Ceasul buclucaş

Am făcut comandă pe e-bay. Să n-aud un “lol frate” că vă tai…
Am aşteptat o lună şi ceva. A ajuns… Cu mâinile tremurând de emoţie am desfăcut pachetul, cu aceeaşi bucurie în ochi pe care o are un copil de 5 ani când deschide cadoul de Crăciun.

Ceasul, roşu ca focul, mi s-a părut mare. Chiar are ditamai cadranul.
– Ce bine, e pentru tata, ăstuia-i plac ceasurile mari.

E automatic, o nebunie.
Îl întorc, îl pleznesc, o ia din loc. După juma’ de oră l-am prins prin boscheţi.

Ajung seara acasă cu-n rânjet de satisfacţie pe faţă: “Na că i-am luat un ceas mişto foc” (şi eu şi el avem mania ceasurilor).

– La mulţi ani! zic întinzîndu-i ceasul
– De unde “La mulţi ani”?
– Din 2010…
– Suntem în 20 ianuarie!
– Acu a ajuns din China, la mulţi ani! Îţi place?
– E roşu, e mare!
– Văd, eu l-am ales, îţi place sau îmi bag pula în el?
– E drăguţ, merci. E automatic?
– Da, e întors deja. Să-l stăpâneşti sănătos.

Evident, n-am primit pernuţă de-aia neagră ca în poză.

Aveam o satisfacţie imensă. Îi place, e automatic, e mare. Nu-l încântă culoarea mult, dar deh, per total e OK.

După juma de oră vine la mine:
– Mă, ceasul ăsta a stat!
– Ei na, ia dă-l să-l mai întorc.

Sucesc la el 2 minute, mergea. I-l dau înapoi.
După 3 minute i se opreşte iar.

– Iar s-a oprit!
– Îl fut în dinţi pe chinezul ăla belit, să-i dau mail.
– Dă-i şi zi-i că e stricat.

Am început să mă conversez zilnic cu vânzătorul. Mai multe pe viitor