Vleau bicicletă!

Copilul, un râzgâiat peste măsură, de vreo 4 ani, se plimba cu bona de mână.
Trecând prin fața unei librării, copilul vede o frumusețe de bicicletă, mică, zveltă, jurai că-i pictată de Da Vinci.

Musai trebuia s-o aibe.
Așa că-i zise bonei, arătând cu mânuța către vitrină:
– Vleau bicicletă!

Bona se uită în vitrină, se uită la prețul ei… Costa cât un sfert de mașină. Nu se putea așa ceva.
Trebuia să muncească un an ca să-i poată lua ăluia bicicleta. Și de altfel, nici nu era copilul ei, ce trebuia ea să-i cumpere bicicletă?
Așa că-i spuse copilului franc:
– Nu am bani de bicicletă, hai să mergem. Și-l trase ușurel din fața vitrinei.

Mare greșeală. Nici la Domnul Goe nu se auzise asemenea hărmălaie.
Se pusese copilul pe un plâns de ziceai că i-a luat foc yahtul și altceva nu.
Se tăvălise pe jos și dădea cu pumnii în pământ, înnebunit:
– Vleau bicicletă, vleau bicicletă!

Biata bonă ce era să facă? Se uita lumea cu dispreț la ea. Că nu-i oferă copilului bicicletă. Copilul era îmbrăcat bine, căruțul era luxos.
Așadar, își putea permite bine merci o amărâtă de bicicletă. Doar nimic nu e prea puțin pentru copii! Se gândea să caute pe net, poate găsea mai ieftin, însă copilul urca vă vrea acum, nu după ce caută ea pe net…
Trebuia să-l potolească pe micul năzdrăvan, așa că-i propuse:
– Nu e bună bicicleta, cazi de pe ea, spargi capul și mori, plânge mămica și tăticul după tine. Nu e bine, nu vrei să-ți iau niște mingi, niște soldăței? Uite ce frumoase sunt. Niciun copil nu are așa…
– Nu vreau jucălii! Vleau bicicletăăăăăăă!!!

– Uite, dacă nu mai urli și ești cuminte, când ajungem acasă ne jucăm de-a mama și de-a tata, e bine?
– Mda, bii…biine!! suspină copilul strgându-se la ochi.

Ajunși acasă, bona se îmbrăcă într-o cămașă de noapte vaporoasă, copilul se cocoțase pe fotoliul lui ta-su, înfofolit cu halatul lui, pusese în gură pipa bătrânului, și răsfoia ziarul.

Bona se dădea pe lângă el. Copilul nimic. Se uita pe ziar.

– Iubitule, îți place noua mea cămășuță de noapte? spuse ea dându-se pe lângă fotoliu.

Copilul, lăsând ziarul pe măsuță, scoase pipa din gură și-i spuse.

– Auzi dlagă, ție-ți alde de plostii și copilul ăla zace fălă bicicletă!