După ce îl răpuse pe Zmeu cu o singură lovitură, Zwârgolakul se făcu nevăzut în codrii legendari, lăsându-l pe bietul Vanea turbat de furie și urlând ca un apucat.
Zwârgolak scoase noul său telefon, un superb Acer liquid duo ak330 ajuns la el doar prin bunăvoința celor de la SoloMobiles, care străbătuseră codrii legendari ca-ntr-o poveste frumoasă, pe spatele unui imens corb, una dintre puținele creaturi care puteau trece prin codrii.
Formă numărul Spanacului și-i spuse:
– Auzi flăcău, data viitoare când îmi mai trimiti tâmpiți d-ăștia p-aici, vezi măcar de trimite-i c-o damigeană de zaibăr, un număr nou din Penthouse, ceva… Că idiotul ăla de zmeu e paranoic și face scandal dacă mă apropii de vila lui. Nemernicul are HBO și eu stau ca pustnicul. Ceva condiții n-am…
– Da mă, stai calm, totul e în regulă, îl asigură Spanacul închizând telefonul.
– Ce nesimțit, nici n-a zis nici măcar la revedere… concise Zwârgolak amărât și se retrase în hruba sa.
În acest timp Vanea se plimba dintr-un colț în altul, neștiind ce să facă. Ceva mai încolo era hoitul Zmeului. Acum rămăsese singur. Bine, mai era calul p-acolo, dar purta o discuție despre Tânăr și neliniștit cu lupii cu colți diamantați, iar Vanea n-avea deloc chef de discuții despre seriale. Cel puțin nu acum.
– Ce naiba să fac? Să-l îngrop pe Zmeu… Asta e de făcut. Dar cum?
– Trebuie să spun ceva?
– Ce să spui, o slujbă?
– Păi da, așa e creștinește…
– Păi Zmeul o fi creștin?
Vocile în capul său nu-i dădeau pace deloc. Trebuia să facă ceva. Se puse să caute pe gugăl. Cum se îngroapă Zmeii. Numai prostii, nimic concret care să-i fie de ajutor.
Dintr-o dată auzi un mormăit în spatele său. Se întoarse scoțând fulgerător paloșul de la brâu și îl repezi în direcția de unde se auzise mormăitul. Zmeul se dădu un pas în spate la fix, altfel era retezat de cap de paloșul lui Vanea.
– Ușor mă, că mă zgârii!
Vanea se uita prostit la Zmeu. Era în fața lui, viu și nevătămat.
– Cum? Ce, de când… cum?!
– Stai mă. Codrii ăștia legendari mi-au dat puteri nebănuite. M-a omorât Zwârgolak, dar eu învii de fiecare dată la loc.
– Cum, ce, de ce?
– Uite așa… Pur și simplu învii.
– Ca Nemuritorul?
– Cretinul ăla de Duncan MacLeod? Băi ăla n-a auzit de deodorant în viața lui mă băiatule. Nu-mi aduce aminte de el. I-am dat câteva șuturi și-a fugit mâncând pământul. Dar tu ce cauți pe gugăl?
– Cum se îngroapă zmeii mă nene. Nu-mi venea să te las acolo așa…
– He, stai liniștit Vanea. Stai să pun masa, avem multe de povestit.
Va urma…
