Încă mai fac poante de liceu!

Cui nu i-a plăcut liceul? Nu vorbesc de materii, ci de “prostiile” pe care le făceam. Evident, și-n facultate făceam farse, însă mai greu să găsești oameni cu simțul umorului în facultate. Anii de liceu au fost cei mai frumoși din viața mea.
Într-o zi am pescuit câteva broaște din Lacul riviera și le-am dat drumul în clasă. Exact în ora de Franceză. aveam o profesoară tânără, drăguță, dar sperioasă ca și colegele noastre. Și când au început broaștele să orăcăie și să țopăie prin clasă, să fi văzut colegele, în frunte cu profesoara cum țipau și tropăiau. Doamne, de-aș fi avut pe vremea aia un aparat foto la mine…

Altă boacănă a fost la ora de biologie, când le-a chemat pe colegele din fața noastră la tablă. Iar eu și Costin le-am desfăcut sutienele imediat.

Ce-mi plăceau mie sutienele alea micuțe, care se desfăceau foarte ușor, chiar prin tricou… Partea frumoasă abia atunci a urmat. căci niciuna nu voia să iasă la tablă:
– Nu putem veni!
– De ce?
– Păi…

Cum era să zică fetele în gura mare că “ne-au desfăcut idioíi din spate sutienele“?

Până la urmă profesoara s-a prins că-i ceva în neregulă la mijloc și le-a zis să stea jos. Drept urmare, ghiciți pe cine a ascultat? Costin nota 5, că ăla învățase, iar eu nota 2. Să le ia dracu de încrengături și de musculițe de oțet!

Faza cu legatul șiretelor era săptămânală. În fiecare zi se găsea un fraier să cadă în capcană. Ba într-o zi, bietul Răzvan s-a împiedicat atât de tare, încât a venit dea-mboulea în rândul de la mijloc peste o colegă. După aceea n-am mai făcut prostia să mai legăm cuiva șireturile, deoarece era periculos. Însă găsisem o altă treabă comică. Luam de la librărie hârtie cu fosfor, sau ce-po fi fost aia, o fâșie lungă pentru pistoalele de jucărie. Și drăcia aia scotea fum și ponea destul de tare când era lovită, o minunăție. Dacă mai țineți minte scaunele rabatabile din școală? De aveau șezutul cu o bară în spate, exact la scaunele de la cinema. Numai că-n loc de spătar era o bară metalică. Lipeam pe scaun două trei “pocnitori” și dacă se așeza cineva mai rapid, plesneau alea de-ți sărea inima din piept. Apoi s-au prins colegele (numai lor le făceam farse dastea, erau cele mai sperioase) și de fiecare dată înainte să se așeze verificau scaunele.
Tot cu scaunele am făcut alta de pomină. Am desfăcut șuruburile de la scaunul de la catedră și le-am înlocuit cu scobitori. Erau perfecte, deoarece dacă trăgeai de scaun nu se dezmembra, însă dacă te așezai pe el, nimereai cu picioarele în sus. Faza asta era să ne coste scump, însă profesoara de română ne-a iertat. Nu înainte de-a ne da “băieților veseli” câte un 3 în catalog.

Una dintre cele mai mișto boacăne a fost la clasa a 12-a, când am mers cu toții la Predeal, 3 zile. Excursia de sfârșit de liceu. I-am terorizat pe unii care voiau să facă treaba ai bătrânească, cu bătăi în ușă și apăsat pe clanță. Pastă de dinți pe clanță, pocnitori, ba chiar am pus și mâna pe un extinctor și l-am golit în baia în care Răzvan făcea duș. A ieșit ăla alb, ziceai că-i plin de frișcă… Iar când am plecat, spre bucuria cabanei, am mai făcut una de pomină. Am gasit aici lenjerie de pat exact ca cea din hotel și când am eliberat camera, exact așa am lăsat cearșaful în urmă
Bs1C4EoCcAAOwoi

Acum ne-am mărit, unii au deja copii mari, alții tot nu s-au însurat. Însă toți s-au lăsat de boacăne. Ne mai facem, din când în când, câte-o farsă, ăștia trei prieteni care am rămas, însă cum ne vedem destul de rar, parcă îți piere cheful de pozne. Păcat…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.