De când și de ce a apărut zicala “Despre morți, numai de bine“? De ce? Dacă mortu’ a fost un nenorocit care a violat copii, de exemplu, și schingiuia iepurați, să-l vorbim numai de bine după ce-a dat ortu’ popii?
Înțeleg să zici asta despre un om care a fost bun, însă o dată în viață ți-a făcut ție sau familiei ceva care te-a supărat. Că ți-a împrumutat bani cu camătă sau că te-a furat la cântar când vindea portocale în piațî. Dar nu să-l hulești până dă-n tine senilitatea și uiți și să te duci la WC.
Și sunt fel de fel de expresii pe această temă. Expresii pe care le-am auzit cu toții, cel puțin o dată în viață. Și aceste expresii vor dăinui mai mult decât noi și urmașii noștri. Însă, în lumea largă oamenii se manifestă altfel când e cazul de un deces al celui drag. Unii cântă și dansează, alții se îmbracă în alb sau galben. Asta nu înseamnă cu numai românii plâng și-și rup părul. Majoritatea națiilor se manifestă astfel.
Dar, mai sunt și excepții. Cei cu cântec și dans se apără cu “mortu’ n-ar fi vrut să plângem ca proștii, ci să ne bucurăm la înmormântarea lui“. O chestie pe care am văzut-o (la TV sau în mass-media) și la decesul vreunui actor de comedie.
Ar fi ceva ca la servicii funerare Bucuresti, pe lângî cele trebuincioase de genul “palton de scânduri“, lumânări, tămâie, cruce etc. să fie și-o echipă de comici. Păi dacă se găsesc bocitoare profesioniste, în persoana unor băbuțe care, contra cost, vin la o înmormântare și plâng de zici c-a murit Moise, nu un necunoscut.
Dacă bocitoarele există, echipa de comici de ce n-ar avea succes? Să zică niște bancuri, niște întâmplări amuzante din viața celui care-a plecat. Întâmplări pe care le află de la familie și le mai îânfloresc ei pe margini, sporindu-i povestirii efectul hilar. Să vină un stad up comedian la înmormântarea unui coleg de breaslă:
– Gigi iubea comedia. De aia s-a făcut stand up comedian. Ei, Gigi, lasă, nu te ridica! zicând către decedat.
E, n-ar fi comic așa ceva? că și Gigi ar râde. De fapt, râde, de undeva de sus…
