Iar îmi vine dorul de ducă. Vreau la mare, la munte. Vreau să stau și să fac ce vreau eu, fără grija zilei de mâine.
Fără să mă gândesc la întreținere, la “e de plată aia, ailaltă, pula mea“.
M-a luat depresia rău. Sau bine? Nu știu. Nu contează. Ideea e că viața asta cu “du-te la muncă, vino acasă” e cam aiurea. Acasă vin așa, în vizită, cât să dorm noaptea. Că nimeni nu mai face nimic.
Curățenie, dat cu aspiratorul? Le făceam o dată pe săptămână pe vremuri. Acu o dată la două săptămâni.
Nu știu cum mama le făcea pe toate. Și gătit, și dus la muncă, și curat, și cumpărături, și lecții cu prostul de subsemnatul etc.
Nu se mai fac oameni ca ăia. Acu ne-am tâmpit de tot.
