Urgență!

– Băi nene, aruncă-te-n haine și mișcă repede, am o urgență!

Oricât de beat sau de adormit ai fi, imediat te trezești când te sună careva la ora 7 dimineața și urlă disperat la tine că are o urgență.
Nici nu-ți dai bine seama cine e ăla de țipă ca o fetiță înjunghiată.
– Ce e bă, stai așa, că…
– Lasă prostiile, vino repede la mine!
– Ce-ai pățit mă nene?
– Vino mă repede să mă ajuți acum!
– Băi, pe cine ai omorât, să știu câți saci să iau, să…
– N-am omorât, vino că e groasă, că trebuie să mă mut.

casaTrântesc telefonul.
Aste e prea de tot. Mă sună disperat la 7 dimineața? Și de ce? Că trebuie să se mute? Rușine băi nene… Nu așa se face treaba. Auzi la el urgență…
Iar sună.  Disperat săracul om. Dar dacă mă tot pistonează pe mine înseamnă că n-are pe cine altcineva.
– Deci azi iau masa în oraș, trag concluzia și răspund.
– Ce bă băiatule, unde arde?
– Vino mă și ajută-mă te rog! E urgență mare, că mă dă afară proprietarul
– La 7 dimineața mă?
– A vândut apartamentul, până la prânz trebuie să eliberez casa, vino repede!

Aha. Aia era treaba. Oricum, mare nesimțire, dar se mai întâmplă și d-astea.
Mă îmbrac și mă reped către el. Nu știam unde se va muta, dar na, trebuia să-l scot afară din casă cu tot cu catrafuse.

La ăla acasă (fosta casă), hărmălaie mare, mai ceva ca la circ.

– Ce faci mă nefericitule?
– Mă mut mă, tu nu vezi, la 7 dimineața îmi spune să eliberez camera până la 12, spuse el uitându-se urât la proprietar.
– Văd mă, așa nesimțire crasă n-am văzut de când sunt, ridic vocea, cu ochii tot la proprietar.

Fostul proprietar, care stătea impasibil. Vânduse apartamentul unui mare ciumeg. După figură mi-am dat seama că e un recidivist ceva, altfel nu-mi explic figura aia de pește mort zdrențuit de-o pisică știrbă…
– Și unde te duci mă cu toate catrafusele astea?
– La Laura, asta până una alta… Tu nu vezi ce chin?
– Ah, ce chin, ce jale, pe la poarta dumisale….
– Ce mă?
– Nimic, hai să băgăm astea în camion.

La ora 11 am plecat. Iar după ce și-a dus ăsta bulendrele la gagică, am mers în oraș. Îmi promisese prânzul. Nu prea a stat de vorbă cu mine însă… Era concentrat pe ceva vanzare apartamente într-un ziar…

Așa că am putut comanda ce mi-a dorit suflețelul. Fără să mă gândesc la burdihan!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *