Unde e pisica?

– Băi Gigi!
– A?
– Unde e pisica?
– De unde naiba să știu unde ți-e pisica. Unde-ai lăsat-o!
– Mă, lasă prostiile. Când m-am dus la WC era aici lângă tine!
– Păi și ce să-i fac? a ieșit pe hol!
– Hai mă frate, știi că n-avem timp, trebuie să merge cu ea la un spital veterinar!
– N-am fost mă atent la pisica ta! Mi-am aprins o țigară și eu!
– Îmi împuți bucătăria mă… Să vezi când vine Geta de la mă-sa ce urlă aia că îi sunt îmbâcsite perdeluțele cu fumul tău de țigară!
– Deschide geamul…
– Nu, că sare pisica asta tâmpită! Pis, pis, pissss!

Pisica area de negăsit. Parcă dispăruse în 3 minute. Îi era frică bietei făpturi de ieșitul afară.
Gelu știa asta, dar mai știa că dacă n-o duce la urgente veterinare, s-ar putea să rămână fără ea. De câteva zile nu mânca.
Încercase gelu să-i dea carne macră, friptură, ficăței, lapte… Câte nu îi pusese sub nas. Pisica nici că se uita la mâncare. Stătea abătută într-un colț.

Până la urmă au găsit pisica. Se luase după Gelu și intrase în baie. Se ascunsese după coșul de rufe, puteai să dai cu tunul și n-o găseai acolo decât la deszăpezire!

– Uite-o mă! exclamă Gigi!
– Unde e mă nene?
– Uite-o colo, lângă cadă, după coșul de rufe!
– Da bă. Pisica mă-tii de tâmpită! Vino aici!

Abia au băgat-o în cușca de voiaj. Până nu i-a zgâriat și i-a scuipat pe amândoi, pisica nu s-a lăsat. Rambo, nu pisică!

Au dus-o la cabeinetul veterinar. În 10 minute au luat-o înapoi, mâncată și băută.
Ce se întâmplase?
S-apucase Gelu să facă niște cârnați prăjiți. Și înțepase cârnații cu o scobitoare. Care scobitoare căzuse pe jos fără să bage ăsta de seamă.
Pisica îi dăduse ocol, o mirosise, și-o halise. Și-i rămăsese scobiboarea aia prinsă în cerul gurii. Cică așa fac pisicile de multe ori cu oase de pește.
Dar cu scobitori, era primul caz de-l văzuseră doctorii vreodată…