22/01/2025

Da, revin cu-n nou post.

În care spun că mi se rupe.

Am o mie de nervi.

M-am săturat de idioţenia asta de “să trăiţi” pe care trebuie s-o avem faţă de oricine.

Mie personal mi-e oroare când mă ia careva cu “să trăiţi”. Ba, odată l-am înjurat pe unul. Se uita la mine ca la felul şapte.

L-.am explicat apoi: “Coane, nea Steliane, uite cum stă treaba, îmi zici pe nume, mă tutuieşti, nu mă iei cu <<Să trăiţi 1000 de ani pace>>, ai înţeles?”

Răspunsul a fost de-a dreptul penal, meritându-şi cele 765234 de mărărângi adânc băgate în plămânii şi ficaţii rudelor de orice grad, indiferent de gradul de descompunere. “Da, să trăiţi!”

 

De aia, acum când eu trebe să stau sluj că trece nuş ce plm de inspector, mi se rupe. Că vezi dragă dom’ne când trece inşpectorul, trebe să te ridici în picioare şi să-l saluţi.

Ei bine eu n-am făcut-o ieri.  Adică vine inşpectorul la mine, vorbim, tură uşoară etc. şi pleacă. Revine peste câteva ore, adică trece prin faţa geamului.

Şi nu mă ridic. Nici nu m-am uitat la el. Aşa de-al naibii, că mă jucam. Mi se rupe. Stă ca vaca, se uită la mine ca viţelul la poata nouă şi-l sună nervos pe şef.

Că ăla doarme acolo, nu mă salută, nu se ridică în 17 picioare şi nu-mi arată respectul cuvenit. Și eu d-asta acu o să mă dau cu capul de pereţi.

Şi păcat că nu s-a dat. Oricum, când am să plec d-aici, am să pun eu pe net mai multe.

Da, şi mi se rupe pe cine deranjez.

Asta să fie clar. Nu-ţi convine? Citeşte ce scrie jos. Acest site e un pamflet bla bla. Adică poţi să te duci şi la Haga şi la mizda pă-tii să-ţi cauţi dreptate, că nici nu e nevoie să mă prezint.

Dacă ai priceput, citeşte mai jos.

 

Pe site scriu ce vreau, când vreau. Indiferent de ce crezi tu sau mai ştiu eu cine se simte lezat. Vrei să scot ceva de pe site că eşti tu mare ciumeg în cele mai bune vise? Zi-mi frumos şi se rezolvă. D-aia suntem aşa de căcăcioşi. Că nu mai ştim să vorbim cu oamenii, să interacţionăm. D-aia mă pișulesc în el de facebook, vrei să interacţionezi? Ieşi la o bere, 10 beri cu ăla/aia şi gata. Nu like pe facebook, share, căcăt.

 

Aşa şi cu gradele astea, mai rău ca-n armată.

Să trăiţi bine. Şi uite unde am ajuns. Nu m-am ridict în picioare când a trecut majestatea ta? Să am iertare, mărite! Ai venit la mine să-mi zici “mă puţă bleagă, când trece curul meu p-aici te ridici şi mă saluţi”? N-ai venit? Atunci respect din părți mă. Vii la mine şi-mi explici, că-s nou şi nu cunosc toate şurubările şi fumurile din capetele voastre seci!

Acu aştept de la şef nişte coli A4 cu pozele tuturos inspectorilor, directorilor, tehnicienilor şi ce plm mai sunt ăia, de trebe eu să-i salut cu reşpect.

Dar aştept şi măsura de la sutien a amantelor lor. Şi la ăia mai bâtrâni, a fiicelor lor. Să le-o dau aşa pe la nas.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.