Getuța avea fel de fel de rochițe.
Îl înnebunise pe Gelu, la fiecare salariu își lua câte una.
Alte femei au mania cu pantofi, însă Getuța era maniacă cu rochițele.
Încă păstra rochițele de când era copilă. Apoi pe rând au urmat rochița de la balul bobocilor, rochia de mireasă, niște rochii de ocazie, niște fiustițe cu buline, fel de fel.
Nu purta pantaloni nici dacă viața ei n-ar fi depins de asta.
Într-o zi, cât Gelu era plecat cu treburi, voise să mai facă ceva ordine în șifonier, printre rochițe. Voia să mai dea din cele vechi, pe care nu le mai purta, să facă loc pentru altele noi.
Așadar, scoase rochițele din șifonier și se sperie.
Tocmai trecuse un autobuz prin fața blocului, iar vechiul șofonier tremurase din toate încheieturile, ca o bucată de gelatină.
– Ia uite în ce hal a ajuns dulapul ăsta! exclamă Getuța. Musai trebuie să chem un reparangiu. Îmi e milă de el.
Luă cartea de telefon și căută un tâmplar. Peste fix 2 ore veni un om mărunțel, cu mustață și salopetă curată, ținând în mână o trusă de scule imensă.
– Sărut mâinile doamnă, ce probleme aveți la șifonier?
– Poftiți. Uitați-l… Tremură din toate încheieturile. Și nu-mi dau seama de ce.
Tâmplarul, văzând șifonierul gol și lângă 5 teancuri re rochițe frumos împăturite, o întrebă:
– Ați avut toate aceste rochii elegante în șifonier?
– Da, cum de v-ați dat seama?
– Sunt prea multe. cu timpul lemnul s-a deformat. De aceea, acum când e gol e dejghinat. Trebuie să-l repar din interior.
– Vedeți când trece un autobuz pe stradă se vede cât de tare tremură. Vă fac o cafeluță?
– Sărut mâna. doamnă! Nu vă refuz.
Geta se duse la bucătărie, tâmplarul meștereea la dulap.
În câteva minute ajunse și Gelu acasă și văzu niște pantofi necunoscuți la ușă. Se repezi în cameră și văzu prin ușa întredeschisă a dulapului pe cineva înăuntru. Lemnul așa tare se deformase, încât după ce tâmplarul intrase înăuntru, ușa se închisese în urma lui.
Gelu deschise ușa dulapului violent, și urlă la el:
– Ce cauți mă aici?
– Dacă vă zic că aștept autobuzul, mă credeți?
