Zwargolak

We fight for honor and we're doomed!

admin On May - 13 - 2011

Toți cei care făcuseră acel traseu ajunseseră cu bine de la un capăt la altul.
Oare?
În ultimii 5 ani dispăruseră în medie cam 4 tineri anual pe acel traseu.
Cauzele?
“Au alunecat și au căzut în râpa aceea. Este imposibil să ajungem acolo…”
Deh, asta era varianta oficială a Poliției Române.

Trecuse un an de când muntele “uitase” șă-și ia birul sub forma tinerilor aventurieri.

În ziua în care începe istorisirea noastră soarele era zâmbăreț pe cer, păsărelele ciripeau vesele, se vedea că acea zi va fi una tocmai bună pentru o drumeție de vară pe munte.

Adina înainta voioasă pe cărarea deja bine-cunoscută. Ultimul kilometru și jumătate în făcuse într-un ritm mai alert, astfel încât simți nevoia să se oprească puțin să-și tragă sufletul.
Cât s-a oprit, cât s-a așezat pe o buturugă, cât a băut din sticla de apă, timpul a trecut pe nesimțite pe lângă ea.
A observat că rămăsese singură prin pădurea deasă, dar nu-și făcea griji. Parcursese traseul de zeci de ori, în ani diferiți, pe diferite condiții metereologice, încât se simțea stăpână pe sine.

O luă pe cărare către baza muntelui, făcându-și calculul că va ajunge după amiaza, la timp pentru jocul de Scrabble pe care-l aduseseră colegii ei de serviciu.
Aceștia nu veniseră cu ea, deoarece ori le era greu, ori se temeau, ori nu voiseră pur și simplu. Oricum Adina se bucurase în sinea ei că va merge singură pe traseu, deoarece voia să-și limpezească nițel gândurile.

La un moment dat într-un desiș căruia nu-i dăduse niciodată vreo importanță deosebită, văzu o bucată mică de textilă, roșie. Îi sărise în ochi din cauza contrastului cu verdele liniștitor al frunzelor.
Se apropie mai mult și văzu că prin acel desiș se putea trece cu mare băgare de seamă.
Ceea ce ea și făcu. Zgâriindu-se puțin, ieși din desiș într-o parte a pădurii care nu era trecută în hartă ca fiind pentru trasee montane.
Nu era ea trecută, dar era o cărare destul de lată să poată trece doi oameni unul lângă altul pe ea.
Ceva nu era în regulă.

– Ce naiba caută aici cărarea asta veche, bine ascunsă de desișul din față? își spuse mirată.

Mai înaintă câțiva pași și dintr-un reflex se gândi să vadă dacă are semnal la telefon.
Evident nu avea.

– Hmm, își spuse, adineaori aveam cinci linii la semnal, înainte să dau de partea asta a pădurii…

Porni înapoi prin desișul de rugi care o înțepau mai rău ca viespiile, dar trebuia să iasă de acolo. Nu putea decât prin rugi, prin stânga era un ogaș adânc de 4 metri, imposibil de urcat, iar în dreapta era piatra de munte.

Ieși la cărarea traseului și se așeză să-și verifice zgârieturile de pe genunchi și palme. Dar parcă auzi o voce de om venind dinspre partea misterioasă a pădurii.

– …

Categories: Uncategorized

2 Responses

  1. Georgiana says:

    aşa, şi????????

  2. Zwargolak says:

    Așa și-a picat netul 3 zile la mine…
    Partea a doua e proaspătă pusă sus…

Leave a Reply

Design Downloaded from free wordpress themes templates | free web templates | Free Web Icons | Imagincreation.