16/01/2026
bluza-motive-traditionale-colorescu

Unde ai programat concediul de anul acesta? Ce ai spune să fii ambasador al propriei țări în cazul în care petreci vacanța în străinătate? Cu o bluză care are motive tradiționale românești vei putea să te plimbi mândru, așa cum îi stă bine unui român, pe meleagurile din afara țării. În vacanța de anul acesta vei face poze de care îți vei aminti toată viața. Poartă bluzele cu modele tradiționale de la ColorEscu și te vei bucura de un stil aparte care nu se demodează.

În vacanță, la festival, în oraș, la birou…

Oriunde mergi vara aceasta, poți să porți o bluza motive traditionale. Acestea nu sunt greu de asortat, pentru că au deja model, așa că îți trebuie ceva simplu în partea de jos, fie un pantalon scurt, lung sau o fustă în cazul doamnelor. Vestea grozavă este că, dacă vei pleca cu toată familia în vacanțe, în oraș sau chiar la munte, poți să optezi pentru modele asemănătoare la haine. Acest lucru va fi o mare bucurie pentru cei mici.

De ce ți-ai îmbrăca familia în bluze cu motive tradiționale?

De la mic până la mare trebuie să se știe valorile românești care sunt transmise din moși strămoși. Poate nu îți dai seama, dar prin niște bluze cu modele traditionale ai putea să induci copiilor, colegilor de muncă, partenerului de viață și chiar străinilor care te văd, un dor autentic pentru România, țara mamă. Nu ezita să porți ceea ce îți place, dar nu exclude din start hainele care au motive tradiționale.

Simboluri și mesaje pentru cadouri cu încărcătură emoțională

La ColorEscu vei găsi produse care au imagini sau mesaje amuzante. Acestea au legătură cu istoria, folclorul sau credințele poporului nostru. Optează pentru ceva subtil, dar de impact. Un simbol românesc nu se va demoda niciodată, de aceea sunt potrivite și pentru cadouri. Cine nu poartă un tricou sau o bluză? În cazul în care aceasta va fi și cu un model unicat, cum sunt cele de la  ColorEscu, cu siguranță vor fi mai apreciate. Fii creativ și alege un model care să reprezinte persoana pentru care faci cadoul.

Materiale de calitate pentru utilizări de durată

Dacă vei comanda de la ColorEscu, hainele tale vor prinde și concediul de anul viitor, pentru că se vor păstra bine chiar și după mai multe spălări. Acum, bineînțeles că nu le vei lua aceleași bluze cu tine, să nu creadă oamenii că postezi poze de anul trecut. Plus că ar fi păcat să nu porți mai multe modele de la acest brand românesc. Materialele sunt moi și de calitate, iar după mai multe purtări și spălări îți vei da seama.

Intră acum pe site și bucură-te de beneficiile pe care le oferă acest magazin clienților. De exemplu, livrare gratuită la comenzi de peste 250 lei. În cazul în care mărimea nu ți se potrivește, poți opta pentru retur, valabil 60 de zile. Dacă vei plasa comanda până la ora 14, vei primi comanda în 24 de ore. Sună bine, nu-i așa? Atunci comandă și tu bluzele pe care le vei purta cu drag vara aceasta.

Contact:

comenzi@colorescu.ro

0770 949 155

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.