Și ute așa, cu bune, cu rele, aproape că a mai trecut un an. Eu mă simt din ce în ce mai bătrân. Alții se simt mai maturi. Nu știu despre ei. Nu stau să-i analizez pe alții. Mă rog, nu MAI stau. Cred că un semn al maturității mele mentale (unul dintre puținele), e acela că mi-am dat seama că viața e prea scurtă ca să o pierzi aiurea, lăsând ura și hândurile rele să te năpădească. Așa că am început să gândesc mai pozitiv. Cu asta m-a ajutat și actualul loc de muncă. Ceea ce nu mi-a plăcut niciodată, fiind o fire mai rușinoasă și temătoare din fire.
Acum răspund la telefoane. Zi de zi, la un call center. Partea bună e că e un loc de muncă și că-mi dezvoltă abilitățile de-a discuta (cel puțin de la distanță) cu necunoscuți. Partea mai puțin bună e faptul că ăia care sună sunt de multe ori cu toporul la brâu. Că atunci când rămâi fără unul din lucrurile fără de care nu prea mai poți trăi în societatea actuală, automat ăla care-ți rpăspunde la telefon îți devine un dușman, că doar face parte din compania care ți-a tăiat ție accesul la ceva vital.
Am avut zile cu 30 de apeluri, cu 50, ba chiar, în ziua de Crăciun, de peste 115 apeluri. Aștept să pot intra în tura de noapte. Unde dacă ai 5 apeluri e mult, media fiind de 2-3 de om. Cică se uită lumea la seriale de n-au treabă. Fără supervizori, fără ordine de luat pauză. Ah, apropos de pauză, o chestie foarte mișto e faptul că-ți iei pauză din oră în oră. adică atunci când îți vine rândul, ieși în pauză.
Și ca să n-o mai lungim, voi intra în noul an ceva mai optimist, ceva mai matur mental, dar mai bătrân cu un an. Sărbători fericite tuturor!
