Fraților, trăim vremuri tulburi. Au ajuns ăștia cu “cuplurile drăgute de poponauți” peste tot. Prin anii 2000 începuseră în filme. Prin 2010 începuseră mai rău în muzică. Adică rău de tot. Acu au ajuns la jocuri.
M-am jucat Cyberpunk. Am stat 2 ore să-mi creez caracterul astfel încât să nu fie gheu cu implanturi.
În plus, și-n joc caracterul principal e gheu. Plânge după unu și ajunge în pragul depresiei. Că ce să vezi domne, nu mai găsește alt fetiț să-i rupă sezutul în nopțile tandre.
Nu m-a atras jocul. Făcând abstracție de lamentările homosexuale ale caracterului, mi s-a părut neatractiv. Nu-mi plac luminile astea neon, totul fiind făcut să semene cu un anime. O fi la modă, dar nu-i pentru mine. Nu știu unde sunt în joc, nu am ca pe vremuri pe hartă să-mi arate că du-te aici, fă aia, fă ailaltă. În plus, ca majoritatea jocurilor actuale, te îmbârligi în misiuni secundare de nu mai știi cum te cheamă, cine ești și unde ai greșit în viață.
Acum mi-am instalat NFS Unbound. Dezamăgitor. Foarte dezamăgitor. Au efecte speciale d-astea “cartoonish” cum era în Shift. Apoi, la crearea și customizarea carcterului… nene, numai farduri, machiaje și alte bălării. Pe care le poți aplica la caracterul tău, mascul. Femeia cu barbă nu e numa-n filme, e-n realitate și mâine-poimâine va trebui să te combini cu ea/ el/ them/ they de mătărângă să-l/ s-o iei.
Mă fugărea miliția (în joc, că-n realitate nu mă caută garda), și o auzeam pe polițistă cum zicea în stație:
– Am pierdut urma suspectului. Un descreierat, vreau să ajung acasă la soția și copiii mei.
Viitorul nu sună deloc bine. Fiți cu mare băgare de seamă, să nu vă treziți cu rozeta spartă, după norme.
