Pătrău, mama răniţilor – 1

Pe tovarăşul Pătrăul îl ştia toată instituţia.
Înalt, solid, chel, cu mustăţi imense şi vârstă nedetectabilă.

Toată ziua ajuta colegii.
Să treci într-o zi prin instituţie şi auzi:
– “Tovarăşe Pătrău, iar ne face zile fripte nea Stelian de la Contabilitate…”
– “Tovarăşe Pătrău, Geta de la Cadre iar ne ameninţă…”

Pătrău le zâmbea, şi se ducea la Cadre, la contabilitate, nu stătea mai mult de 5 minte şi ieşea zâmbind:
-“Treaba e rezolvată tovarăşi, nu vă mai faceţi griji”.

Şi toată instituţia fierbea de bunăstare.

De fapt nimeni nu ştia cine e acest tovarăş Pătrău, doar că toţi se temeau de el.
Păi să vă spun de ce…

Venise în instituţie cu 5 ani în urmă, şi imediat ajutase un om cu o problemă spinoasă. I se blocase lui Georgel surfetaşul cu mâncare, şi Pătrău, cu o iuţeală şi îndemânare nebănuită i-l deschisese cu o agrafă de la Jenica din păr.

Cu altă ocazie salvase pe Codită, căţelul instituţiei de hinghieri.
Altă dată reuşise de unul singur să prindă o şleahtă de 3 bandiţi care furasesă din depozitul C al întreprinderii 125 de kilograme de fontă.
Unuia îi rupsese o mână, altuia îi spărsese 2 dinţi, iar celălalt avea clavicula ruptă şi piramida nazală zdrenţe.
La venirea Miliţiei, cei 3 bandiţi s-au dovedit a fi Irinel şi Gherase, muncitori necalificaţi şi maistrul Albu, de altfel om la casa lui, cu 2 copii la liceu.

De atunci se ştia că Pătrău e prin preajma tuturor şi face numai lucruri bune.

– Va urma –