O facem în parc?

– Hai fă, mergem deseară în parc?
– De ce?
– Să ne… “jucăm”, de ce naiba crezi?
– Mergem, că am tot vorbit…

Ne strecuram încet prin noapte, ca două năluci, printre maşini parcate, trecători răzleţi, blocuri tovărăşeşti, către parc.

– Bă, abia aştept!
– Mie-mi zici? Hai încolo, în parcul ăla, e gol la ora asta.
– E cam departe mă, tocmai până acolo? Hai că ştiu eu aici aproape un loc propice.

Mergem tăcuţi înainte, doar doar o fi acolo locul liber, nimeni în zonă să ne audă sau să ne vadă.
Trecem pe lângă nişte manelişti cu BMW-ul deschis din toate încheieturile, ca un pui gata de pus la proţap.

– Fă, unde mă duci? Nu-mi place aici deloc. Nu cred că pot aici.
– Mergem mai încolo, nu aici, ţi-am zis că ştiu un loc bun.

După 100 de metri se opreşte ca proasta în mijlocul drumului.
– Aici e bine?
– Eşti nebună… Încă se aud manelele din maşina ălora, dacă ne văd, dacă ne aud?
– Nu aud nimic, sunt departe, ne dăm după pomul ăla şi gata.
– Am zis nu aici, ne pot vedea, eu sunt in roşu, tu în negru, zăpada de jur împrejur e albă… Ne văd ăia, plus că ne aud. Mergem în parcul în care am zis eu şi gata.
– Bineeeee… Dar hai mai repede, mi-e frig şi a început să-mi treacă tot cheful…
– Bine fă, hai.

Ajungem în parc. Mergem pe lângă o tonetă cu-n paznic îngheţat în ea.
– O facem aici? mă întreabă.
– Nu, mai încolo, e un paznic în tonetă.
– Ce dacă, ce poate să ne facă?
– 1) Vrea şi el
2) Ne goneşte
3) Chemă poliţia
Deci, mai încolo.

– Uite fă, ăsta e locul. Mijlocul parcului, 3 drumuri în 3 direcţii diferite, în care putem fugi dacă suntem prinşi.
– Hai, scoate-o afară şi dă-mi-o. Ştiu că va dura puţin! Ah, deja erai cu ea pregătită? Dă-o încoa…
– Fă, ai grijă! Aşa, trage de ea în spate, aşa, e foarte bine!
– POC!

– Fugi în dreapta… e poliţia, văd girofarele, ne-au văzut!
– Fugi înainte până la stradă, apoi mergi normal la stânga.

Totul durase puţin, mult timp pierduserăm cu găsitul locului.
Eram bucuroşi.

TRĂSESEM CU ARMA