Tag Archives: razi de lesini

Șapte ani de blogging?

12834827_1031891363524260_1715887819_nIată că împlinesc 7 ani de când scriu pe bloguri. În 2009 am primul articol care a rămas scris. Suntem în 2016. Au trecut anii, am albit, m-am îngrășat, m-am însurat, am scăpat de mare parte din misoginism, am devenit mai bun.
Mai bun nu neapărat în blogging, ci mai bun ca om. Sau, cel puțin, așa îmi place mie să cred.

Am scris peste 3000 de articole, unele bune, altele proaste, unele excepționale, de ce să mint? Nu puțini mi-au zis că ar trebui să scriu o carte. Am râs, spunându-le că n-am eu stofă de scriitor și că nimeni nu-mi va cumpăra aberațiile astea pe care le scot din puțul gândirii. Însă, cred că revin asupra acestei idei. Dacă toți pușcăriașii membri de partid, care nici nu știu bine să se semneze sau să vorbească limba română, tot au fost în stare să scrie peste 3 volume, ieșind astfel din pușcărie, eu de ce n-aș avea o șansă infimă?

Trebuie să vorbesc cu o tipografie și să văd care-s cererile. Pentru o cărticică, de 200 de pagini… Și zice-se că la tăierea moțului am pus mâna pe paharul de vin și pe stilou.
Paharul de vin s-a transformat în halba de bere sau în sticla de rachiu (sanchi), iar stiloul în pix de un leu apoi în tastaură.

Am deja și niște nume pentru această carte, deocamdată în forma unei idei. Chiar titlul, “Șapte ani de blogging” sună bine. Sau, mai târziu “După 10 ani“.
Rămâne de văzut ce-mi va ieși. Însă da, acum cred că voi fi și eu în stare să scriu o carte, mai ales că articolele sunt deja făcute.

Ia, țineți-mi pumnii (că de șase n-ați fost în stare și-abia am scăpat de gardă!)

Băi, pute-a gaz!

Abia mă trezisem într-o dimineață și aveam o poftă nebună de lapte rece, direct din frigider. Așa că, rupt de somn, cu ochii cârpiți, m-am împleticit până la bucătărie. Ușa era întredeschisă, iar în mijlocul încăperii taică-meu stătea nemișcat, parcă asculta ceva.
– Ce faci domne acolo?
– Băi, pute-a gaz! Tu simți?
– De la aragaz?
– Da, păi de unde altundeva?
– Gazul nu pute. tu mi-ai zis că se amestecă cu un agent mirositor, numit parcă mercantil…
– Hai domne lasă-mă cu tâmpeniile, zi dacă simți miros!

Și m-am apucat și eu să amușin prin zona aragazului. Era clar, ori avea scăpări de gaz, ori uitase careva prin vecini gazul deschis.
– Deci să nu sunăm la ușă!

aragaz-ldk-5060s-grai-ix_9369_1_1358160298Nu știu cât de adevărată e treaba asta cu sunatul la ușă. am uitat la Severin mai demult butelia pornită, iar bezmetica avea scăpări. Așa că, în 3 zile, se consumase jumătate nefăcând nimic. Putea încă de pe hol a gaz ca la balamuc. Iar eu, copil inconștient, am apăsat pe butonul de la sonerie. Aia a sunat, dar apartamentul n-a bubuit ca-n filmele de acțiune din anii 90.

Așa și acum. Trebuia să reparăm gazul. Pe cine să sunăm? În trecut îl sunam pe un unchi, însă acum e prea bătrân și prea bolnav ca să vină să ne repare nouă țeava de gaze. Și nici să dăm 100-150 lei ca să vină un instalator să pună câlți și să strângă țeava mai bine… Trebuia să ne ajutăm singurei.

Treaba era relativ simplă. Se oprește gazul, se desface țeava din aragaz, se mai dă nițel cu pânza de bomfaier așa la oha pe canelură, pe filet, se pun câțli și apoi se strânge bine țeava. Se încearcă apoi cu o lumânare aprinsă etanșeitatea noii legături. Job done!

Cel puțin, în teoreie, e treabă de 10-20 de minute și-o bere. În realitate însă… dezastru. Am observat că era într-adevăr problemă de la țeavă, nu de la aragaz, așa că până să reușim să desfacem țeava fisurată (după 20 de ani se mai strică și ele…), trecuseră bine vreo două ore bătute pe muche.
Și-n loc de țeavă, hai să punem noi un furtun de gaze special, că doar d-aia îl aveam, să putem muta aragazul prin bucătărie după bunul plac și necesități!
Ne-am dat seama că ne lipsesc scule însă. Degeaba strângeam noi cu cheia franceză de piuliță, că o stricam și alt furtun nu aveam. așa că, după două telefoane și altă oră pierdută căutând pe net, am descoperit că aveam nevoie de un clește cu contra greutate accesibila.
Nu mă întrebați ce și cum, că nu-s de specialitate. am făcut comandă apoi am mers să-l luăm de la firmă, mai ales că aveau sediul la 10 minute de mers pe jos de noi. Așa că-n jumătate de ore după ce-am comandat cleștele respectiv, aveam din nou un aragaz perfect, fără scăpări.
– Însă curățenia de după, cine-o face?

Uite-l pe nebun ce luminează perimetrul!

Pe vremea când trăgeam la sapă în perimetru, pe aeroportul Băneasa, nu exista zi (sau noapte) să nu fac eu câte-o prostie. Întâmplarea de față s-a petrecut într-o noapte extrem de friguroasă de se auzeau prin stații numai dinți clănțănind:
– Brrrr, a… ateníe, patrula!
– C… con… firm! Haaaap-ciu!

Și cum în noaptea aia mi se Stricase priza din dugheană, bateriile de la telefon (aveam 4 bucăți, toate pe ducă, fiecare ținea vreo 2-3 ore) fiind și ele consumate, după ce m-am uitat la serial, hai să fac și altceva, să mai ies p-afară, să mă mai plimb, să pun sângele în mișcare.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte, poate-mi fac curaj să văd ultimul sezon din Fringe, serial pe care l-am văzut episod de episod în nopțile de când păzeam aeroporul baștanilor. Îi zic așa, deoarece de când s-a renunțat la cursele de călători, pe aeroportul băneasa aterizau și decolau numai curse personale. Numai aviane d-astea mici de maxim 10 locuri, cu fel de fel de vedete și înfumurați, cu 2-3 panarame de le vezi pe la TV, după ei.

Și-am ieșit afară din cabină, să mă plimb. Trebuia să apară în câteva minute și patrula, să vadă că noi ne facem treaba, adică patrulare pe-o distanță de 200 de metri. Că dacă nu eram noi să stăm acolo ca popândăii, săreau teroriștii gardurile și se ușurau pe pista lor de aterizare. Ferească Sfântul să nu care cumva să mai vină și vreun nătărău cu-n tub de spray să scrie cine știe ce Doamne iartă-mă de prostii!

Afară, întuneric beznă. Bine că aveam lanterna după mine. Și ce lanternă băi nene! Și m-apuc de proiectez lumina tocmai la juma’ de kilometru  la postul 8 în geam. Și-n câteva secunde-l aud pe ăla în stație, nervos nevoie mare:

– Închide bă faru’ ăla, că m-am speriat, am crezut că e patrula lângă mine!
– Da ce vere, dormeai?
întreb eu cu glas mieros
– Nu, eram după tufiș!
– Băi, gata cu prostiile în stație, că vă scad 6 ore dimineață!
se aude și vocea șefului în stație.
Șefu’ culcă-te că mă treziși! Zic eu cu voce schimbată, de jurai că-i vocea ăluia din postul 10, un adormit și jumătate.
barracuda

Ce vorbești. S-a pornit o ciorovăială ca-n filme, șeful dând vina pe ăla din 10 că face mișto de el, ăla din 10 se jura pe toți sfinții și toate organele genitale că el era cuminte, dormea dus, n-a vorbit în stație:
– Cum zici mă bețivule că dormi în post?
– Tu nu-mi zici mie bețiv, că nu ne tragem de șireturi, prostule!

Cam în jumătate de oră s-au terminat ăia cu cearta, mult după ce-a trecut patrula pe la fiecare în parte și i-a notat în catastif pe ăia de făceau scabndal. Mie mi-a dat “bună seara” și-a trecut la alții, atât.

Vanea vs. Zmeul

A doua zi, Zmeul se trezi înaintea lui Vanea Bnditicul.

Oricum Vanea obișnuia să doarmă până pe la 2 după amiaza, deci până și ăia de pe alt fus orar se trezeau mai devreme decât el. Căscă ochii și se uită prin cameră.

Peste tot, în jurul lui numai tehnologie. Avea Zmeul în camera aia vreo 20 de monitoare, 30 de laptopuri aranjate frumos și vreo 50 de harduri stivuite într-o laviță veche. Toate conectate.
– Clar ăsta e șefu’ la piratebay… gândi Vanea și-și trase cizmele în picioare.

Ieși afară pe prispă. Zmeul nu era de găsit. Însă în curte era masa frumos aranjată, cu bucate alese, aburinde.

Dintr-un colț calul în necheză.
– Ce e bă animal prost? se stopși Vanea Banditicul la bietul cal.
– Mărite, Zmeul s-a trezit de dimineață, m-a țesălat și mi-a lăsat vorbă să pui mâna să mănânci bine, să te întremezi. Am auzit că ați ținut-o aseară într-o veselie. El s-a dus la râu să prindă niște pește pentru deseară. Cică se întoarce la timp pentru meciul de box.

– Ah, la naiba! zise Vanea, uitasem de meciul de box. Dar na, o promisiune e promisiune, omul a fost gentleman. Auzi tu la el mă, și-a luat suplimente de pe ShopBuilder.ro! Omu’ le are cu tehnologia, nu-i prost deloc. de aia e așa plin de mușchi bine lucrați și definiți!

Se puse Vanea la masă și băgă în el ca-ntr-un spital. Mâncă toată mămăliga și toată smântâna. Și din ditamai curcanul lăsă doar o jumate de spate și ciocănelele. În rest, mâncă tot.

Se ghiftuise, acum numai chef de meci de box cu Zmeul nu avea.
– Aha, asta a fost strategia Zmeului. Să mănânc bine, să mă umflu și el să să mă poată învinge ușor. Ei bine Zmeule, nu-ți merge cu mine! răcni Vanea de se cutremurară codrii legendari.

Intră înapoi în vilă și se duse în sala de forță. Îi spusese Zmeul că luase echipamentele tot de pe ebay. Și se apucă Vanea de exerciții. Bicepși, trapez, gambe, și alte feluri de mușchi la grătar. Mai băgă și câteva linguri din suplimentele zmeului, gândind că dacă pentru ăla au fost bune, va face și el brandu’ ca Arnold!
Era mai mult decât pregătit. Își luă mănușile de box și ieși afară.
Zmeul abia se vedea în zare.
– La țanc băi Zmeule, hai să ne duelăm! îl luă direct Vanea.

Zmeul, o umbră a celui de aseară. Era obosit de la prinsul peștelui și rupt de beat.
– Stai bă ș… hâc… așa! Să mânc un pește cu mujdei și eu că-s li… hâc, lihnit! se impleici Zmeul în cuvinte.

Vanea era bucuros. Zmeul rupt de beat va fi învins imediat.

Numai că ce Vanea nu știa era că Zmeul prindea puteri înzecit de la pește. De fapt de la mujdei, dar dacă mânca mujdei gol îi provoca arsuri groaznice.

Pe loc Zmeul înfulecă doi pești îmbibați bine în mujdei și începu să se întremeze. Radia energia din el mai ceva ca din SonGoku japonezul maimuță!

– Gata Vaneo, râse Zmeul. sunt gata de epica bătălie. Își luă mănușile sale de box și o voce puternică se auzi peste codrii legendari:
– Let’s get reeeady to RRRRUMBLEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!

zwkSe luptară. Mai ceva ca-n filmele cu Rocky. Când dădea Vanea cu pumnul se cutremurau codrii, când izbea Zmeul se cutremura pământul. O ținură așa într-o veselie până seara târziu.
Vanea voia să termine odată meciul, așa că-i aruncă niște țărână zmeului în ochi și-i pocni bine c-o serie la corp urmată de câteva upercuturi bine plasate în barba falnică a Zmeului.
Acesta, Zmeul, se cutremura, încă o lovitură și era KO!

Vanea se pregăti să-i dea Zmeului lovitura de grație, când, dintr-o dată o namilă apăru în fața lui dându-i una Zmeului de-l omorî pe loc.
Vanea se uita uimit. Namila nu era altul decât vestitul Zwârgolak din Rowendhaal!

– KillSteal, mother****er! KillSteal!
– And?
– Report! Report să crape Ciprinel de nu!
– Report for bad language rânji Zwârgolak și se făcu nevăzut.

Va urma…

Fără ajutor?

La noi în România dacă ai avut neşansa să te lase maşina în drum ăla eşti. Că nu se opreşte nimeni să te ajute. Poate doar să îţi facă poze şi să te scuipe, fiind convins că nu-l poţi ajunge din urmă. Căci eşti cu maşina pe butuci, nu degeaba te-ai oprit ca tâmpitul în drum acolo, nu?

Rare sunt cazurile când se opreşte careva. Şi atunci trebuie să fii cu ohii în patru, căci dacă te ajută careva, sigur o să-ţi şutească şurubelniţa aia cu mâner albastru din portbagaj, parcă ştie cât de mult ţii la ea, căci cu aia te-ai ajutat atâta amar de vreme…
Şi na, după ce te ajută, să-ţi meargă maşina până la primul service (ca un făcut se strică la 10 metri de service, cel mai scump service posibil), îţi zice de la obraz:
– Bă fratili meu, te-am ajutat, că dacă nu eram eu acolo îmbătrâneai, dă şi mie fo’ 20j de lei, că am şi io familie, mama la spital, bunica pe moarte, copiii plânge etc.

Dacă te juri pe ce-ai mai scump că n-ai nu te lasă fără păgubaş de vreo 3-4 kile de benzină. Dar de la o vreme, totul e bine. Există telefoane mobile.

Şi ştii cum e, suni pe Gigel să te ajute, şi ăla vine după 3 ore rupt de beat şi bagă frica-n tine. Că e gravă treaba, că uite cum l-ai deranjat tu pe el duminica, că era şi el liber, dar na, te ajută, că e băiat bun. Orice ai face, tot tu eşti porcul şi măgarul. Că e vina ca că a crăpat maşina, că tu ai condus-o ca un bolovan şi a fărâmat-o. Tâmpitule. Ei, staţi cuminţi. Înainte să vă daţi pumni în cap, există ajutorul de care aveţi nevoie.

Ori chemați un specialist care vine și vă repară mașina, ori vă cumpărați singuri scule pentru mașină. Vine frumuşel un nene de treabă, te tractează frumuşel, şi te duce la service auto bun şi ieftin. Totul cu factură, fără prosteli de genul “dă bă şi mie!

Aşa că ce să vă zic, drum bun!
A, şi dacă plecaţi în concediu sau ceva, luaţi-mă şi pe mine, că io am fost băiet de comitet, uite vă ajutai cu oamenii ăştia, acu mergeţi fără griji, nu plecaţi de lângă mine, nerecunoscătorilor!

Probleme

Văd că de la o vreme e plin de probleme. Și o spun fără să-mi pese de rima tâmpită de-a ieșit.
Iar e picat Spanacul.
Pare-se că din vina mea. Că se tot modifica un fișier, l-am șters și de atunci a început calvarul. Nu merge decât prima pagină, atât.
Sper să se rezolve toată șmecheria azi, că e groasă treaba.

Sunt așa supărat pe tema asta, încât nu-mi vine nici să pun poze cu gagici, cu motoare sau animăluțe. Cu nimic.
girl motor pisica

În altă ordine de idei, îmi caut de muncă. aștept răspuns de la EA Games, să vedem ce-o ieși. Nu-mi fac prea mari speranțe, având în vedere că ei mi-au dat un mail cu trailer la nuș ce joc, iar eu le-am repliat că “merci l-am terminat acu două zile, după ce l-am dat jos de pe torrente“.
Se pare că flăcăii n-au simțul umorului așa dezvoltat ca mine.

În afară de nenișorii ăștia, se mai arătaseră unii interesați să fiu agent. nu de pază, ci d-ăsta, imobiliar. Măcar de-ar fi fost într-o zonă mai cunoscută mie, gen Titan. Sau vreo agentie iomobiliara Gara de Nord. Dar nu nene, ăștia ziceau ceva de zona Bucureștii Noi. Habar n-am unde e zona aia! Dă-mi harta și mă uit în ea până o învia Osama, că tot n-o găsesc!

problems
Deci și treaba asta pică. Rămâne de văzut ce voi face în continuare.
Încet încet revine el Spanacul. Cu forțe proaspete. Și cu ceva mișto. Surpriză. (habar n-am ce, dar va fi mișto…)

Animalul de TV

Când e să râzi, râzi până la leșin. Mai ales de animalul de TV. Azi am dat de un text al celor de la academia Cațavencu. Nu-i am la suflet deloc, însă textul lor m-a făcut să râd cu lacrimi.

Vi-l las mai jos, fără nicio corectură sau adăugire.

Serghei Mizil, acest „tatoi” second-hand de la TV

mizil„Tatoiul” este creatura care, în ciuda unei înzestrări intelectuale modeste, emite păreri televizate pe orice temă, de la modelul cuantic al atomului la polenizarea brebenelului.

„Mizilul” este o subspecie a „tatoiului”, aflat în zorii evoluţiei şi preponderent nocturn. Trăieşte în zona sordidă a televiziunii, putând fi întâlnit îndeosebi la Capatos, Răi da’ Buni sau la OTV. El este specialist în chiloţăreală, dătător cu părerea în probleme de boli venerice, în special ale lui, dar mai ales un pionier al proctologiei TV, fiind, de altfel, prima creatură masculină oarecum bipedă care şi-a arătat bucile la Capatos şi care a mărturisit, în legătură cu subiectul şi neîntrebat de nimeni, că a fost violat anal cu un morcov. Doza de fericire cu care a fost întâmpinat morcovul, manifestată prin hohote şi sughiţuri de neam prost, demonstrează că „mizilul” are o percepţie deformată a realităţii, motiv pentru care poate fi considerat periculos pentru om.

Pentru că singura lui calitate este aceea că trăieşte, „mizilul” face tot posibilul să fie băgat în seamă, mai ales atunci când este evident că toată lumea îl ignoră. De aceea, nu vorbeşte, ci zbiară, nu râde, ci horcăie şi umblă la modul penibil, cu tatuajele şi părul de pe piept la vedere. De-a lungul existenţei sale prelungite, „mizilul” are la activ două realizări notabile. Unu: a emis teoria potrivit căreia nu există piţipoance, ci doar fete care se descurcă. Şi doi: a bătut un struţ cu un lemn în tâmplă.

Mulțumiri Iulian Tudor

Dansurile ploii

Era secetă.
D-aia nenorocită de nici scuipat nu mai aveai.
Grigore se întorcea de la coasă.
– Al dracului de cald… gândi el ştergându-şi năduşeala de sub pălărie cu mâneca.

Era încă în toiul zilei şi căldura îl toropise.
Se gândise că doarme vreo 2 ore iar mai după amiază s-o duce din nou la cosit.
– Fânul e mare şi trebuie dat jos, am vorbit cu oamenii ăia să m-ajute, nu pot da acum îndărăt…

Îşi aduse aminte de poveştile din bătrâni, cu paparudele care aduc ploaia…
Cică alea dansau de nebune, şi venea ploaia.
Dar oare cum trebuiau să danseze?Şi dacă da, de unde?

Acum o mai merge treaba asta?
– Suntem în 2012, nici Aliescu nu mai e la Palat, alte vremuri acum… Ce mă vedeam eu cu băieţii să vedem meci la Tv alb negru, se strângea toată scara la Fane Cărbunaru… Acu Ionel, nepotă-miu vede fotbalul direct pe telefon d-ăla mobil.
– Am îmbătrânit, Grigore, suspină Agripina, nevastă-sa.
– Aşa e femeie, am îmbătrânit şi nu ne ajută nimeni la treburi. Ce, Ionel să pună mâna pe coasă? Stă şi butonează la telefonul ăla, parcă a dat strechea în el. Nici nu iese din casă, că i se face rău de la căldură.
-Şi noi am fost de vârsta lui, omule, dar tot ieşeam din casă, puneam o pălărie sau un batic şi-i ajutam pe ai bătrâni…
– Da femeie. Auzi, am o idee!
– Ce idee?
– Mă, că zicea taică-meu că paparudele erau fete mă, copile d-astea de la 12 la 18 ani.
– Aşa e, şi ce e cu asta?
– N-o ducem pe Alina la ceva cursuri de dans, că tot am luat pensia acu 2 zile?
– Doamne omule, ai nărozit! Noi nu ne vedem capul de treburi şi tu vrei s-o trimiţi la dansuri, ce-ţi veni?
– Păi, femeie. Învaţă acolo să danseze apoi vine şi dansează în bătătură, să dea Dumnezeu ploaie, nu vezi că murim aici ca peştele pe sare?
– Bărbate, multă minte ţi-a trebuit?
– De ce?
– Păi tu crezi că rezolvi ceva cu asta? Poveşti bătrâneşti.
– Şi ce facem atunci? Nu vezi că şi puţul stă să sece?!
– Mi-a zis Ionel că plouă pe seară.
– De unde, că telejurnalul e abia la 8.
– S-a uitat el pe telefonul ăla şi-a zis că vor fi averse de ploaie în a doua jumătate a zilei, când temperatura maximă va fi de 27 de grade.
– Ne-am dat naibii femeie… Înainte mă uitam la lună şi ştiam dacă o să plouă şi acu ne uităm pe telefoane să aflăm asta…
– Hai, lasă parlamentările şi treci la masă… Îţi dau nişte ţuică?
– Că bine zici… E al naibii de cald…

Poker in the classroom

În liceu, acum câţiva ani…
Ce să facem la cursuri?
Să învăţăm, să citim, să fim atenţi la oră?
Nu tata, nici gând…
Poker fratele meu.
Aia făceam noi.

Adică eu, capul răutăţilor şi încâ câţiva colegi
Şi nu poker oricum, ci partypoker.
Adică na, poker pe dezbrăcate pentru noi copiii mici.
Ştiu că era ora de limba română (acu mă prind de ce aveam eu note mici la limba maternă…)

Şi aveam o mână… Mă, bună era…
Aveam 2 juveţi, o damă, un 7 şi un popă.
Mă şi-n loc să dau popa şi 7-le, cum voiam, dau 7-le şi un juvete.
Ca un tâmpit. Şi trag un juvete şi o damă…

Adică na, aveam în mână 2 juveţi, 2 dame şi un popă.
În loc să am 3 juveţi şi o pereche de gagici.

Şi na, am pierdut.
Şi-n frigul ăla clasic la români în orele de la şcoală, dă-ţi jos helanca nea Zwargolak…

Şi o dau jos, rămân în maieu.
Profa scria ceva acolo la tablă, Dumnezeu cu mila ce-o fi scris… Şi se întoarce.
Mă, fază de filmat şi pusă pe net.
Îi scapă creta din mână, îi alunecă ochelarii de la ochi, şi se lasă moaleeee pe scaun…
– Zwargolak, pentru numele lui Dumnezeu, îmbracp-te ce e cu tine?
– A, a, păi mi-e bine doamna, zău. Mi-e cald.

Toată faza s-a terminat acolo, bine că n-a dat careva cu gorna ce făceam noi, că altfel ne belea directorul.

De atunci m-am lecuit.
Dacă vreau să joc poker, intru pe partypoker şi dă-i joc tată.
Mă pot şi dezbrăca singur acasă, nu mă vede nimeni.
Acu-s numa în chiloţi când scriu aceste rânduri…