Patrau, mama ranitilor -2

Dupa isprava cu hotii, Patrau devenise si mai iubit si admirat de toti.
Dar in acelasi timp, tuturor le era frica de el.
Nu atat frica, ci cat respect.

Intr-o zi venira 2 noi angajati in institutie.
Tovarasul Patrau s-a ocupat din proprie initiativa de plasarea celor doi in sectorul de mase plastice, din corpul F al institutiei.
Unul din noii angajati, anume Emilian Fruntea, a intrebat pe Geta, de la contabilitate, cine e acest tovaras Patrau.
Intamplarea facu ca intrebarea fu auzita de mai multi muncitori, pentru ca Emilian era o gura mare, si era si fudul de urechea stanga.
Doua muncitoare lesinara, Firuta de la cafenea se facu verde la fata…
– Cum puteti intreba asa ceva, tovarase Fruntea??? Tovarasul Patrau este ca o mama pentru noi.
– Bine tovarase, dar ce functie are dumnealui?

La aceasta intrebare nimeni n-a stiut sa raspunda, nici macar cei de la Cadre.

Tot ce se stia era ca e cineva de SUS…

A tacut malc si Fruntea, de frica lui Patrau.
Lumea il stima, iar Fruntea ii stia de frica. Dar nu stia nici el de ce.

Asa trecura luni, trecura ani.

Se facu anul Domnului 1989, toti erau in fierbere inca de acum 3 ani, de cand cei de la Tractorul Brasov fusesera opriti cu salbaticie de securitate.
Vremurile erau grele.
Muncitorii erau posomorati, numai Patrau era zambet:
– Stati linistiti tovarasi, totul va fi bine, promit eu, pe onoarea mea, nu ne stim de azi, de ieri.

Dar oamenilor le era frica de ziua de maine…

– Va urma –

A trecut si revolutia