Category Archives: Noutati

Care sunt cele mai bune panouri radiante ?

Panourile radiante cu infrarososu se impune din ce in ce mai mult pe piata romaneasca, numarul distribuitorilor marindu-se de la zi la zi, oamenii fiind din ce in ce mai interesati de acest sistem de incalzire.

Numarul in crestere al utilizatorilor fac dovada calitatii sistemului.

Conform relatarilor celor de la, sunt foarte multe persoane care revin si cumpara panouri radiante, dupa ce anterior si-au achizitionat un panou radiant de proba.

Pentru cele mai bune rezultate, se impune achizitionarea celor mai calitative panouri radiante.

Pe piata romaneasca sunt diferite tipuri de panouri radiante, cele mai bune dintre ele diferentiindu-se de celelalte prin cateva caracteristici, pe care le cunosc doar specialistii, care cunosc foarte bine principiul de functionare al panourilor radiante.

Insa, si tu poti face o verificare asupra calitatii, cei de la, oferindu-ne cateva informatii foarte utile.

Cu un termomentru special de masurare temperaturi suprafetei, masoara temperatura de pe spatele panoului, dupa 30 minute de la punerea in functiune. Aceasta nu trebuie sa depaseasca 40 grade.

Intereseaza-te la utilizatori ai tipului de panouri radiante pe care intenzionezi sa il achizitionezi, verificand fiabilitatea si daca scot zgomote deranjante in timpul functionarii.

Sunt unele panouri radiante care, in ciuda costurilor foarte ridicate, scot anumite zgomote, de natura sa perturbe smonmul persoanelor care se odihnesc in camera respectiva.

In functie de posibilitatile de pozitionare, intereseazate de dimensiunile panourilor radiante, astfel incat sa nu ai surpriza ca nu se incadreaza in spatiul pregatit pentru instalarea acestora.

O alta modalitate de a face comparatie intre doua panouri radiante

Pentru verificarea calitatii a doua panouri radiante de aceleasi puteri si aceleasi dimensiuni, poti pune panourile in fata unui anumit corp, la aceeasi distanta. Le pui in functiune, le lasi sa functioneze 30 minute si ulterior, masori suprafata corpului.

Mai calitativ este panoul care a incalzit mai bine.

Pentru documentare suplimentara iti recomand doua articole, unde gasesti foarte multe informatii despre incalzirea cu panouri radiante.

Le gasesti aici:



What is a “black hole”?

By Andrew Fraknoi and Sherwood Harrington

JUST TWO DECADES ago, black holes were an interesting footnote to our astronomical theories that few non-specialists had heard about. Today, black holes have “arrived” – one hears about them in Hollywood thrillers, in cartoon strips, and more and more on the science pages of your local newspaper.
What exactly are these intriguing cosmic objects and why have they so captured the imagination of astronomers and the public?
A black hole is what remains after the death of a very massive star. Although stars seem reasonably permanent on human time scales, we know that over the eons all stars will run out of fuel and eventually die. When smaller stars like our own Sun burn out, they simply shrink under there own weight until they become so compact they cannot be compressed any further. (This will not happen to the Sun for billions of years, so there is no reason to add a rider to your home owners policy at this time!)
When the largest (most massive) stars have no more fuel left, they have a much more dramatic demise in store for them. These stars have so much material that they just cannot support themselves once their nuclear fires go out. Current theories predict that nothing can stop the collapse of these huge
stars. Once they begin to die, whatever remains of them will collapse FOREVER.
As the collapsing star falls in on itself, pull of gravity near its surface will increase.
Eventually its pull will become so great that nothing – not even light – can escape, the star will look BLACK to an outside observer. And anything you throw into it will never return. Hence astronomers have dubbed these collapsed stellar corpses “black holes.”
Alert readers will quickly note that this expanation of black holes does not bode well for finding one. How do we detect something that cannot give off any light (or other form of radiation)? You might suggest that we can spot a black hole as it blocks the light of stars that happens to lie behind it. That might work if the black hole hovered near the Earth, but for any black holes that are a respectful distance away in space, the part of the sky it would cover would be so small as to be invisible.
To make matters worse, the sort of black hole that forms from a single collapsing star would be only 10 or 20 miles across – totally insignificant in size compared to most objects astronomers study and much too small to help a distant black hole hunter on Earth.
The size of a black hole, by the way, is not the size of the collapsing star remnant. The stuff of the former star does continue to collapse forever inside the black hole. What gives the hole its “size” is a special zone around the star’s collapsing core, called the “event horizon.” If you are outside this
zone, and you have a powerfull rocket, you still have a chance to get away. Once you passed inside this zone, the gravitational pull of the collapsing stuff is so great, nothing you can do can help you from being pulled inexorably to your doom. The name “event horizon” comes from the fact that once objects are inside the zone, events that happen to them can no longer be communicated to the outside world. It is as if a tight “horizon” has been wrapped around the star.
How then could we detect these bizzare objects and verify the strange things predicted about them? It turns out that far away from a black hole the only way to detect it is to “watch it eating.”
If a black hole forms in a single star system, there is very little material close to the collapsed remnant for its enormous gravity to pull in. But we believe that more than half of the stars form in double, triple or multiple systems. When two stars orbit each other in proximity, and one becomes a black
hole, the other one may have some difficult times ahead.
Under the right circumstances, material from the outer regions of the normal star will begin to flow toward its black hole companion. As particles of this stolen material are pulled into a twisting, whirling stream around the black hole’s event horizon, they are heated to enormous temperatures. They quickly become so hot that they glow – not just with visable light, but with far more energetic X-rays. (Of course, all this can be seen only above the event horizon; once the material falls into the horizon, we have no way of ever seeing it again.)
Astronomers began searching in the 1970s for the tell-tale X-rays that indicate that a black hole is consuming a part of its neighbor star. Since cosmic X-rays are blocked by the Earth’s atmosphere, these observations became possible only when we could launch sensitive X-ray telescopes into space. But in the last decade and a half, at least three excellent candidates for a “feeding” black hole have been identified.
Probably the best-known case is called Cygnus X-1, a system in the constellation of Cygnus the swan, in which we see a normal star that appears to be going around a region of space with nothing visable in it. Smack dab from the middle of that region, we see just the sort of X-rays that reveal the
stream of material being sucked into the hole.
While this sort of indirect evidence is not quite as satisfying as seeing a black hole “up close,” for now (and perhaps fortunately) it will have to do. What is intriguing astronomers these days is the posibility that enormous black holes may have formed in crowded regions of space. These may not just eat part of a companion star, but may actually consume many of their neighbor stars eventually. What we would then have is an even larger black hole, able to eat even more of the material in its immediate neighborhood.
In the most populated areas of a galaxy – for example, its center – black holes may ultimately form that contain the material of a million or billion stars. In recent years, astronomers have begun to see tantalizing evidence from the center of our own galaxy and from violent galaxies in the distant reaches of space indicating that such supermassive black holes may be more common than we ever imagined. If this evidence is further confirmed, we may find that the strange black hole plays an important role not only in the death of a few stars but even in the way entire galaxies of stars evolve.

Pierdut copil

– Fată, auzi ce-am făcut azi!
– Când mă iei așa, sigur nimic bun…
– Nu mă, fi atentă! Am găsit un copil!
– Tu nu ești în stare să-ți găsești singură sutienul, de mi-l tot iei pe al meu, și-mi zici că ai găsit un copil?
– Da fată! Pe stradă!
– E clar, n-a pus nimeni afiș cu “Pierdut copil”…
– Adică?
– E copilul străzii. Zilnic vedem câțiva!
– Nu! Mergeam pe stradă și l-am găsit lângă un bloc. Plângea de ți se rupea sufletul. Are 5 ani și știe că-l cheamă George. Dar nu știe unde stă.

copilTreaba era serioasă, după câte se părea. Simona nu putea să fie stană de piatră. Poate Monica zicea adevărul, nu fabula ceva.
– Și unde e fată copilul?
– L-am dus la Poliție!
– Cum să-l duci mă la Poliție?
– Dar ce era să fac cu el? Să-l cresc eu? Nici n-aveam haine pentru el, nici ceva jucării…
– Pentru ce-ți trebuie jucării?
– Pentru rolul lor în viața și dezvoltarea copilului! Jucarii copii aveam de unde lua, ceva hăinuțe la fel, dar nu asta era problema. Puteam să-l ținem 3-4 zile până îi găseam părinții.
– Și cum voiai să-i găsim noi părinții?
– Puneam afișe peste tot!
– Auzi fată… Cum naiba să pui afișe peste tot? Ai bani să faci zeci de copii xerox?
– Nu… Dar acum e la Poliție.

Treaba era destul de grea. Fetele n-aveau încredere în Poliție de când fusese Simona atacată în holul blocului de un obsedat. O urmărise unul pe stradă și intrase după ea în bloc. Mare noroc a avut atunci ea cu bețivul ăla de stătea la parter. Auzise țipetele ei și ieșise c-o sticlă spartă în mână și cu ochii tulburi. Fugise obsedatul de-a rupt pământul atunci. Poliția fusese chemată, a luat declarații și cazul a fost clasat.
De aceea faza cu dusul copilului la Poliție nu i se părea deloc o idee bună. Dar era tardiv. Nu mai aveau ce să facă.

Totuși, Poliția a difuzat la televizune un material de câteva minute cu George. Se juca la secția de poliție cu polițistele și comandantul.
Cu litere de-o șchioapă pe ecran “Copil găsit”.
După 3 minue au primit telefon de la părinții care se dădeau de ceasul morții.
Erau din alt oraș, iar George se luase după vânzătorul ambulat de ziare, văzuse niște reviste colorate la el.
Și, nebăgat de seamă de nimeni coborâse din tren. Ai lui credeau că e pe hol, erau o droaie de copii acolo în excursie cu școala și-l lăsase cu ei să se joace…

Cum mi-am pus ochelari

Era prin 2004-2005.
M-am dus să fac un control la ochi, pentru examenul auto.
Acolo s-a determinat rapid că am nevoie de ochelari.

Când a zis doctorița că am nevoie de ochelari de vede îmi venea s-o omor. Am făcut acolo scandal monstru.
Biata mama intrase în pământ de rușine. Abi-a m-am potolit. Să mă ierte Dumnezeu, și acum îmi pare rău de crizele de atunci.

TERMINATORDupă ce m-am calmat trebuia să vorbesc cu oculista să vedem ce e de făcut.
– Aveți -0,75 pe tambur, cu 0.95 pe…
– Ce-as alea?
– Dioptriile!
– Trebuie musai ochelari de vedere?
– Merg și lentilele de contact.
– Și care ar fi un pret lentile de contact?
– Ei, sunt puțin mai scumpe decât ochelarii de vedere.
– Bine, ochelari, mă declar învins…

De atunci am purtat ochelari. M;omentan sunt la a doua pereche de ochelari, vederea s-a deteriorat puțin. Și din câte am înțeles ca să-mi fac o operație, care nu se știe cât de reușită va fi, mă costă cam 1000 euro pentru un ochi.
Vă dați seama, păianjenul ce face? Îți vinde ăla casa, mașina, pianul, tot ce are ca să-și repare ochii.

Dar pe viitor mi-am pus în minte să-mi iau lentile de contact colorate.
Există cu fel de fel de modele. eu mi-aș pune d-alea fosforescente. Să se vadă în noapte ce și cum.
Să pot să ies noaptea pe stradă fără frică.
Cu lentile d-alea de contact aș ieși și-n Bronx după 12 noaptea.
Dar deocamdată am ochelari, și dacă ies acum în spatele blocului mă papă cățeii…


Mașină nouă

Sună telefonul la 9 dimineața.
Ăștia clar încep să mă streseze și azi cu prostiile.
Răspund plictisit și somnoros. În receptor C. strigă la mine:
– Bă, ce faci?
– Dorm!
– Nu dormi!
– Acum nu mai dorm că m-ai trezit. Ce e?
– Mi-am luat mașină!
– Să-ți fie de bine. De aia m-ai trezit?
– Vezi că-n juma de oră sunt la tine. Vrei să facem o plimbare?

Când e vorba de mers cu mașina, eu sunt primul pe listă. Chit că e până la colțul străzii.
– Unde mergem mă?
– Păi 30j de kilometri pe autostradă, apoi ne întoarcem.

Era clară treaba. ROAD TRIP! În 5 minute eram gata. Și-l tot așteptam p-ăla să vină.
Ajunge într-un final., mă sună să cobor.

sparkCe mașină domne, ce mașină…
Era o chestie… O drăcie mică, tunată toată. Jante lucitoare pe ea, spoilere, vopsea cameleon, jurai că-i OZN.
– Ce-i asta bă nene?
– Mașină, cum ce e? E Spark!

Mă uit mai bine. Spark era. Dar așa făcută nu mai văzusem vreodată.
– Cât ai dat mă pe ea?
– 3500. Ieftină.
– Văd, cum naiba ai reușit?
– A, îți place, a? uite ce jante aliaj mișto are. Lucesc băi, lucesc!
– Hai, mergem? îl întreb suindu-mă în mașină.

Înăuntru altă nebunie. Sistem nu știu de care, cu 15 canale, 30 de boxe, fel de fel de năzdrăvenii.
– Cum mă, numai 3500 ai dat pe ea?
– Da mă. Plus mașina mea a veche!
– Așa zi mă! Cum merge?
– Țais. Pune-ți centura.

Avea niște centuri mașina aia… D-alea de raliu, în 5 puncte, stăteam prins cum stă copilul în cărucior d-ăla de mașină.

Am ajuns pe autostradă și dă-i blană. Depășise 180, se dăduse acul peste cap.
– Băi, cât are? întreb.
– Nu știu, nu vezi că s-a dus 180 demult?

Aia a fost singura mașină de-am văzut-o cu viteza mai mare decât cera scris pe ceasul de kilometraj.