Din păcate, în vremurile de față, nu prea mai vezi familii care să se lase la voia întâmplării, sau în mâinile Domnului (exceptând cele ale minoritarilor…)
Acum ne gândim serios dacă vrem copii.
La ce vârstă să-l facem? Cu ce-l creștem? Chiar vrem copil? Dar cariera, când ne ocupăm de ea?
Cariera! Aia e important! De parcă toți am lucra la Google sau la IBM, avem toți slujbe foarte importante și fără noi s-ar alege praful de firma respectivă.
Asta mă enervează cel mai mult. Cum naiba să te gândești la o carieră pe care n-o s-o ai niciodată, când abia ai terminat 10 clase și alea cu chiu, cu vai?
Carieră nene! Cariera!
Am niște prieteni care se chinuie să facă un copil. Teste peste teste, analize, doctori, bani pierduți degeaba. Analizele-s perfecte însă nu iese niciun copil.
Și-și doresc foarte mult, însă ceva nu se leagă, nu se știe ce.
Pe ei nu i-am auzit niciodată vorbind despre o carieră. Muncesc, vin acasă. A doua zi dimineața se duc iar la muncă.
Alții s-au lăsat în voia întâmplării. Mi-a zis într-o zi la telefon:
– Băi, o să fiu tătic!
– Felicitări! Când?
– Peste vreo 7 luni!
Culmea, s-a lăsat la voia întâmplării. Nu s-a gândit la o carieră de urmat, ca apoi, la pensie, dacă mai poate, să facă un copil…
Evident, a avut grijă să aibă un serviciu stabil, mai ales în vremurile astea. În alea 7 luni până să i se nască moștenitorul, și-a cumpărat toate cele, să-l întâmpine pe noul venit cum se cuvine. A zugrăvit camera copilului, i-a luat jucării, cărucioare, premergător, toate de la BeKid. Și ca să nu se lase chiar la voia întâmplării, a mai căutat pe net sfaturi despre creșterea copilului. Și le-a găsit!
Acum, de când sunt trei, parcă viața i se pare mai frumoasă. Parcă fiecare zi e binecuvântată, chit că ninge, plouă sau e vânt.
– Am un copil! Al meu! Sunt tătic, sunt fericit!
Mă și mir de atâta inconștiență pe capul lor… S-au apucat să facă un copil, acum? În loc de carieră? Ce oameni…
