Category Archives: Uncategorized

Îmi trebuie ursitoare!

– Îmi trebuie ursitoare!
Florin se uita la mine fără să înțeleagă ceva.
– Cum, ursitoare?
– Da, îmi trebuie, urgent!
– Pentru ce?
– Ca să termin revista!

Abia atunci se luminase. Trebuia să termin o revistă despre obiceiuri mai mult sau mai puțin normale la popoarele lumii.
De exemplu, într-un sat din India, copiii se aruncă de la 15 metri înălțime, de pe nuș ce templu budist. Jos sunt oameni să prindă copilul, însă actul în sine este îngrozitor. Legenda spune că niciun copil n-a fost rănit vreodată, iar cei ce trec prin acest ritual vor fi pururea fericiți, lipsiți de griji și de boli. Așa o fi…
Altă chestie aiurea despre copii era într-un oraș din Spania. Acolo niște bebeluși sunt întinși pe stradă, iar un om, îmbrăcat într-o variantă comică a satanei (adică c-o mască și un costum galben!) sare peste copii. În același timp, un individ bate în niște tobe o melodie macabră. Ferească sfântul! Se spune că acei copii vor fi ocoliți de rele toată viața. Cică nu s-a întâmplat vreodată ca săltărețul să aterizeze pe vreun copil!
Mă întreb dacă vreun gagiu d-ăsta o fi participat la Olimpiade, la săritura în lungime…

Cică în Danemarca, dacă pe 1 ianuarie găsești farfurii sparte la ușa ta, înseamnă că prietenii îți urează toate cele bune. Deci, cu cât mai multe vase sparte, cu atât mai mulți prieteni ai. Cât o câștiga un măturător la ei…

Și ajungem la România. Cu fel de fel de datini. Cele de nuntă, de deces și de naștere. Și-am ajuns la ursitoare. Și i-am cerut lui Florin poze cu ursitoare. Îmi spusese mai demult că avea el câteva, desenate de o colaboratoare. După vreo jumătate de oră de căutări pe hard, mi-a zis să caut pe net, ca să nu mai pierdem vremea.
ursitoare-ursitoare-botez
Am căutat petreceri copii și-am găsit ursitoarele de care aveam nevoie, la Oakiclub.ro. Arată ca niște prințese. Deci, contrar datinii, ursitoarele nu-s niște băbuțe sfrijite, ci niște domnișoare drăguțe foc.

Acum mă întrec de mi-or fi urat mie ursitoarele mele?

Despre Zwargolak

Chestia asta trebuia s-o spun de la bun început. Dar nu e târziu să vă spun despre Zwargolak.
Mă numesc Vasile Francisc. Și Alexandru.
Născut în 1980, luna august, ziua de 1. Unicul copil al părinților mei. Și-așa, dacă mai aveau unul ca mine, erau mâncați…

Până să fiu dat la școală în 1987, mai mult am copilărit la țară. În satul Erghevița, la 12-13 kilometri de Turnu Severin. Am avut o copilărie nu fericită, ci perfectă.
Aveam de toate. Nu duceam lipsă de nimic. Singura chestie pe care mi-o doream când eram mic și n-am avut-o, a fost un skateboard. Atât. În rest… orice gen de mașinuță voiam, o aveam. Orice minge, orice muțunache, aveam de toate.

În prima zi de școală am plâns. Păi cum să mă lase pe mine mama și mamaie cu o tanti necunoscută și o droaie de copii? Cum adică trebuie să stau acolo 4 ore??

Nu-i vorbă, stăteam la grădiniță fără probleme, dar acolo mă jucam cu mașinuțe, desenam etc.
La școală trebuia să fac ce zice doamna aia. Și nu făceam. Și eram imediat strigat de copii “spuse lu’ tovarășa, spuse lu’ tovarășa!“. Am terminat clasa 1 cu prima mențiune.

Nu străluceam la matematică, în schimb la română eram as. În clasa a doua am luat premiul 3. După aceea numai mențiuni. Am avut cam media de 9-9,4 per total.
Din clasa a 5-a m-am mutat de la școala 112 la școala 58. Unde am stat doar un an. Aveam o dirigintă foarte tânără și slab pregătită. Abia terminase facultatea. M-au mutat părinții la școala nr. 16. Dezastru general acolo. Învățam extrem de prost. Mâncam bătaie de la colegi aproape zilnic. A fost foarte nasol. Lipseam de la ore să mă uit la Cartoon Nertwork. De la Johnny Bravo și Wacky Races am învățat eu limba engleză. De bine de rău abia am trecut clasa a 7-a. Că s-a dus taică-meu cu daruri. Aveam numai 2 și 3 la chimie.

În liceu am intrat la Informatică în 1994. Nu am trecut nimic sub Informatică. Dacă nu intram, nu cădeam în altă clasă, picam definitiv. Dar meditațiile plătite scump de ai mei au dat roade. La limba română eram as în continuare, la matematică mă descurcam.

2

În liceu totul a fost bine. Cu suișuri, coborâșuri, ca la orice liceu. Aveam cam 6-7 notele. Mai puțin la fizică, unde mai mult de 5 n-am avut, niciodată. În general luam numai 2 și 3…
Fizica și chimia nu mi-au plăcut niciodată. Ba în clasa a 12-a venea rău din urmă și Biologia. Cu musculița de oțet, încrengături și cromozomi. La ce naiba îmi trebuia să știu eu asta?
La bac a fost foarte nasol. L-am luat cu media generală 6,54.
Când la informatică abia am luat 5, iar la matematică 5.16. Jumătate din clasă a picat atunci bacul, dar l-a luat în toamnă.

Am dat la facultate la Universitatea Hyperion. Anul de grație 1999.
Cea mai nasoală treabă de am putut s-o fac. 5 ani am aruncat câte 15.000.000 lei anual pe facultatea aia. Unde nu am învățat nimic. Când am terminat liceul știam 70-75% din programarea în FoxPro. Din facultate am ieși știind o singură chestie legată de calculatoare. Cum se fac arhivele. Și de ce fișierele text sunt cele ce fac cele mai mici arhive.
De angajat mă angajasem la diferite săli de net. Dar primul loc de muncă a fost la o firmă fantomă, împărțeam fluturașe. Dar cu speach, trebuia p-ăla să-l facem să vrea fluturașul nostru magnific. M-a făcut promoter. Adică stăteam 14 ore pe zi să am grijă de 2 echipe, să împartă cum trebuie fluturașii, nu să-i arunce. La sfârșitul lunii trebuia să iau bani. Din căt făcusem calculul, cam 3-3,5 milioane.
La ziua de salariu am primit 400 de mii, din care mi s-a scăzut 150 de mii. De fapt s-au păstrat drept garanție, că nu plec din firmă. Adică mai rău ca sclavii.
Nu spun cum ne vorbea patronul. Un nenorocit. I-a bătut pe niște tineri și nimeni nu putea să-i facă nimic. Se învârtea în cercuri d-astea înalte. Numai interlopi de stau acu bine merci pe yahturi în insulele Maldive, și vin o dată la 3 ani în țară să racoleze prostituate noi pentru cluburile din Spania și Cipru. Am plecat de acolo urgent. M-am dus la o sală de net.

Bani puțini, lucram ba 12 cu 12, ba 12 cu 24. Reușisem să slăbesc la 60 de kilograme. Care de la 70 era ceva… Mâncam doar un sanviș pe noapte, și ăla pe ascuns. Îmi era rușine.
Noaptea sala era plină de clienții fideli. D-ăia de făceau mânării cu carduri furate de la americani și intrau pe site-uri de videochat interzise românilor. Cu ocazia asta aflat și eu care e treaba cu studio videochat. Fetele apăreau în fața camerelor, where the magic happens și nimic mai mult. Ai noștri încercau să-și dea întâlnire cu fetele… Obsedați! Fetele nu se întâlneau NICIODATĂ cu niciun client. Asta ca să fie înțeles și acum!

La săli de net am învățat și eu ce-i ăla root, scanare de IP, flood, uptime etc. Stăteam tot timpul pe mirc. Și când mă supăra vreun copil, dădeam cu el de pământ, floodându-l.
M-am mutat așa prin vreo 3-4 săli de net, care mai de care mai nasoale.

Apoi m-am dus la Alianța Civică.
Unde scriam în calculator fișele foștilor deținuți politici. Muncă grămadă, plătită la foaie. Câte foi făceai, atâția bani primeai.
În 2005 m-am angajat la prima firmă adevărată, care mi-a făcut carte de muncă. Editura Elis. Aveam 7 milioane salariul. Ăia bani. Îmi puteam ajuta părinții.
Acolo fusesem angajat pe parte de tehnoredactare. Redactare, tehnoredactare, aranjare în pagină, corectură, și traducere când era nevoie.
Nu voia să învățăm programe noi, de frică să nu plecăm în altă parte pe salariu mai mare. Dar eu am început să învăț Photoshopul și Corelul. Ba si Quarkul îmi făcea cu ochiul.
Din 2006 toată treaba a început să se împută. Mama mea a plecat în lumea celor drepți, lăsându-ne pe mine și pe tata să avem grijă unul de altul. Numai că eu și tata ne certăm din 2 în două zile, din orice.
Foarte grea treabă… În acea perioadă nu am reușit să iau carnetul de șofer la prima școală. Povestea pe larg este aici.

În 2007 am plecat de la Editura Elis cu ceva cunoștințe noi. Am plecat la Editura Ana. Acolo făceam tot ce făceam la Elis. Dar mai multă grafică. Ceea ce mă bucura, că aveam idei care prindeau. Nu am stat decât 3 luni acolo…

Mi-am găsit la Libertatea să lucrez. Ăia oameni profesioniști cu adevărat. Nimic nu s-a comparat cu Ringierul.

Va urma…

De ce te temi, de aia nu scapi

Am mai spus de câteva ori că mi-e tare frică de clowni. Însă în viață am aflat că de ce te temi, de aia nu prea ai cum să scapi.
Așa că tot mai dau de câte un clown câteodată.

Culmea, când eram mic am fost la circ. Să fi avut vreo 5 ani? Știu că era vară. Clownii ăia mi-au plăcut, fără nicio problemă.
Apoi, iarna, am fost la niște rude să serbăm Crăciunul. Ne strânsesem o droaie de copii, ca-n filme. Și-a venit Moș Crăciun. Era așa tare machiat, încât m-a apucat plânsul de frică. Și nu știu cum am făcut legătura între machiajul ăla și clowni. De atunci de fiecare dată când văd clowni mă cam tem.
Am căutat și-am înțeles că asta e o fobie.

Coulrofobia este numele ei.

Afecțiunea e descoperită mai ales la copii. Pentru copil clownul este un individ impunător și neobișnuit, astfel ca experiența întâlnirii, cuplata cu mulțimea gălăgioasă și mediul aglomerat al petrecerilor și circurilor, poate copleși copilul.

Întâlnirea cu un clown poate deveni o experiență înfricoșătoare. Această frică de clowni din copilărie poate fi împrospătată la maturitate, de imaginea media care prezintă clowni malefici, în cărți, sau filme horror.

Dap, cam așa e. Dacă văd că e film cu clowni, mă tem. Indiferent că e comedie sau nu filmul. Deși, cam de groază sunt toate filmele cu clowni. Și asta nu pentru că mă tem eu, ci pentru că așa sunt create filmele. Deoarece e o fobie destul de întâlnită. Deci, umblând cu dedesubturi, producătorul bagă frica în spectatori…

Cică rețeta scăpării de această fobie e simplă. Îi dai omului să vadă clowni, de la mici la mari, de la urâți la frumoși, liniștind-o că e OK, că nu va păți nimic. Și iată și un caz grav de coulrofobie.

Nu-s ca femeia aia, sunt conștient de asta. Doar mă tem de clowni și prefer să nu-i văd. Nu o iau la fugă dacă dau de vreunul prin Cora (d-ăia de umflă baloane cu heliu pentru copii), însă prefer să păstrez o distanță mai mare de el. Sau să trec cât mai repede de el. Nu știi când îți înfige nebunul un cuțit în spate 🙂

Mă gândesc cu groază, evident, când voi avea copil. Că pe vârsta de 6-7 ani va trebui să-i dăm o petrecere, cum a văzut la colegii de grădiniță. Nu mă gândesc la preț, cine știe cum va fi atunci. Însă mă tem de animatori petreceri copii Bucuresti. că cei mai iubiți de copii sunt clownii. Sau printre cei mai iubiți. Sau poate copilul meu îmi va moșteni fobia și va vrea doar sirene topless?

Am căutat și ceva fobie legate de cumpărături de încălțăminte. Încă n-am găsit, dar sigur e. Că am impresia că sufăr de așa ceva. E vară și trebuie să-mi iau bașkeți, m-apuc de mișcare fizică, să scap de burți. Și-așa am o teamă… că până să-mi găsesc ce vreau îmi trece și cheful. Și mă opresc la șaormeria din colț…

Legendar… pe râșniță!

După cum v-am mai spus, mă joc LOL în draci. Ba chiar la niște jocuri vs. computer am devenit legendar.
Ieri au făcut flăcăii un update nou. au băgat niște skinuri de helăuin. Însă Mariusică e foarte supărat pe ei.
Nici el, nici alții cu ceva computere mai vechi nu se mai pot juca. E o eroare foarte tâmpită și-i scoate din joc. Asta deoarece au sisteme AMD vechi.
Am zis că-i el tăntălău și nu știe să-și repare bugurile. M-am dus să văd eu despre ce e vorba.
Instalări, dezinstalări, curățat de regiștri, aplicat patchuri, instalat versiuni mai vechi de joc, n-a mers nimic.
– Băi, imposibil! Nu e mai tare ca mine un drag de bug! mi-am zis plin de nervi.

eroare

Am stat vreo 2 ore la Mariusică de m-am enervat minut de minut. Pe forumuri urlau copiii cu sisteme vechi tot așa, din minut în minut mai zicea unul “same problem here, any help yet?

Nu se poate face nimic. Bugul nu poate fi reparat de noi, userii. Așa că mai au de așteptat după un patch de-l vor publica ei. Nu se știe când, deoarece s-au trimis sute de mailuri și nimeni n-a primis vreun răspuns. Oficial sau nu.
Așa că m-am apucat să mă uit la niște computere second-hand pentru Mariusică.

Măcar un intel cu soket 775, un procesor mai acătării decât râșnița aia și terminam treaba.
Însă beleaua e alta. Că trebuie schimbat și RAM-ul! Deoarece el are DDR1, iar plăcile de bază mai noi de ce are el sunt pe DDR2. Ba ultimele pe DDR3 (Cât am urlat până am făcut rost de computerul meu actual…)

Am zis că sigur îl rezolv cu un sistem meseriaș. Știam de amicii de la IDmag, avusesem nevoie de niște cititoare coduri de bare mai demult și știam că au și sisteme industriale meseriașe. Așa că dacă e să-l ajut pe om, măcar să-i fac un sistem ca lumea.
Însă, socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din târg. Asta pentru că eu habar n-am de sisteme de calcul d-astea complexe. Și când am văzut acolo procesoare la 18.000 mii bucata, am zis că-i ceva în neregulă.
Păi Mariusică vrea să joace League of Legends, nu să-și proiecteze navă spațială intergalactică!

Acum tot caut. Placă de bază și procesor am găsi în 170 de lei. Însă ce ne facem cu ramul? Că el are acum 2 giga de RAM. Și tot vreo 2 îi trebuie și DDR2, dacă e să-și schimbe sistemul. Și ar cam fi musai, cu râșnița aia nu prea mai face ceva… Măcar placa video o are bună. 9600 GT, exact ca cea veche a mea. Una dintre cele mai bune plăci video inventate vreodată!

Bancnotele românești, din 1877 până în prezent

Hai să vă arăt cum au evoluat bancnotele românești, din anul 1877, de la “bilete hypotecare” la bancnotele actuale.

1877-1930

1930-1947

1948-1989 – periaoda noastra de “glorie

1990-2008

2008-2013 (prezent)

Bani de aur românești, 1868-1944

Îmi voi face tricou personalizat!

Nu se mai poate să stau așa golaș. Trebuie să intru în rândul lumii. Așa că-mi voi face și eu, în sfârșit, niște tricouri personalizate.
Deja am în minte modelele pe care le vreau. Zic modele, la plural, deoarece vreau să-mi fac atât pentru Zwargolak, cât și pentru Spanac.
Evident, oferte sunt gârlă, însă parcă nu văd bine prețurile astea imense care se cam practică, având în vedere serviciile medii.

Așa că, după ceva căutări, am găsit unde să-mi fac tricourile, exact cum vreau eu.
Și-am să vă arăt mai jos modelele pe care am să le fac.

model-spanac model-zwargolak

Știu, sunt modele frumoase, am idei bune, mulțumesc!
De ce am ales să-mi fac și eu tricou personalizat?
Pentru reclamă, evident. Una e să ai un tricou verde pe tine, sau negru, sau roșu (cum îmi place mie), alta e ca acel tricou să trimită un mesaj.
Și-am văzut că metoda e mult mai bună decât aia cu lipit de mici abțibilduri peste tot, doar-doar le-o băga careva în seamă. Așa, cu tricoul, vei fi sigur că mesajul tău ajunge la o mulțime de curioși.

M-am gândit ca pentru început să-mi fac patru tricouri, câte două de fiecare model. Și când mai e vreo chestie d-asta de ieșit afară, trag un tricou cu reclamă pe mine și gata. Ba și-un tricou cu leduri mi-ar plăcea… Să văd dacă există la preț bun, cu mesaj personalizat…

Cine mai vrea să-și mai facă tricou personalizat, să intre să-și ia. Oamenii sunt profesioniști, iar tricourile sunt calitative. Adică Fruit of the Loom.
SUCCES!

Cele mai tâmpite tatuaje

Prima parte
Pentru Happy Weekend, continui seria tatuajelor tâmpite. Știam că mintea umană nu are limite, însă undele din tatuajele astea nu numai că n-ar trebui să existe, dar nici n-ar fi trebuit gândite…

1
Drake mi-e numele curvă mi-e renumele!

3
Așa mânca-va-ș. Ce ziceați voi de Roșia Montană?

4
Katie Bugg. Arată a șobolan înecat nu a bug…

5
Mda… NU!

6
Câtă bătaie a luat ăsta la pușcărie…

7
Anime… FAIL!

8
De… neuiteat?

9
Fulgere? Am!
Cercel? Am!
Înghețată? Am
Acum or să vadă băieții din blocul D cât de dulce sunt…

2
God is si overrated… Judy rulz!

10
Vând bretele!

11
– Am scris jumate de Coran…

12
Câtă finețe, ce frumos, ce sublim!

13
– Și nu mă mai fac bine, dom’ doctor?

14
Nu te vom uita niciodată… Oricine ai fi tu!

15
Mustăcioară-n furculiță, fix la mine sub buziță!

16
Un alt zombie-Boy…

17
Pentru totdeauna…

18
Deschide ochii!

19
Primul desen făcut de fiică-mea!

20
The Penguin – Danny de Vito

21
O altă copilă scăpată de sub control…

22
El e alb cu picățele negre, sau negru cu picățele albe? Dilema zebrei!

23
Cămătar la pușcărie!

Și ultimele două tatuaje, care n-ar trebui să existe…

pedophile

wtf

Am rămas fără televizor!

În urmă cu vreo lună, televizorul lui taică-meu a decedat. Iar. Nu se mai aprinde. Asta după ce fusese reparat în prealabil. Adică a ținut reparația cam 6 luni.
Așa că-l sun iar pe Teo, amicul meu, reparangiul.
– Coane, s-a stricat!
– Ghinion!
– Nu că ghinion, că îmi trebe!
– N-am acu vreme, peste 2 zile!

tvȘi de atunci a trecut luna. Și Teo tot cu trebi e prins de nu poate ajunge să vadă ce-i cu TV-ul.
Între timp i-am dat lui taică-meu televizorul meu. Un samsung mișto, cu diagonala de 82 cm. Bine și al lui era cu diagonala de 82, numai că nu e Samsung, ci un Westwood. Vapor made am impresia!

Și uite așa am rămas fără TV. Nu-i chestia că m-aș fi omorât eu cu privitul la televizor, de când cu internet, bloguri, filelist, lipsa Discovery, youtube și seriale on-line, cine naiba mai are timp de el? Bine, când am revăzut The last stand, m-am uitat la un tv mic. Diagonală de 54 am impresia, tub catodic. Și cu două pete pe ecran când îi vine lui pe chelie… De bine de rău, merge și ăla. Numai că la ochii mei de vultur bătrân, mi-e cam mic scrisul. Nu mijesc ochii, însă nici mult nu mai am.
Ca să mă duc să repar TV-ul nu-mi convine. Să dau vreo 200 lei cât au cerut unii, când așa mi-l face Teo la loc. Moka, sau na, la juma de preț. În caz că s-a ars iar piesa aia idioată.
Numai că de atâta așteptat a început să-mi crească barba. Și-n plus, se anunță niște filme meseriașe. Pe care parcă una e să le vezi la TV alta e să le vezi la computer. De atâta monitor de comp mi s-a cam acrit.

catel-tvVreau să stau întins pe pat, cu berea în mână și floricelele în ailaltă. Nu să mă doară fundulețul prețios de atâta stat pe scaun…
Trebuie să repat televizorul ăla cât de curând, să pot reintra în posesia Samsungului meu…
Dar, ce e de făcut?

Având în vedere că un LCD dacă-l tot repari e bun de arătat vestul, adică de aruncat, cred că se cere neapărat înlocuirea lui. Și-am văzut acest televizor de la Melarox.ro. Samsung nene, parcă e la fel ca al meu! Și cu 400 ron mai ieftin ca al meu… Ce-au mai scăzut prețurile astea? Ah, ba nu! În alte magazine e tot 1600 lei! Ăștia-s nebuni!

De ce să nu iau eu de unde-i mai ieftin? Ia uite, și 5 ani garanție la mașinile de spălat Bosch. că tot se plângea soacră-mea că-i hurducăne mașina de spălat!

Prin Bulgaria

Acum 3 ani am fost ultima dată în Vama veche la mare.
Mi-a ajuns de atunci. Am găsit 3 seringi în nisip și una în apă.
Așa ceva mi se pare inadmisibil. Plus lumea colorată.
Colorată e una, foarte colorată e altceva. Și nu mă refer la cei de etnie rromă sau la negrișori.
Nu, doar că lumea e pestriță.
În Vama veche era frumos să mergi. Asta pe vremuri. Acum mi-e și teamă de toți drogații ăia. Sincer n-aș mai sta peste noapte în Vamă. Și nicidecum n-aș intra în apă!
A, m-aș mai plimba pe acolo, aș lua o șaorma de la Turcu’ și atât.

De ce să stau în apa aia infectă, când mai pot face 10 kilometri și m-aș plimba prin Bulgaria?

albena-1

albena-2

albena-3

golden
Mi-a zis un prieten cum a fost când s-a dus el prin Bulgaria la plimbare.
Asta după ce zăbovise câteva zile prin Albena, apoi a rămas la Nisipurile de Aur

Fuseseră 20 de prieteni. Așa e frumos la mare. Să mergi în grup. Bine, nu te duci cu turma după tine în 3 camioane, dar 10-16 oameni e perfect.
Într-o seară s-au oprit la restaurant să halească ceva.
Și toți 20 au luat de-au mâncat pentru 3 inși. Câte o pizza într-adevăr mare (+40 cm diametrul), două beri de căciulă, plus desert.
Nota totală a fost de 130 de euro. au lăsat 150 de euro și-au dat să plece.
I-a oprit chelnerul:
– 130 iuro! No 150!
– 130 iuro papa, 20 iuro tu!

Nu se poate zugrăvi în cuvinte figura omului. Foarte uimit, nu mai contenea cu mulțumirile.

Din păcate eu încă n-am ajuns prin Bulgaria, dar câ de curând sper să comit această escapadă.
Parcă decât să mă înțep în seringi în Vama Veche, mai bine mă duc în albena sau Nisipurile de aur.
Apă curată de-ți vezi degetele mișcându-se prin nisipul auriu. Ca la piscină.
Plus serviciile de calitate.
Apropos, voi știți cum fac ăștia cu piscinele? De au apă curată zilnic? Folosesc niște pompe piscina profesionale. Mai văzusem eu la un unchi, își făcuse o groapă mare, o betonase, pusese gresie și faianță. Și o umplea cu furtunul… Nu așa se face treaba! Bine, avea și scurgere, prin alt furtunel, cu care uda grădina…
Bașca faptul că, eu fiind zgârcit, dacă-i las șpagă chelnerului 2-3 euro zice și “Sărut mâna conașule!”

Voi ce ați face în locul meu?
goldensands

Concursul sănătății

V-am mai spus că după ce-am făcut isprava de-a participa la triatlonul de la Mamaia, mă apuc serios de slăbit și de-a avea o viață sănătoasă.
Și se pare că am găsit soluția.
Mă lăudam că alerg însă am rămas la stadiul de laudă. În orice caz, după 7 ani am revenit și eu pe la Stadionul Național. Să văd care e treaba. Și-n jurul lui se plimbă copii pe biciclete, lumea face sport. Sunt destui pe role, unii aleargă, alții joacă badminton. Și mi-am adus aminte cum jucam și eu, acum vreo 10 ani…

Deci pot alerga în jurul stadionului! În plus și nevastă-mea poate merge pe bicicletă! Acu ne-a găsit făcutul sportului, când se face frig p-afară. Așa frig încât eu am răcit cobză. Nici cu juma de litru de palincă nu mi-a trecut. Deci d-aici și expresia “beat muci“…
egg
Așa că altă soluție ar fi mâncarea de regim. Însă e scumpă aia. Numa friptane la grătar nu merge… Dar am soluția la îndemână. OUĂLE DE PREPELIȚĂ!
Nu râdeți. Sunt mare consumator de ouă. O dată la 2-3 zile îmi trântesc o omletă de 3 ouă, cu ceapă, salam, brânză. O amestecătură de mănânc până la râgâială. Nu e bine cu atâtea ouă! Mai ales că le aleg pe alea ale mai mari. Ori de găină, ori de gâscă. De ajuns!
Am de unde să le iau. Numai la Prepelitu` găsesc pret oua de prepelita foarte accesibil. Și-an afară de asta, mai îmi dă omul și niște cure de slăbire cu ouă de prepeliță.
Adică nu m-apuc să-mi fac omletă cu ele, că nu rezolv nimic.
E vorba câte și cum să le mănânci. Na, numa să nu-mi spună că trebuie să mestec cojile și să beau conținutul! Sau mai știu eu ce leacuri d-astea indiano-băbești…

Și hai să vă spun ce-i marea minune cu ouăle astea de prepeliță.

Știați că ouăle de prepeliță NU AU CONTRAINDICAȚII?
Bolnavilor care au suferit o intervenţie chirurgicală sau care au făcut chimioterapie, li se recomandă ouăle de prepeliţă, deoarece grăbesc recuperarea.
Curele cu ouă de prepeliţă reglează aciditatea gastrică. Inclusiv la persoanele supraponderale (Spanacul aici de față), oul de prepeliță este benefic, eliminând încet din colesterolul depus.

Luând gram per gram, adunând toate vitaminele, comparativ cu oul de găină, cel de prepeliță are cu 650 % mai multe elemente nutritive, adică are de cam 5,5 ori mai multe elemente nutritive! Adică bio d-ăla adevărat. (sursa)

Succes!