29/03/2024

Ei, dracii moşului, pe vremuri îndepărtate, pe cînd era Aliescu împărat peste Ţiganeea, zice-se că ţara fusese năpădită de nymeri.
Aceştia semănaseră pari, topoare şi bâte în capetele bieţilor ţiganeeni, în dorinţa lor de-a cotropi.
Nici ei nu ştiau de ce anume, dar după cum aflasem de la o reporteriţă a pulii doftoriţă, fuseseră chemaţi de împăratul Aliescu.
Între două partide de sex on and in bitch, am aflat ceva cu adevărat cutremurător.
Anume ca cele 3 fete ale împăratului Aliescu, mândrele lui fecioare (vorba vine, toată ţara ştia că alea-s nişte curve d-alea nesimţite care scuipă pe pulă la muia zilnică), fuseseră răpite, şi probabil babardite de cei cinci nymeri şefi.

Bravul popor ţiganeean fierbea la foc mic de indignare.
Nu era de ajuns că pierduseră luptele cu nymerii cu scoruri zdrobitoare de 10-0, 9-1 şi 7-3, dar acum mândrele poporului fuseseră răpite.
Ma nasol că toţi futeau la ele, nu de alta, da’ majoritatea ălorlalte coarde muieri erau plecate în ţări vecine, la cules de dude de pădurice.

Cum, nu ştiţi ce-s dudele de pădurice?
Păi, dracii moşului, dudele sus numite sunt nişte dude cărnoase aflate în păduricea stufoasă a muntelui Venusian.
Sunt foarte bune la gust, cu toate că nu prea se mănâncă (am auzit că nişte japoneji făceau ostropel din dude de pădurice, precum şi nişte friptane pe plită, o nebunie).

Da’ la noi, mai mult se ling şi se muşcă.

Aceste situaţiuni deloc de lăsat au ajuns şi la urechile tânărului Ţugulea.
Acesta era văr de-al doilea cu fratele Greuceanului, Melaiche.

Ca şi verii săi, era tare-n paloş şi-n papagal. Păcat că nu prea ştia omu’ să deie cu pumnul…

El, plin de mâhnire se prezentă la palatul Scotroceni, pus pe fapte mari.
Îi jură credinţă împăratului Aliescu, pupându-i başkeţii Myke, plini de căcat domnesc şi zise:

– Măria ta, măriile voastre dregători, ascultători şi poporime, eu, Ţugulea, feciorul ciobanului Oiţă, frate de slaboz cu Bălan Bicisnicul, mă leg (cu cătuşe din oţel suedez) să înfrâng nymerii şi să eliberez cele trei curvete prinţese.

– Ura, ura, gol Ţiganeea, strigă poporimea-ntr-un glas, uitându-se la LCD-ul legat de spatele unui pitic de la curte (am uitat să vă spun că toţi erau plini de microbi, aşa numiţii microbişti). Până la urmă, citind în cărţi, lună, stele, cafea, boaşe de yac şi dude de pădurice, se prinseră că Ţugulea voia să elibereze fetele.

– Bravo feciorule, zise împăratul Aliescu, mă bucur că un om simplu, din popou popor se încumetă a pleca în lupta cea inegală cu ‘cei nymeri.

– Păi dacă nu eu, cucuvaia ta, atunci cine?

Zis şi făcut, se puse masă mare, haliră ăştia rezervele federale de nutreţ, toate poamele din împărăţie, băură tot mustul de agrişe până se căcară pe ei.
După acestea, Ţugulea plecă la drum, luând calul său vorbitor şi înaripat (orice poveste mijto are un cal d-ăsta pizdos, nu?), GPS-ul la mâna a doua de pe net, arcul cu săgeţi otrăvite în căcat de viperă şi sloboz de ren de-al Moşului, precum şi ceva de-ale gurii (pipă, opiu şi niscaiva cocaină sălbatică).

După ce se rătăci de câteva ori prin păduricea de pe muntele Venusian, ajunse în hruba celor cinci nymeri.

Primul nymer sălbatic avu ghinionul să se-mpedice de-o buturugă şi căzu mort de beat într-un pârâu proaspăt făcut de calul lui Ţugulea, şi muri.
Al doilea sări la Ţugulea c-o lopată şi-l păli în moalele capului.
Însă, bravul nostru anti-erou nu simţi nimic. Părerile erau împărţite: ori era nesimţit, ori nu simţea nicio lovitură la capul de sus, de când îi băgaseră doftorii o placă de metal pe greier (luptase pe front). Mă rog, nymerul rămase cu gura căscată, împroşcând un miros de usturoi şi pizdă de te trăznea.
Ţugulea profitând de desele momente de imbecilitate ale nymerului, îi tăie acestuia o mână, o ureche şi-un picior, toate dintr-o singură lovitură (v-am zis că era dat în mizda pă-sii), îi dete un şut în cur şi-l trimise să cumpere vodkă. Nici până acu nu s-a aflat nimic de acesta.

Nymerii trei şi patru erau siamezi, şi Ţugulea le făcu repede de petrecanie, tăindu-i pe unde se legau între ei. Adică le tăie pula, şi aceştia muriră prăbuşiţi într-o baltă de sânge şi fecale.

Al cincilea nymer era cel mai ciumeg dintre toţi.
A plecat singur, mânat de nevoi şi de frica încălzirii globale.

Plin de voioşie, Ţugulea pătrunse în hruba din păduricea Venusiană şi le slobozi pe cele trei fete.

Mai cu una, mai cu muia, mai cu leapşa, ajunseră pe înserat la palatul Scotroceni.
Împăratul Aliescu, bucuros nevoie mare că-i veniseră coardele acasă, promise una din ele de amantă oficială a lui Ţugulea şi jumate de împărăţie.
Flăcăul nostru, îşi zise:

– “Bă, ia să le testez eu pe vacile astea, că nush care din ele e plină de viermi în pizdă, de cât de curvă e.”

Se duse în faţa lor, scoase pula cu penseta şi zise:

-“Fă, ce e asta?”

-“Pula, ştie toată lumea” ziseră fetele cele mari.

-“Da, ştiam că sunteţi nişte curve amândouă”, tună Ţugulea, şi le plezni peste buci c-un retevei.

A treia fată, îşi puse ochelarii de la Lotto, se uită bine de jur împrejurul pulii şi decretă:

-“Să moi io dacă ştiu ce e asta!”

Ţugulea, plin de lacrimi de bucurie că asta mică nu era curvă o luă de amantă, luă şi jumate de împărăţie de la tac-su, mâncară, băură, pula mea, ca la ocazii d-astea simandicoase.

În noaptea falnică, scoase pula la ea şi zise cu mândrie:

-“Fă, asta e pula, fii atentă bine la ea!”

Aia mică se căca pe ea de râs.

-“De ce râzi fă?”

-“Dacă aia e pula, atunci a nymerului ce era?”

Nervos din cale-afară că toată ţara e plină de curve, o bătu cu bestialitate, fu dat în urmărire generală la ştirile de la ora 5, pula mea, tot tacâmu’.
Zice-se că s-a dus înapoi la nevastă-sa aia bună, soră cu Ciciollina, anume Missciolina, însă îs numa zvonuri aruncate de ştirişti.

Şi uite-aşa, încălecai pe-o iapă şi vă spusei povestea jumate.
La mulţi ani, şi să nu vă prind la dude.

10 thoughts on “Ţugulea şi dudele din pădurice

  1. Ba, dar tu nu stii din poveste ca imparatul Aliescu era in cardasie nu nymerii ? Si ca i-o platit sa scape tara de curve ( na, sau asa zicea el ).
    Ce-ai facut tu numa le-ai adus inapoi. Big fa^s.

  2. Da mă, le-am adus înapoi, dar de curva cea mare am scăpat, acum e proaspăt tătică.
    De curve n-o să scăpăm niciodată, din păcate…

  3. deci daca nu-mi era rau de mancare chinezeasca acum o sa-mi fie …..ms zwk ..nu te voi uita

  4. Asta e cea mai buna mancare japoneza . Si contine multe substante nutritive . Asta na , de la caz la caz .. daca se arde in conditii precare de igiena e mai nasol .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.