Ţugulea, vânător vânjos 2

-…
– Ah, futu-ţi urşii mă-tii de nenorocit, unde-ţi stă capul, acoloţi vor sta şi labele picioarele.
– Ce mă? urlă ursul la el, prinzându-l de capul jegos şi dând cu el de duşumea.

Erou nostru leşină (de foame, de la lovitură, pula mea, principalul e că l-a luat cu leşin şi s-a dus în mă-sa).

Ursul îl legă bine în genul bondage, adică fedeleş, îşi chemă fraţii şi cumetrii şi petrecură 2 zile şi 3 nopţi regeşte.

Jocuri video, bere, alune, muie, cur lui Ţugulea, o veselie.

După o vreme ursul se înduplecă de acesta, îi dete o bere şi-l eliberă.

Eroul nostru fugi crăcănat pe şapte cărări, scuipând esenţă de urs şi înjurând de mama focului:
“- Băga-mi-aş pula pe gât, cât de prost am fost că am luat paloşul şi nu un pistol”

Ajunse la spital, fu internat o săptămână cu curul căldare, dar îşi jură răzbunare cruntă.

Luă pensia bunică-sii, mai făcu o muie două, şi îşi luă un pistol la mâna a doua.

Se puse pe drum şi ajunse la urs acasă.

Nu mai e rost să povestesc ce mişto s-au distrat urşii cu Ţugulea… Bondage, anal, oral, bukkake, feetjob, bearjob, ce mai, o nebunie.

Iar i se dădu drumul, iar stătu ăsta în spital o lună, crăcănat tot.

Vându pe bunică-sa la un arab, şi-şi luă mitralieră.
Iar hop la urs acasă, trage în ăia p-acolo, fiind de data asta sigur de reuşită.

Pula… Urşii rădeau de gloanţe ca de tânţari.
L-au bătut bine pe Ţugulea, l-au frăgezit, bondage, bukkake, anal, tot tacâmul.

L-au chinuit o lună întreagă, după care i-au dat drumul.

Stă Ţugulea în spital 6 luni în comă, deja cu curul spart, fără dinţi… Era în ultimul hal – FUBAR (aproape îmi dau lacrimile când mă gândesc la el)…

Iese el din spital, se târăşte până la bancă, face credit, ia o bazooka, şi se duce iar în pădure după urs.

Moş Martin era plecat după fragi şi mure.

– Super, că nu e javra dracului acasă, e pe teren neutru şi e singur, îşi zise Ţugulea.

După o oarecare căutare prin tufişuri de mure, scârbit de atâtea prezervative folosite, tampoane sângerânde şi căcaţi îmbătători, îl zări pe urs dormind la umbra unui pom.

-Al meu eşti, lighioană spurcată, urlă Ţugulea, slobozind o ogivă către urs.
Dar, surpriză… de emoţie tremura tot şi rată lovitura de graţie.

Se trezi ursul, vine către un Ţugulea deja căcat pe el de frică, îl bate pe umăr şi zice:

– Mă, acu fii sincer, tu nu vii la vănătoare, nu?