Ceva despre mintea umană. Cred că sunt 2 sau 3 melodii de la Radiohead care îmi plac.
Asta este una dintre ele.
Nu știu de ce, însă când o ascult, mintea îmi zboară în copilărie.
În copilărie în afară de Dan Spătaru, Rika Zarai sau Benone Sinulescu nu ascultam nimic altceva.
Nu că nu aveam ce, pentru că ai mei aveau rafturi pline cu discuri și benzi de magnetofon.
Ba chiar am găsit zilele trecute un album original ACDS – Back in black.
Mă rog, nu auzisem în copilărie de Radiohead, plus că trupa a apărut mult mai încolo.
Ideea e că doar câteva lucruri mă duc cu mintea la un fragment din copilărie.
Și nu a fost ceva tulburător sau emoționant. Nu, mă duce cu gândul la una din zile, când eram în apartamentul bunicilor de la Severin.
pe un holișor pe care nu era mai niciodată lumină, adică avea în stânga și în dreapta câte o cameră, în față baia și în spate o debara.
Deasupra ușii de la baie era un tablou vechi, nemțesc.
Reprezenta un vânător care împușca un urs care stătea pe picioarele dindărăt și se repezise către vânător.
Era doar un tablou. Ce m-o fi tulburat pe mine atunci?
Faptul că aveam un ursuleț de pluș pe lângă mașinuțe, marbles și pistoale cu capse?
Am avut multe păpuși de pluș. Ursuleți, iepurași, elefănței, o maimuțică pe nume Țica, pe care om am și acum pe birou.
Nu știu ce m-o fi emoționat pe mine atunci. Tabloul ăla în lumină difuză? Nu știu!
Dar ce-am auzit atunci?
Și nu mă simt rău, ci oarecum protejat. Un copil în clasele primare care privește un tablou vechi…
Nu știu dacă pot explica bine în cuvinte ceea ce simt. Și nu știu dacă a mai trecut cineva prin acest “ceva”.
Chestia e că eu când ascult melodia asta, acolo sunt cu mintea.
Altă melodie care mă duce oarecum cu gândul la momentul ăla este Queens of the stone ages – Go with the flow.
Melodiile mi se par asemănătoare, calme dar antrenante. Nu știu să explic.
Nu-mi place nicio altă melodie de la Queens of the stone age. Dar asta.
Parcă zbor.
Dacă aș putea să recreez momentul ăla poate s-ar întâmpla ceva. Sau poate nu. Nu știu…
Apartamentul s-a vândut demult. Știu să ajung acolo.
Tabloul nu știu ce s-a întâmplat cu el. Poate o mai fi la casa bătrânească de la țară, poate nu.
Ar fi ceva să mă duc cu tabloul în mână la fostul apartament, să mă lase să stau câteva minute în acel hol, să ascult cele două melodii, uitându-mă la tablou.
E ceva în neregulă ci mine?
L-am sunat pe C. să-l întreb de ce-am scris. Poate experiența lui de psiholog îmi poate desluși măcar o parte din mister.
