Category Archives: Noutati

Locuri de muncă

Din 2011 am rămas fără un job stabil.
De atunci tot caut locuri de muncă.
Am avut parte de joburi de subzistentă, anume paznic.
Prima dată pe aeroport, apoi paznic în supermarket.
La supermarket a fost foarte obositor.
Zilnic 8 ore în picioare, vigilență maximă. Să nu fugă careva cu vreo băutură, cu vreun parfum, sau Doamne ferește, cu vreo bucată de cașcaval.

Ba aveau alarme și pe pateul de gâscă. O cutie minusculă, mai scumpă ca friptura de șalău sau icrele negre.

cvDar am renunțat. Nu e de mine. Am crezut că pot face față, dar n-a fost chip.
De aunci, tot caut locuri de munca bucuresti
.
Știu că jobul care mi se potrivește ca o mănușă e undeva acolo. Trebuie numai ca destinul să ne scoată unul în fața altuia.

Trebuie să mai caut, să fiu atent, să-mi fructific șansele.
Mi-am făcut CV frumos, după niște modele cv. Ceva cât de cât profi.

Nu a ieșit exact cum voiam eu, însă va rămâne așa. Cel puțin deocamdată.
Trebuie să-l fac și în engleză, asta pentru a-mi mări șansele.
Nu înțeleg de ce este un atu asta. Suntem români, trăim în România, limba noastră natală este româna, nicidecum engleza.
Dar, există și un dar, există destule firme cu capital străin, conduse de un individ sau un grup de străini. De aceea se cere engleză.
A, că știi tu și franceză, sârbă sau, de ce nu, ebraică, scrie în CV.

Ar fi frumos să știi cât mai multe limbi străine, și să faci CV-ul în toate acele limbi.
Am auzit de un caz în care cineva s-a angajat pe un post la relații cu clienții.
Omul abia avea 8 clase.
Șansa lui a fost că se apucase se învețe italiana cu un văr, voiau să plece în Italia, să-ți caute acolo norocul.
Și firma la care s-a angajat e un concern italian.
La vremea când aflasem de el, avea un salariu peste media din țară, program flexibil, iar munca de o făcea îi plăcea.

Acum, în 2013, tot aud că se vor da drumul la diverse locuri de muncă.
Aștept să văd. Deocamdată doar 2-3 interviuri, cu eternul: Vă sunăm noi…

 

Mândru de-a fi român

Un subiect delicat pentru unii.
L-am întrebat pe un prieten “ești mândru de-a fi român?”
S-a uitat la mine ca la felul 7.

Țin minte că eram prin 91-92 la țară și ne uitam la TVR.
Unde arăta viața din colegiile din Olanda.
Unde studenții își lăsau bicicletețe în niște rafturi frumoase, unele lângă altele, fără se le mai lege cu 10 lanțuri și 20 de lacăte.
Mă uitam uimit.
Văru-meu îmi spunea.
– Uite mă, nu le leagă, le lasă acolo, după ore fiecare și-o ia pe-a lui și pleacă acasă
– Păi nu i le fură?
– Nu există mă acolo să furi. O bicicletă de 20 de dolari?
– Păi la noi de ce se fură?
– Păi ține de mentalitate mă. Noi vom ajunge la nivelul ălora peste 100 de ani, poate nici atunci.

Și m-am gândit la ceva.
Cum naiba în America în 1880 ăia n-aveau decât case de lemn, de luau foc așa ușor, indieni și vestul sălbatic, și noi aveam case de cărămidă, civilizație…
Cum naiba de acum în 1991 America are stadioane de 70.000 de locuri și noi n-avem noctură la Stadionul Dinamo?
Cum americanii au laptopuri și noi ne uitam la un HC ca pisica la HTC?

Ajuns acasă, într-o discuție ulterioară cu tata despre România și români am zis că olandezii sunt mai civilizați ca noi, și ne va lua mult timp până să-i ajungem. Doar vorbisem cu văru-meu despre asta, eram în temă și știam multe.
– Ar trebui să fii mândru de țara ta mă boule!

Cred că n-am fost mai cutremurat nici când m-am curentat bebeluș fiind.
Să fiu mândru că sunt român?
Da, am fost, și încă sunt.
Nu mă tem s-o recunosc.

Căci unde 2 îți vor zice că ești țigan ciorditor, 3 îți vor spune că ești dârz.
Și faci mămăliga și sarmalele alea excelente…
Măcar pentru atâta lucru să fim recunoscuți.

Îmi place țara. Păcat că nu avem timp s-o vizităm.
Plecăm în vacanțe la Paris, în insulele Maldive, Dumnezeu știe pe unde. Dar unt români care n-au văzut Delta Dunării. Eu fiind unul dintre ei.
Și nu pentru că m-am dus în Maldive, ci pentru faptul că era mai iefin să merg la bulgari la mare. Dau un exemplu, nu am fost niciodată în Bulgaria.

Numai că noi nu (mai) știm să facem turism.
Dăm totul scump, și serviciile lasă rău de dorit.
De aia nu mai vin zeci de mii de nemți pe litoral.
De ce să se înțepe în seringi aruncate pe plajă în Vama Veche, când pot merge la Nisipurile de Aur în Bulgaria? Sau na, mai dă 50-100 euro în plus și se duce-n Spania.
– Ăia au civilizație. Nu mai mergem în România… Nu-mi mai place.

Și e păcat. Deoarece noi ca oameni suntem buni.
Chiar și acum, printre profesoare care terorizează copiii, eleve care fac sex pe catedră și elevi care se bat cu cuțitele, încă se mai face carte.
Ăia 30% care mai învață.
Suntem printre cei mai inteligenți din Europa.
Numai că suntem leneși.

Păcat că nu s-a inventat un medicament contra leneviei.
Și când s-o inventa îl va patenta un român, sigur asta.
Păcat că invenția va fi aunor canadieni ceva, și abia după 100 de ani se va recunoaște că de fapt e românească. Vezi insulina.

Ar trebui să reeducăm educatorii în primul rând.
Apoi părinții.
apoi elevii se vor educa cum trebuie.
De ce naiba să ne-o ia chinezii înainte?
De ce ăia stau unul lângă altul, drepți și fac oice li se cere?
A, în comunism a fost nasol, militărie…
Lasă că avem acum democrație. Prost înțeleasă, uite unde ne-a ajuns.
Că am ridicat sus nasul.
Dar n-am văzut când cădeam în gropi…

Dacă și voi sunteți de acord, măcar în mică parte cu ce-am zis eu, aruncați un ochi aici.
Unde un om încearcă să facă diferența.
Între un român nepăsător și unul care se implică.

Valoarea timpului

De la americani avem expresia TIME IS MONEY. De la manelisti avem expresia AS DA ZILE DE LA MINE. Cele 2 chestii combinate au generat filmul IN TIME. Si totusi, care este valoarea timpului pentru noi?

Emil Calinescu sunt, iar in acest guest-post o sa va vorbesc despre valoarea timpului pentru mine. Nu e vorba ca sunt narcissist (da, sunt, nu asta e problema), ci prefer sa ma dau exemplu pe mine decat sa vorbesc in numele altora.
Si dau exemplu o chestie intamplata chiar asta-seara. Am fost la o intalnire cu niste colegi de la un training. Intalnirea avea un scop tematic: sa ne jucam board-game-uri. Nu intru in detalii legate de jocuri, ci ma voi referi la timp, ca despre el era vorba. Asadar, am terminat cam pe la 12 fara 10. La ora aia cam greu cu mijloacele de transport. Deci aveam 2 variante:

1. Sa ma duc sa astept RATB-urile de noapte. Iar asteptarea putea fi chiar de 30 de minute. Bine, daca plecam cu 3 minute inainte prindeam un troleu care se retragea, dar alea sunt exceptii. Varianta asta, subliniez, era gratis.

2. Sa dau bani la un taxi si sa ajung acasa in maxim 10 minute. Mai putin. Apropo, la varianta 1 am calculate doar timpul de asteptare al autobuzului, el face oricum mai mult decat taxiul. Taxiul costa cam 5-6 lei (7 mi-a luat de la Unirea, aici e drumul drept). Asta daca nu prind vreun tepar.
Voi ce ati alege? Fara sa va uitati la raspunsul meu, ganditi-va la 3 aspecte:

1. Cat de obosit sunteti?
2. Cate aveti de facut cand ajungeti acasa?
3. Cand trebuie sa va treziti maine?

Alegerea mea a fost sa iau autobuzul de noapte. Si asta pentru ca:
1. Sunt obosit nitel, dar nu rupt de oboseala.
2. Acasa trebuia sa scriu ceva pe blog, dar nu mult, adica puteam amana pana maine dimineata (adica azi, ca e deja 00).
3. Nu am ora de trezire.

Cu toate, astea, ramane intrebarea: care este valoarea timpului? Chiar daca aceste 3 chestii erau bifate ca mine, eu tot am pierdut cam 30 de minute. Se pune intrebarea: 6 lei valoreaza mai mult ca 30 de minute? Fie si daca am considera ca acele 30 de minute ar fi 30 de minute in plus de somn.
Inca un aspect, la mine foarte relevant: eu urasc taximetristii. Nu atat de mult incat sa le doresc raul, dar indeajuns de mult incat sa-i evit pe cat posibil.

Eu am facut o alegere, sunt curios voi ce alegere ati face. Si de ce.
Salutari VALOROASE tuturor si va astept cu un guest-post la fel de valoros si pe blogul meu!

Telefoane dual-sim

Să vă explic niţel despre telefoanele mobile dual sim.

E un telefon în care intră 2 cartele.
Asta cred că o ştia cam toată lumea.
Primele care apăruseră erau Nokia 3310, cu o bandă d-aia în care cuplai 2 cartele şi selectai în care vrei să intri.
Astea moderne au 2 cartele în stand-by.

Adică tu ai cartelă orange şi vodafone şi vorbeşti cu Văru’ Gică pe orange.
Dar în timpul convorbirii te sună pe vodafone nevasta să te întrebe dacă ai luat pâine. Eterna întrebare…
Ca să nu stai cu 2 telefoane în buzunar, sau geantă, sau legate la gât, apeşi pe buton pe telefonul ăla de-l ai la ureche, îi bagă o melodie lui Gică, şi-i retezi macaroana repede nevestii cu un “NU” răspicat, că doar eşti bărbat adevărat, poa să ia şi ea pâine!.
– Da, bine ziceţi voi, cheastia asta se poate şi la o cartelă, dacă ai apel în aşteptare.
– Da, dar în cazul a 2 cartele poţi avea 4 convorbiri în acelaşi timp. Napoleon, eat your heart out!

Bun, acum vine partea frumoasă cu adevărat. Că ai 2 numere la tine e lămurită treaba.
Totul va fi într-un singur telefon.
Unul, cu o singură mufă de încărcare, cu o singură pereche de căşti, cu un singur ecran, dar cu 2 reţele şi 2 bluştuţe.

Ia de aici unul acum, cât e super ofertă!

Vezi că ăsta e şi mai ciumeg. E ieftinache şi are 3 cartele nene. Trei, nu două.
Da, toate asctive simultan.
Eu i-am luat lui tata unul. E foarte mulţumit de el. Chit că e vechi, că i l-am luat acu 2 ani. L-a întreţinut, juri că e nou!

Uite şi un filmuleţ, să înţelegeţi mai bine.


Succes!

Bradul de Crăciun

Bă ce n-am văzut tot anul am văzut acum.
Adică beteală, brăduţi, globuleţe, căcănele, păcănele, triciclete…
Şi deh, cum majoritatea îşi puseră poze cu bradul (iete bă a lu’ Petronela, iete ce brad mişto am, zici că e Pitt), aşa mă gândii eu dupe multe strofocări şi întinări să zic şi povestea bradului meu.
Când eram mititel, prin perioada comuistă, ai mei au luat în vreo 2-3 ani brazi naturali.
Nu de alta dar mie-mi plăceau mult cum erau ei aşa împodobiţi şi mi-era mai mare dragul să agăţ globuri în el.
Zic de numa 2-3 că după ce mă săturam de ei, prin aprilie-mai aşa (obicei ce a rezistat până-n prezent) trebuia să luăm globurile din el şi pe dânsul sărmanul să-l aruncăm.
Zis şi făcut, numă că după 2 luni de stat în sufragerie, ţi se umplea casa de ace d-alea.
Câte ace n-am luat în picioare…
Aşa că după o scurtă sfătuire între ai mei (- La anul luăm unul de plastic. – Bine!) s-a purces la cumpărarea unui brăduţ artificial. Făcut de Flaro, cine ştie câştigă. Făceau ăia de la Flaro tot felul de drăcăreli, mai aveam un breloc pe care l-am purtat 15 ani până s-a spart…

După o perioadă de aproape 20 de ani am renunţat la brăduţ (1,20 m, format din bucăţi mici de plastic) şi am luat altul.
Tot artificial, dar mare. Are 2 metri şi seamănă cu unul natural, d-ăla de la mama lui, cu multe braţe, multe ace.
Dar beleaua e că şi ăstuia îi cad acele fâşiile de plastic din care-i făcut.
Mă rog, o dată-n an e Crăciunul, chiar şi pentru 3 luni.
Iete-l în toată splendoarea lui de brad!

În modul cel mai serios spus acum, nu e făcut ca la carte. Când eram mic mi-era mai mare dragul să împodobesc la el. Cu timpul am început s-o facem fără chef, fără niciun fel de bucurie în suflet.
PĂCAT!
Astea fiind spuse, anunţ pe această cale că bradul meu participă la concursul de mister Brad 2011-2012.
Premiile vor consta în stick-uri de memorie (3 la număr oferite de blogatu), precum şi de 2 hostinguri, precum şi de un domeniu la alegere .com, .net, .org, + găzduire babană.
Tre să mulţumim olteanului de Blogatu pentru această oportunitate.

– Zi bă Bradule şi tu merci!
– Jingăl bel, jingăl bel…
– Instalaţia mamii ei de treabă, numa neromânisme cântaţi. Un “Astăzi s-a Născut Hristos” nu ştiţi…

 

Revenire

Cum a fost site-ul picat 2 zile de m-am dat cu capul de pereti, am aflat multe chestii legate de vodafone, orange si alte companii care iti ofere cele mai mari deservicii. Postul asta l-am scris de pe telefon, pe pc nu ma lasa, imi arata versiunea veche de site, cu toate stergerile din cache. Nici nu stiu daca va aparea acest post…

Mozilla Firefox

Cine are browserul Mozilla Firefox știe poate cât de incomodă este fereastra de download.
Aia care ți se deschide minten cum dai click să dai jos ceva. De pe torrente, din mail, de oriunde de pe net.
Se deschide fereastra aia descărcări și nu se închide până n-o dilești cu click pe x-uleț.
Eu am găsit după oareșce căutări cum să scap de ea.
Deschideți o fereastră nouă (alt + t) în care tastați: about:config
Apare un mesaj cu “Atenție cine rău” bla bla. Apăsați butonul “Voi avea grijă, promit”
Se va deschide o listă.
Sus la filtru tastați download
Apoi căutați browser.download.manager.showAlertOnComplete și browser.download.manager.showWhenStarting
Ambele vor fi cu true.
Dublu click pe fiecare din ele și vor arăta personalizat și false.
Asta e toată șmecheria.
Acum de fiecare dată când veți da jos ceva, se va descărca automat unde i-ați dat calea.
Din fabrică, aceasta va fi în My documents.
Dacă tot vreți fereastra aia să vedeți ce și cum ați dat jos, tastați alt + j

Muntele ascuns – 5 (final)

– Care va să zică noi suntem 3, are nu avem decât un pistol, ei sunt 6, bine înarmați… Clar ni se vor preda fără pic de efort, pufni Victor.
– Chiar acum nu avem nevoie de asta măi, șopti Adina.
– Nu vedeți că treaba asta ne depășește cu mult? Este evident… Ce naiba căutăm noi aici?
– Victor, nu te-a silit nimeni să vii cu noi, cred că cel mai bine ar fi să te duci la cabană și să suni la Poliție apoi să-i îndrumi aici.
– Alex are dreptate, ne-ar prinde bine să vină Poliția aici, noi putem rămâne să vedem ce mișcări fac.
– Da să știți că și mie mi se pare bună ideea asta, încuvință Victor, dacă mă grăbesc pot ajunge la cabană sau undeva unde am semnal la telefon în maxim 10 minute.
– Din păcate Victor, semnal la telefon nu cred c-o să ai, spuse Alex îngândurat.
– De ce?
– Pentru că au anunțaț furtuni solare si din câte știu releele de telefonie mobilă sunt la 10 km de noi. La cabană există telefon fix.

Adina se uita cu ochi de vultur la ce se petrecea la 20 de metri în vale.

– Hei, cred că Alex are dreptate, ei vorbesc numai la walkie-talkie.
– Păcat că noi nu avem o stație să putem da de Poliție…
– Stați așa, walkie talkie merg și la 30 km distanță nu?
– Da, cele foarte performante, ca ale lor, vrei să punem mâna pe una de la ei?
– Nu, spuse Victor, dar am descărcat aplicația CB pe telefon chiar ieri…
– La ce naiba ți-a trebuit CB pe android omule? se miră Alex.
– Voiam să intru pe frecvența taxiurilor, m-a fentat unul cu 200 de mii ieri când am venit.
– Bun, lasă asta, hai să vedem dacă dăm de cineva.

În timp ce ei încercau de zor să găsească o frecvență care să nu fie ascultată de răpitori, în vale se petreceau lucruri stranii.

Bărbosul se lupta cu Serghei iar cei legați din dubă începuseră să țipe iar.
Ceilalți inși nu știau în favoarea cui să sare, era ceva de nedescris.

Deodată din pădure apăru un Logan, care opri la câțiva metri de ei.
Coborâră 4 inși, fiecare având câte o armă.

Alex găsise o frecvență folosită în trecut de Poliție și încerca să prindă pe cineva, dar nu auzea decât pârâituri și pocnituri.
– Victor, du-te la drum te rog, vezi dacă prinzi pe cineva.
– Am fugit, sper să dau de cineva…

În vale Serghei era cu mâinile sus, două pistoale fiind îndreptate către el.
Bărbosul îl pocni de la spate în cap, însă fără efect, ruznacul rămăsese neclintit.

– E polițist, știu sigur spuse bărbosu către unul uscățiv care abia acum ieșise din mașină.
– Nu-s polițist, ce naiba ai Ioane, se auzi vocea mirată a lui Serghei.
– Hopa, dar unde ți-e accentul de rus? observă unul dintre răpitori.

Uscățivul spuse câteva cuvinte unuia dintre asociații lui, care-l culcă la pământ pe Serghei cu câteva focuri de armă.

Adina și Alex se cutremurară…
Scena era de nedescris.
Serghei nu se mai mișca și sub el se formase deja o baltă de sânge, fetele și băiatul din dubă urlau ca din gură de șarpe, bărbosul jubila.

Din pădure se auziră câini și voci.
Răpitorii fugiră ca potârnichiile care încotro, bărbosul o luase către Alex și Adina, uscățivul cu ai lui se urcaseră în mașină, încercând să fugă.

Din pădure apărură 2 mașini de teren din care coborâră mascații și jandarmii, iar în spatele lor veneau trupele cu câini.

– Erau deja pe drum, Serghei e polițist spuse Victor vesel în spatele lor, dar fu imediat împușcat de bărbosul care ajunsese la ei și se ascunsese într-o nișă.

– Nu mișcă nimeni, Poliția, se auzi o voce tunând din vale.
Bărbosul se mișcase ca o felină agilă, luând-o ostatică pe Adina care era inmărmurită de frică, arma scâpându-i din mână.
Victor se văita pe jos, fusese împușcat în stomac.
Alex nu știa ce să facă, se temea pentru viața lui, deja Victor fusese împușcat sub ochii lui, ca și Serghei, iar acum Adina era cu pistolul la tâmplă.
Situația nu era deloc pe roze. Totul se rezuma la forța și agilitatea Poliției de a-l prinde pe bărbos.
Dar nu știi niciodată ce poate face un om nebun, putea s-o lichideze pe Adina fără milă, la fel cum l-a împușcat pe Victor, fără să clipească.

Adrenalina i se mișca în corp cu viteza unei mașini de raliu, îi invadase mușchii și voia să facă ceva. Ceva… salvator…
În tot vacarmul acela, lumea parcă i se mișca cu încetinitorul în fața ochilor…
Îi făcu un semn discret Adinei care înțelesese că trebuie să-și ferească tâmpla de la țeava pistolului, chiar pentru o fracțiune de secundă.
Bărbosul se uita mai mult după polițiștii ce veneau din stânga lui cu armele îndreptate către el.
Adina se aplecă repede în față… Pumnul lui Alex îi atinse vârful părului, înfigându-se apoi cu-n sunet sec în falca bărbosului.
Acesta se izbi imediat cu capul de stânca din spatele lui și căzu palancă peste Adina, inconștient.

Abia după câteva zile de declarații Alex și Adina au aflat că Victor avea o rană ușoară la stomac. Ușoară în sensul că rana fusese perforantă, glonțul ieșind prin partea cealaltă, neatingându-i niciun organ vital.
Și Serghei era în viață, cu toate că pierduse peste doi litri de sânge.

Bărbosul era șeful bandei de răpitori, acționa în România de peste 10 ani, începând în trecut cu răpirea tinerelor care erau apoi vândute ca sclave sexuale în Albania, Cipru și Egipt…
Uscățivul era un important membru al unei rețele internaționale de mafioți.
Pus sub acuzare, mărturisit tot ceea ce știa: nume, adrese, date importante, Interpolul reușind să facă arestări în masă.

George, prietenul lui Alex a fost descoperit după câteva luni. Era sclav pe moșia unui traficant de droguri din Columbia. Slăbise 20 de kilograme și după spusele doctorilor, fusese salvat la timp.
În câteva zile murea de foame și de bătăile primite, alături de alți tineri din diferite state ale lumii.

Alex și Adina au rămas nedespărțiți de atunci. Trăiesc împreună și-și împart viața cu bune, cu rele.
Victor este în continuare prietenul lor bun, cei trei făcându-și concediile împreună.

Dacă ați citit presa în urmă cu câțiva ani, aflați povestea celor trei “Eroi din Făgăraș”.

France Gall

O melodie care mi-a plăcut demult, din anii 80.
Evident, nu știam cine o cântă atunci.
Abia mai târziu când am descoperit Internetul în anii 90 am aflat cine cântă această superbă melodie.
France Gall, care a câștigat Eurovisionul cu “Poupée de cire, poupée de son”, reprezentând Luxemburgul, în 1965.
Mă gândesc că melodia asta a fost scoasă cu 4 ani înainte de mașina perfectă (pentru mine).
Mama era puștoaică, în lume lucrurile mergeau altfel…
Păcat că acum muzica s-a redus la Inna care nu leagă 2 cuvinte într-o limbă străină, sau alte fâșnețe care n-au pic de talent…

Oricum, melodia: