Un șeic din Emirate știe foarte bine despre aur.
Asta deoarece i-a cumpărat fiului său un Ferrari.
Bine, nicio legătură între aur și Ferrari.
Numai că arabul ăsta, a comandat caroseria mașinii din aur de 24 carate.
Așa, să aibe fi-su ce conduce.
Fi-su, om cu scaun la cap a mers o zi, două, zece, cu mașina.
Apoi s-a sictirit.
A trimis acasă scrisoare.
“- Dragă tată!
Mulțumesc mult pentru cadoul tău.
A fost un gest foarte frumos.
Lumea ma invidiază peste tot.
Dar din păcate unicul tău fiu, moștenitorul tău, nu este mulțumit.
Nu mai știu ce să fac.
Am fost la psiholog și tot nu am găsit răspunsul la această problemă spinoasă.
Colegii mei vin la faculștate cu trenul.
Numai eu am mașină.
Chit că o fi ea de aur.
Ajută-mă, nu știu ce să mai fac.”
Răspunsul a venit imediat:
“Nu ne mai face familia de râs!
Imediat tatăl tău îți va trimite trenul cerut.
Întrebarea mea este dacă să fie tot din aur, sau interiorul să fie din argint?
Băieții de la casa amanet pot să cumpere aur de la mine și să-mi de argint.
Nu e asta problema.
Tu numai spune-i tatălui tău care te iubește nespus cum vrei să fac.
Totul va fi bine, și toată lumea va fi mulțumită.”
Acum, nu știu cum or fi căzut la pace fiul cu tatăl său.
Ideea e că mie nu mi s-a adus la cunoștinșă încă de vreun tren din aur.
Dar promit, cum îl văd, cum vă dau de veste.
Asta după ce îl pun p-ăla să mă plimbe și pe mine.
Să trec pe la țară prin Oltenia cu trenul de aur.
Să moară ăia de inimă.
Dar na, nu-s eu om rău. Le arunc așa niște bucăți de aur pe șine.
Cu ocazia asta să știu să comand șinele de argint. Să nu se murdărească aurul roților, nu de alta!
