A rămas în pană cu mașina mortuară!

Costel avusese un magazin alimentar la parterul unui bloc. La început, mulți vecini cumpărau de acolo mai ales pâine, băutură și țigări. Aprovizionarea și-o făcea singur, cu mașina lui break de culoare roșie. La doi ani de la deschiderea magazinului, a trebuit să-l închidă și să se apuce altceva. Cum nu știa decât să șofeze, a început să care decedați de la morga spitalelor la domiciul acestora ori la capela bisericilor. Într-o zi în care avea mașina plină cu „marfă”, a trebuit să scoată racla cu decedatul în ea, pentru a ajunge la roata de rezervă, fiindcă rămăsese în pană.

Costel le povestea cunoscuților că, după un an de funcționare a firmei, s-a gândit să-și diversifice activitatea. Reușise să introducă în magazin o vitrină frigorifică pentru mezeluri. Însă puțini clienți cumpărau așa ceva, neexistând prea multe sortimente.

După încă un an, desele controale de la ITM, Sanepid și Poliție, dar și multele schimbări ale legislației, l-au determinat să-și dea concedieze cele câteva angajate, să închidă firma și să-și câștige existența în alt fel. A vândut magazinul și a cheltuit banii. Apoi a cărat una, alta cu mașina lui, până când și-a dat seama că putea transporta și alt gen de marfă. Om practic, Costel și-a vopsit mașina în negru și a început să care coșciuge goale, dar și ocupate, pentru cei interesați.

Nu putea să-și înființeze o firmă de pompe funebre și era nevoit să colaboreze cu astfel de firme mici, când îi cereau ajutorul. Aștepta în poarta spitalelor și acosta oamenii îndurerați, oferindu-și serviciile de transportare a persoanelor decedate, recomandându-le una dintre firmele de pompe funebre cu care colabora. Primea și el ceva acolo, atunci când le aducea clienți.

Sigur, nu avea acces la firmele de servicii funerare serioase, acestea fiind dotate cu tot ce aveau nevoie pentru a funcționa normal. Intrase și pe internet, dar marea majoritate a firmelor de gen din București ofereau servicii complete. Una dintre firme chiar se lăuda cu „înmormântare completă pensionari (0 lei)”. Costel s-a întrebat cu candoare dacă decedații pot avea parte și de înmormântare incompletă.

Și, oare, care era procedura, i se lăsau fostului pensionar picioarele afară din groapă? S-a închinat și s-a gândit cum se putea lipi de repatriere decedati, dar unul ca el n-avea cum să ajute pe nimeni. Poate, la aeroportul din Otopeni, și-ar fi găsit ceva de lucru, însă familiile celor decedați peste hotare apelau din timp la serviciile unor firme de pompe funebre mari. A încercat într-o seară la Gara de Nord să se intereseze de trenurile internaționale, însă nu în fiecare zi mor români în străinătate.

Și apoi, a constatat că lupta pentru un vad bun îmbrăca forme periculoase, fiindcă nu avea loc de taximetriști. Aceștia credeau că reprezintă o amenințare pentru ei, așa că i-au pus un cui între anvelopă și sol, la una dintre roțile din spate. Când a pornit, a trebuit să dea înapoi pentru a pleca de acolo, neavând loc în față. Bineînțeles, s-a pomenit cu roata pe jantă. A înjurat în gura mare, strigând: “Io transport morți, nu persoane!” și și-a pus roata de rezervă, lucru greu de făcut pe întuneric.

În tot cazul, dacă vedeți o raclă în apropierea unui automobil break negru al cărui șofer schimbă o roată, să știți că, din nou, Costel are necazuri…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.