Ce e aia maică?

– Sărut mâna mamaie!
– Cine e? Stai să iau ochelarii…

Bătrâna se repezi după ochelarii ăia buni și deschise porta veche. În prag nepotă-su ăl mare, de la București.
– O dragul babii, ce faci Ionele? Mare te-ai făcut.
– Sărut mâna, ce să fac, am mai trecut pe la matale. Că nu ne-am mai văzut de câțiva ani.
– Păi da, că telefon nu știți să dați, nici tu nici tac-tu…

Intră Ionel în curte. Câinele ăla pe care i-l adusese bunicii acum 3 ani era ditamai dulăul. Mare animal, ciobănesc. Mai-mai să nu-l recunoască pe Ionel. Să-l doboare prin zăpadă și alta nu.

– Hai în casă mamaie, că-i tare frig aici…
– Frig? Și-n casă cum crezi că e? oftă bătrâna. Trebuie să stai lângă sobă ca să te-ncălzești.

Ionel se uită mai bine. Ferestrele bunicii erau vai de ele. Era de meserie acum, știa de pierderile uriașe de căldură din cauza vechilor ferestre cu ramele de lemn.
– Mă mamaie, d-asta e frig la matale în casă. N-ai termopane.
– Ce e alea maică?
– Geamuri d-astea noi. Termopane pvc le zice. Adică n-au ramele de lemn, ci de pastic, cu 2,3 sau chiar 5 camere.
– Ce zici macă? cum să fie geamurile cu ramele de plastic? Păi mai stau cuiele bătute în plastic, nu se sparge plasticul ăla?
– Păi nu se mai bat în cuie, e montat totul dinainte.- Nu știu eu maică d-astea. Și din ce zici tu acolo, nu cred că vreau.
– De ce?
– Păi e scumpe. Că e inginerie acolo, nu ca pe vremuri…
– Nu mamaie, nu-s așa scumpe. În plus sunt parteneri de-ai mei de afaceri. Ia stai așa…
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Și cât bunica scosese niște cârnați și niște ouă, cât pusese de-o mămăligă, Ionele dete un telefon.

Se puseră să mănâncă și când terminară auziră câinele lătrând afară ca la urs.
– Aha, a veit iar vulpia la ouă!
– Cine să vină?
– Vulpia mă Ionele, e a doua oară iarna asta când dă iama în ouă, că e moarte de foame.

Ionel știa că nu-i nicio vulpe. Dăduse telefon băieților care veniseră într-un suflet cu termopanele. În două ore au schimbat toate geamurile bătrânei care nu știa cum să le mai mulțumească. Plus că tocurile vechi de lemn erau acum tăiate la dimensiuni cât să intre în sobă.

Cu așa nepot de nădejde bătrâna putea trece liniștită iarna. Nu se mai îmbolnăvea, n-o mai trăgea curentul. Și abia punea lemne pe foc noaptea. În casă era cald încât jurai că afară e vară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.