Am mai spus de câteva ori că mi-e tare frică de clowni. Însă în viață am aflat că de ce te temi, de aia nu prea ai cum să scapi.
Așa că tot mai dau de câte un clown câteodată.
Culmea, când eram mic am fost la circ. Să fi avut vreo 5 ani? Știu că era vară. Clownii ăia mi-au plăcut, fără nicio problemă.
Apoi, iarna, am fost la niște rude să serbăm Crăciunul. Ne strânsesem o droaie de copii, ca-n filme. Și-a venit Moș Crăciun. Era așa tare machiat, încât m-a apucat plânsul de frică. Și nu știu cum am făcut legătura între machiajul ăla și clowni. De atunci de fiecare dată când văd clowni mă cam tem.
Am căutat și-am înțeles că asta e o fobie.
Coulrofobia este numele ei.
Afecțiunea e descoperită mai ales la copii. Pentru copil clownul este un individ impunător și neobișnuit, astfel ca experiența întâlnirii, cuplata cu mulțimea gălăgioasă și mediul aglomerat al petrecerilor și circurilor, poate copleși copilul.
Întâlnirea cu un clown poate deveni o experiență înfricoșătoare. Această frică de clowni din copilărie poate fi împrospătată la maturitate, de imaginea media care prezintă clowni malefici, în cărți, sau filme horror.
Dap, cam așa e. Dacă văd că e film cu clowni, mă tem. Indiferent că e comedie sau nu filmul. Deși, cam de groază sunt toate filmele cu clowni. Și asta nu pentru că mă tem eu, ci pentru că așa sunt create filmele. Deoarece e o fobie destul de întâlnită. Deci, umblând cu dedesubturi, producătorul bagă frica în spectatori…
Cică rețeta scăpării de această fobie e simplă. Îi dai omului să vadă clowni, de la mici la mari, de la urâți la frumoși, liniștind-o că e OK, că nu va păți nimic. Și iată și un caz grav de coulrofobie.
Nu-s ca femeia aia, sunt conștient de asta. Doar mă tem de clowni și prefer să nu-i văd. Nu o iau la fugă dacă dau de vreunul prin Cora (d-ăia de umflă baloane cu heliu pentru copii), însă prefer să păstrez o distanță mai mare de el. Sau să trec cât mai repede de el. Nu știi când îți înfige nebunul un cuțit în spate 🙂
Mă gândesc cu groază, evident, când voi avea copil. Că pe vârsta de 6-7 ani va trebui să-i dăm o petrecere, cum a văzut la colegii de grădiniță. Nu mă gândesc la preț, cine știe cum va fi atunci. Însă mă tem de animatori petreceri copii Bucuresti. că cei mai iubiți de copii sunt clownii. Sau printre cei mai iubiți. Sau poate copilul meu îmi va moșteni fobia și va vrea doar sirene topless?
Am căutat și ceva fobie legate de cumpărături de încălțăminte. Încă n-am găsit, dar sigur e. Că am impresia că sufăr de așa ceva. E vară și trebuie să-mi iau bașkeți, m-apuc de mișcare fizică, să scap de burți. Și-așa am o teamă… că până să-mi găsesc ce vreau îmi trece și cheful. Și mă opresc la șaormeria din colț…
1 thought on “De ce te temi, de aia nu scapi”