de nedescris.

Deodată din pădure apăru un Logan, care opri la câțiva metri de ei.
Coborâră 4 inși, fiecare având câte o armă.

Alex găsise o frecvență folosită în trecut de Poliție și încerca să prindă pe cineva, dar nu auzea decât pârâituri și pocnituri.
– Victor, du-te la drum te rog, vezi dacă prinzi pe cineva.
– Am fugit, sper să dau de cineva…

În vale Serghei era cu mâinile sus, două pistoale fiind îndreptate către el.
Bărbosul îl pocni de la spate în cap, însă fără efect, ruznacul rămăsese neclintit.

– E polițist, știu sigur spuse bărbosu către unul uscățiv care abia acum ieșise din mașină.
– Nu-s polițist, ce naiba ai Ioane, se auzi vocea mirată a lui Serghei.
– Hopa, dar unde ți-e accentul de rus? observă unul dintre răpitori.

Uscățivul spuse câteva cuvinte unuia dintre asociații lui, care-l culcă la pământ pe Serghei cu câteva focuri de armă.

Adina și Alex se cutremurară…
Scena era de nedescris.
Serghei nu se mai mișca și sub el se formase deja o baltă de sânge, fetele și băiatul din dubă urlau ca din gură de șarpe, bărbosul jubila.

Din pădure se auziră câini și voci.
Răpitorii fugiră ca potârnichiile care încotro, bărbosul o luase către Alex și Adina, uscățivul cu ai lui se urcaseră în mașină, încercând să fugă.

Din pădure apărură 2 mașini de teren din care coborâră mascații și jandarmii, iar în spatele lor veneau trupele cu câini.

– Erau deja pe drum, Serghei e polițist spuse Victor vesel în spatele lor, dar fu imediat împușcat de bărbosul care ajunsese la ei și se ascunsese într-o nișă.

– Nu mișcă nimeni, Poliția, se auzi o voce tunând din vale.
Bărbosul se mișcase ca o felină agilă, luând-o ostatică pe Adina care era inmărmurită de frică, arma scâpându-i din mână.
Victor se văita pe jos, fusese împușcat în stomac.
Alex nu știa ce să facă, se temea pentru viața lui, deja Victor fusese împușcat sub ochii lui, ca și Serghei, iar acum Adina era cu pistolul la tâmplă.
Situația nu era deloc pe roze. Totul se rezuma la forța și agilitatea Poliției de a-l prinde pe bărbos.
Dar nu știi niciodată ce poate face un om nebun, putea s-o lichideze pe Adina fără milă, la fel cum l-a împușcat pe Victor, fără să clipească.

Adrenalina i se mișca în corp cu viteza unei mașini de raliu, îi invadase mușchii și voia să facă ceva. Ceva… salvator…
În tot vacarmul acela, lumea parcă i se mișca cu încetinitorul în fața ochilor…
Îi făcu un semn discret Adinei care înțelesese că trebuie să-și ferească tâmpla de la țeava pistolului, chiar pentru o fracțiune de secundă.
Bărbosul se uita mai mult după polițiștii ce veneau din stânga lui cu armele îndreptate către el.
Adina se aplecă repede în față… Pumnul lui Alex îi atinse vârful părului, înfigându-se apoi cu-n sunet sec în falca bărbosului.
Acesta se izbi imediat cu capul de stânca din spatele lui și căzu palancă peste Adina, inconștient.

Abia după câteva zile de declarații Alex și Adina au aflat că Victor avea o rană ușoară la stomac. Ușoară în sensul că rana fusese perforantă, glonțul ieșind prin partea cealaltă, neatingându-i niciun organ vital.
Și Serghei era în viață, cu toate că pierduse peste doi litri de sânge.

Bărbosul era șeful bandei de răpitori, acționa în România de peste 10 ani, începând în trecut cu răpirea tinerelor care erau apoi vândute ca sclave sexuale în Albania, Cipru și Egipt…
Uscățivul era un important membru al unei rețele internaționale de mafioți.
Pus sub acuzare, mărturisit tot ceea ce știa: nume, adrese, date importante, Interpolul reușind să facă arestări în masă.

George, prietenul lui Alex a fost descoperit după câteva luni. Era sclav pe moșia unui traficant de droguri din Columbia. Slăbise 20 de kilograme și după spusele doctorilor, fusese salvat la timp.
În câteva zile murea de foame și de bătăile primite, alături de alți tineri din diferite state ale lumii.

Alex și Adina au rămas nedespărțiți de atunci. Trăiesc împreună și-și împart viața cu bune, cu rele.
Victor este în continuare prietenul lor bun, cei trei făcându-și concediile împreună.

Dacă ați citit presa în urmă cu câțiva ani, aflați povestea celor trei “Eroi din Făgăraș”.

Muntele ascuns – 4

– Pune mâna pe el frate!
– Nu, ce mama dracului vreți? se auzea vocea gâtuită de emoție a lui George.

Apoi camera se prăvăli în pomi, se izbi de o stâncă și continua să filmeze înaltul cerului.

– Ce naiba e asta? zise Adina speriată.
– Ce să fie, fix răpirea lui George.
– Bun și cum de ai tu filmul? întrebă Victor.
– Camera am găsit-o la 3 săptămâni, a aruncat-o George ca mărturie. a aruncat-o departe în hău, unde este foarte greu să ajungi. Eu am venit cu niște prieteni cătărători și am căutat-o.
Camera era spartă și se stricase. Din fericire filmul il filmase pe card. Asta e tot ce am putut salva din cameră. Doar cardul cu filmul pe el.

– Bun și cui ai arătat filmul ăsta, ai fost la Poliție? întrebară cei doi uimiți și îngroziți de toată povestea asta.
– Am fost, am depus zeci de declarații, am lăsat copie după film și nimic. Au spus sec să las prostiile că nimeni nu e răpit și că am destulă imaginație să fac filmulețe d-astea “lacrimogene” ca să pun organele polițienești pe drumuri prin munți după cai verzi pe pereți.

– Da, era evident că n-or să miște un deget, or fi și ei implicați? spuse Victor.
– Nu am idee. Și dacă ar fi, de ce naiba l-au răpit? Cine l-a răpit? Și ce-au făcut cu el? Sunt multe întrebări și din păcate nu am niciun răspuns.
– Bun, să alertăm acum Poliția să vină aici?
– Vezi dacă ai semnal, du-te pe cărare, eu aștept aici, poate mai aud ceva.

Adine fugi pe cărare, niciun om prin preajmă, parcă nici măcar o pasăre nu mai cînta. Era o liniște apăsătoare în jur. Se uită cu ciudă la telefon nevăzând nicio rețea.
Se întoarse printre rugi la băieți.

– Nu, nu am semnal, la naiba! răbufni ea.
– Atunci avem două posibilități, spuse Alex. Unul din voi, sau amandoi să meargă la cabană să cheme Poliția și eu aștept aici, sau …

– Suntem doi oameni, Cu Adina 3, întrerupse Victor discuția. Nu îi putem dovedi?
– Nu, nu știm câți sunt, ce arme au și cât sunt de periculoși. Tu ai la tine un briceag, eu am doar un box și un cuțit de vânătoare. Nu am armă de foc.
– Asta am eu! se auzi vocea Adinei.
– Cum? Ce armă ai tu?
– Tatăl meu e cadru militar, așa că am și eu pistol.
– Pff, făcu Victor neîncrezător, ai pistol și ce faci cu el?
– Până acum te voiniceai să mergi după ei, înarmat cu un briceag…
– Ai dreptate, dar știi să tragi cu el?
– Am fost campioană națională la juniori.
– Bun, ai un pistol, spuse Alex. Ia să-l vedem.

Adina își dădu jos rucsacul micuț din spinare, îl desfăcu și scoase un Glock 17 de 9mm și două încărcătoare.
– O, perfect spuse Alex. Este foarte bun. Vreți să mergem după ei?
– Da! zise Adina.
– Mda, as merge… spuse Victor spășit.
– Bun, Victor tu ia cuțitul meu, zise Alex, înmânându-i un cuțit vânătoresc cât toate zilele.
– Mama, cine ești tu, Rambo? Ce e cu iataganul ăla?
– Cadou de la unchiul meu din State. Face cuțite la comandă pentru filme, hai să mergem.

Eu merg înainte, Adina tu vino după mine cu arma pregătită, Victor tu ai grijă în spate, în dreapta și-n stânga…

Plecară cei trei pe poteca insesizabilă de după stânci. Alex cu pumnul strâns în box, Adina cu degetul pe trăgaci și Victor uitându-se în toate părțile ăn urma lor, cântărind greutatea cuțitului.

– Ajutor…

– Ați auzit? puse Alex întrebarea retorică, deoarece vocea fusese aproape de ei.

În spatele unor stânci, într-un luminiș, în mijlocul unei păduri imense, un grup de 10-12 inși se uitau la 2 fete și un băiat în lanțuri, într-o dubă.

– Serghei, fă-le injecția aia că urlă ca nebunii, spuse unu, un burtos cu pistol la brâu.

Serghei, un ruznac de 2 metri înălțime cu mușchii pe el ca pe Conan, scoase un seringă și-l injectă imediat pe băiatul care urla ca din gură de șarpe. Acesta se calmă imediat, cine știe ce drog îi injectase nenorocitul.

– Uite mă, spuse Alex cu ciudă… Uite, ca pe animale. Fetele sunt drogate moarte și ăsta țipa de l-ai auzit tu Adina.
– Da, spuse ea cu ochii înlăcrămați, ce facem?
– Mai stăm nițel să vedem ce se întâmplă, am numărat deja 6 cu arme le vedere și nu te cred dornică să omori pe careva.
– Asta așa e…

Muntele ascuns – 3

, și ca și acum am plecat câțiva colegi pe acest traseu.
Eram șapte inși, dar George lipsea la întoarcere. Era mai gras din fire și se mișca mai greu, dar era foarte obișnuit cu muntele…

– Și cum a dispărut? întrebă Adina uluită de povestea stranie a lui Alex. Pe de-o parte povestea i se părea absolut o fantasmă, cine naiba răpește turiști în munți și de ce, iar pe de altă parte îl credea, deoarece auzise ea singură strigătul de ajutor…

– Rămăsese în urma noastră să facă niște poze și na mai ajuns cu noi la cabană.
– Bun și de unde știi că a fost chiar răpit și n-a căzut în vreo râpă, sau nu l-a ucis vreun urs? îl întrerupse Victor.
– Pentru că i-am găsit aparatul de fotografiat într-o râpă, l-a aruncat el…
– Asta de unde știi? întrebă Adina.
Am văzul ultimele lui poze, inclusiv filmulețul pe care l-a filmat, hai să vi-l arăt, spuse Alex, scoțând telefonul din buzunar.
Filmulețul avea un nume destul de sugestiv “răpirea lui George”.

– “Am auzit voci ciudate în stânga mea, parcă se auzeau direct din stâncă, merg să văd ce se întâmplă acolo… ”

 

 

Muntele ascuns – 2

– Ajutor…

Adinei i se păruse sau chiar strigase cineva după ajutor?
Auzi zgomot de pași în urma ei. Se întoarse speriată și văzu un individ alergând și oprindu-se lângă ea.
– A strigat cineva după ajutor? întrebă el.
– Da, după tufele astea e o cărare neumblată care se continuă adânc în munte, nu știu unde ajunge, spuse ea speriată.
– Să mergem să vedem care-i treaba… Apropos eu sunt Victor.
– Adina, spuse fata.
– Hai să vedem, poate e cineva în mare pericol.

O luară prin rugile acelea, pe cărarea ascunsă, și merseră cam 200 de metri, printre niște stânci ascuțite.
După o nișă, în spatele lor se auzi o voce înceată:

– Stați pe loc…

Adina și Victor se întoarseră speriați către posesorul vocii. Era cazat chiar la cabana lor, venise cu un grup de prieteni.
Adinei îi plăcuse de el la prima vedere, dar el n-o văzuse dimineața la cazare.

– Ați auzit și voi țipătul de ajutor?, întrebă străinul.
– Da, tu ai strigat?
– Nu, vorbiți mai încet, se întâmplă ceva foarte ciudat în munții ăștia…

Evident, cuvintele lui nu avură efectul liniștitor pe care-l voia, Victor și Adina fiind mai îngrijorați.

– Ce se întâmplă aici? întrebă Victor după o pauză de câteva clipe.

– Ați auzit și voi poveștile cu cei dispăruți aici în munți?

– Da, de ce? întrebă Victor aflat în defensivă, ducând mâna la spate unde avea briceagul. Orice armă era mai bună decât nimic, la o adică, nu?

– Ei, oamenii nu dispar așa pur și simplu, spuse Străinul, ei sunt răpiți. Și nu, nu de mine, stai liniștit, cu briceagul ăla nu poți face față mafioților ăstora…

– Bine, spuneți-mi și mie ce naiba se întâmplă aici, întrebă Adina.

– Bun, s-o luăm de la început spuse Străinul. Numele meu este Alex, și acum doi ani, un coleg de-al meu a fost răpit îi munții ăștia…

– Mda, încântat, spuse Victor cu jumate de gură. Cine i-a răpit și de ce? Și de ce nu a anunțat nimeni Poliția?

– Eram ca și acum veniți la cabană vreo 15-16 colegi, trimiși de compania unde lucrăm, la un team-building.

– …

Muntele ascuns

Toți cei care făcuseră acel traseu ajunseseră cu bine de la un capăt la altul.
Oare?
În ultimii 5 ani dispăruseră în medie cam 4 tineri anual pe acel traseu.
Cauzele?
“Au alunecat și au căzut în râpa aceea. Este imposibil să ajungem acolo…”
Deh, asta era varianta oficială a Poliției Române.

Trecuse un an de când muntele “uitase” șă-și ia birul sub forma tinerilor aventurieri.

În ziua în care începe istorisirea noastră soarele era zâmbăreț pe cer, păsărelele ciripeau vesele, se vedea că acea zi va fi una tocmai bună pentru o drumeție de vară pe munte.

Adina înainta voioasă pe cărarea deja bine-cunoscută. Ultimul kilometru și jumătate în făcuse într-un ritm mai alert, astfel încât simți nevoia să se oprească puțin să-și tragă sufletul.
Cât s-a oprit, cât s-a așezat pe o buturugă, cât a băut din sticla de apă, timpul a trecut pe nesimțite pe lângă ea.
A observat că rămăsese singură prin pădurea deasă, dar nu-și făcea griji. Parcursese traseul de zeci de ori, în ani diferiți, pe diferite condiții metereologice, încât se simțea stăpână pe sine.

O luă pe cărare către baza muntelui, făcându-și calculul că va ajunge după amiaza, la timp pentru jocul de Scrabble pe care-l aduseseră colegii ei de serviciu.
Aceștia nu veniseră cu ea, deoarece ori le era greu, ori se temeau, ori nu voiseră pur și simplu. Oricum Adina se bucurase în sinea ei că va merge singură pe traseu, deoarece voia să-și limpezească nițel gândurile.

La un moment dat într-un desiș căruia nu-i dăduse niciodată vreo importanță deosebită, văzu o bucată mică de textilă, roșie. Îi sărise în ochi din cauza contrastului cu verdele liniștitor al frunzelor.
Se apropie mai mult și văzu că prin acel desiș se putea trece cu mare băgare de seamă.
Ceea ce ea și făcu. Zgâriindu-se puțin, ieși din desiș într-o parte a pădurii care nu era trecută în hartă ca fiind pentru trasee montane.
Nu era ea trecută, dar era o cărare destul de lată să poată trece doi oameni unul lângă altul pe ea.
Ceva nu era în regulă.

– Ce naiba caută aici cărarea asta veche, bine ascunsă de desișul din față? își spuse mirată.

Mai înaintă câțiva pași și dintr-un reflex se gândi să vadă dacă are semnal la telefon.
Evident nu avea.

– Hmm, își spuse, adineaori aveam cinci linii la semnal, înainte să dau de partea asta a pădurii…

Porni înapoi prin desișul de rugi care o înțepau mai rău ca viespiile, dar trebuia să iasă de acolo. Nu putea decât prin rugi, prin stânga era un ogaș adânc de 4 metri, imposibil de urcat, iar în dreapta era piatra de munte.

Ieși la cărarea traseului și se așeză să-și verifice zgârieturile de pe genunchi și palme. Dar parcă auzi o voce de om venind dinspre partea misterioasă a pădurii.

– …