Șapte ani de blogging?

Iată că împlinesc 7 ani de când scriu pe bloguri. În 2009 am primul articol care a rămas scris. Suntem în 2016. Au trecut anii, am albit, m-am îngrășat, m-am însurat, am scăpat de mare parte din misoginism, am devenit mai bun. Mai bun nu neapărat în blogging, ci mai bun ca om. Sau, cel

Băi, pute-a gaz!

Abia mă trezisem într-o dimineață și aveam o poftă nebună de lapte rece, direct din frigider. Așa că, rupt de somn, cu ochii cârpiți, m-am împleticit până la bucătărie. Ușa era întredeschisă, iar în mijlocul încăperii taică-meu stătea nemișcat, parcă asculta ceva. – Ce faci domne acolo? – Băi, pute-a gaz! Tu simți? – De

Uite-l pe nebun ce luminează perimetrul!

Pe vremea când trăgeam la sapă în perimetru, pe aeroportul Băneasa, nu exista zi (sau noapte) să nu fac eu câte-o prostie. Întâmplarea de față s-a petrecut într-o noapte extrem de friguroasă de se auzeau prin stații numai dinți clănțănind: – Brrrr, a… ateníe, patrula! – C… con… firm! Haaaap-ciu! Și cum în noaptea aia

Vanea vs. Zmeul

A doua zi, Zmeul se trezi înaintea lui Vanea Bnditicul. Oricum Vanea obișnuia să doarmă până pe la 2 după amiaza, deci până și ăia de pe alt fus orar se trezeau mai devreme decât el. Căscă ochii și se uită prin cameră. Peste tot, în jurul lui numai tehnologie. Avea Zmeul în camera aia vreo

Fără ajutor?

La noi în România dacă ai avut neşansa să te lase maşina în drum ăla eşti. Că nu se opreşte nimeni să te ajute. Poate doar să îţi facă poze şi să te scuipe, fiind convins că nu-l poţi ajunge din urmă. Căci eşti cu maşina pe butuci, nu degeaba te-ai oprit ca tâmpitul în drum acolo, nu?

Probleme

Văd că de la o vreme e plin de probleme. Și o spun fără să-mi pese de rima tâmpită de-a ieșit. Iar e picat Spanacul. Pare-se că din vina mea. Că se tot modifica un fișier, l-am șters și de atunci a început calvarul. Nu merge decât prima pagină, atât. Sper să se rezolve toată

Animalul de TV

Când e să râzi, râzi până la leșin. Mai ales de animalul de TV. Azi am dat de un text al celor de la academia Cațavencu. Nu-i am la suflet deloc, însă textul lor m-a făcut să râd cu lacrimi. Vi-l las mai jos, fără nicio corectură sau adăugire. Serghei Mizil, acest „tatoi” second-hand de

Dansurile ploii

Era secetă. D-aia nenorocită de nici scuipat nu mai aveai. Grigore se întorcea de la coasă. – Al dracului de cald… gândi el ştergându-şi năduşeala de sub pălărie cu mâneca. Era încă în toiul zilei şi căldura îl toropise. Se gândise că doarme vreo 2 ore iar mai după amiază s-o duce din nou la

Poker in the classroom

În liceu, acum câţiva ani… Ce să facem la cursuri? Să învăţăm, să citim, să fim atenţi la oră? Nu tata, nici gând… Poker fratele meu. Aia făceam noi. Adică eu, capul răutăţilor şi încâ câţiva colegi Şi nu poker oricum, ci partypoker. Adică na, poker pe dezbrăcate pentru noi copiii mici. Ştiu că era