Monthly Archives: January 2010
Despre cât de nașpa e contabilitatea românească
“Ce obiective strategice avem în vedere? Cu ce efort vrem să realizăm o performanţă? Sunt direcţii care nu pot fi atinse fără o cuantificare rezonabilă şi reală cerută de anumite restricţii. A previziona corect un profit înseamnă a construi costuri aferente unor venituri posibile. În acest modul ne axăm pe costurile totale, pe o construcţie bazată pe concepte, elemente, clasificări şi studiu de caz.”
Asta e furată dintr-o carte încă neapărută.
Ce scrie acolo? Păi let me translate:
Ce obiective strategice avem în vedere? => Ne gândim sau nu? (Evident varianta 2).
Cu ce efort vrem să realizăm o performanţă? => Facem brandu’ mare ca Arnold, sau bem? (Iar varianta 2)
Sunt direcţii care nu pot fi atinse fără o cuantificare rezonabilă şi reală cerută de anumite restricţii. => N-am busolă, nu citim în stele. Prin osmogenoza rectificată vă spunem să ne faceţi cinste c-o bere de căciulă. Eu am 3 ca Axinte.
A previziona corect un profit înseamnă a construi costuri aferente unor venituri posibile. => Am un profit de 1 leu în portofel. Posibil…
În acest modul ne axăm pe costurile totale, pe o construcţie bazată pe concepte, elemente, clasificări şi studiu de caz. => Aicişa io m-aş axa pe o sticlă de rachie şi pe monetaru’ care mi-l ia Miss Teracota 2, cu ale sale ţâţe construite mişto. A se studia.
De aici rezultă clar: Suntem nişte beţivi slabi, cu bruma de bani furată de piţipoance ţărăniste. Ce contabilitate…
Hai România
Gică pleacă în America
Gică… bun la toate.
Din părţi.
Gică e un neisprăvit.
Născut dintr-o familie medie de orăşeni, absolut banală.
Mă-sa profă de chimie, tac-su arbitru tuşier în divizia C.
Pula mea, singul său contact cu mingea de fotbal a fost în clasa a treia, când la o pasă a unui coleg, trimisă prea puternic pentru firea sa plăpândă şi bolnăvicioasă, l-a lovit în muie şi i-a spart nasul cârn.
Contactul cu substanţele chimice a fost când a băut nişte peroxid de hidrogen, să se dea mare faţă de colegii săi.
Culmea, i-a reuşit chestia. Nimeni nu ştia că de fapt el băuse apă oxigenată.
Mă rog… Un tip absolut banal.
A terminat liceul cu media 6,13.
În copilărie găsise o metodă ingenioasă de provocare a orgasmului. Nu pot să-i spun că e nici masturbare, nici zoofilie…
Se ungea pe pulă cu miere în zilele de vară, şi se lăsa bâzâit de muşte până-şi dădea drumul.
Ingenios omul…
Contact sexual cu o fată a avut la 20 şi ceva de ani, în urma unui bairam de punkeri, însă nu se ştie sigur că au făcut sex acolo, ambii erau drogaţi şi beţi.
Să-i oferim totuşi o bilă albă.
Urât nu era deloc, doar că era foarte timid, şi ciudat.
De ce era ciudat? Păi, contrat altor flăcăi de vârsta sa, care colecţionau surprize, timbre, prezervative folosite, el colecţiona cuţite, măşti de gaze, cartuşe.
Nu era deloc, violent, chiar se pişa pe el de frică dacă era să-l atace careva, Doamne fereşte.
În facultate a început să tragă de fiare, pusese ceva muşchi pe el, făcea curte unor colege drăguţe, îi mergea binişor.
S-a angajat la o firmă de calculatoare, era inginer de sitem.
Adică toată ziua scana IP-uri, spărgea root-uri, intra cu radminul pe săli de net, îşi bătea joc de cocalarii care se conversau pe mirc cu piţipoancele, dându-le mesaje gen: “Muie fă pizdo”, “Sugi pula” etc.
Aşa se distra.
Acasă avea grijă să ude florile la timp, să spele la masină, repara o usă, coaiele mele, tot ce se face prin casă. Îşi ajuta părinţii.
Însă avea o mare nelămurire. Era oare fericit, sau nu? Viaţa lui era destul de monotonă, ce-i drept.
Se gândi, ce se gândi, se frecă la pulă cu şmirghel, şi le spuse alor săi că pleacă în America să-şi găsească norocul.
Plânsete, palme, pupături, iar plansete.
Bagaj făcut, pupat părinţii, aeroport, avion, somn adânc, Los Angeles.
În aeroport trebuia să-l aştepte văru-su Johnny. Adică Ion Mititelu, din Suceava. Plecat şi pripăşit pe lângă un wannabe rapper.
Ăluia îi mergea bine plugul, era bodyguardul rapperului, se plimba cu ăla peste tot, avea costum Armani, pizde, şampanie şi cocaină la discreţie.
A aşteptat Gică la aeroport juma de oră, o oră, 2 ore… Citise între timp 2 ziare, 5 pliculeţe de ceai, băuse 3 cafele Starbucks (o poşircă de cafea, mă-sa o făcea mai bună)… când în sfârşit apare Johnny.
Lanţ mare de aur la gât, costum gri petrol, armă la subraţ, pantofi lucioşi de-ţi luau ochii.
Veni la Gică şi-i zise:
– Welcome to L.A., cousin, nice to see you!
– … (va urma)
Ţugulea, vânător vânjos 2
-…
– Ah, futu-ţi urşii mă-tii de nenorocit, unde-ţi stă capul, acoloţi vor sta şi labele picioarele.
– Ce mă? urlă ursul la el, prinzându-l de capul jegos şi dând cu el de duşumea.
Erou nostru leşină (de foame, de la lovitură, pula mea, principalul e că l-a luat cu leşin şi s-a dus în mă-sa).
Ursul îl legă bine în genul bondage, adică fedeleş, îşi chemă fraţii şi cumetrii şi petrecură 2 zile şi 3 nopţi regeşte.
Jocuri video, bere, alune, muie, cur lui Ţugulea, o veselie.
După o vreme ursul se înduplecă de acesta, îi dete o bere şi-l eliberă.
Eroul nostru fugi crăcănat pe şapte cărări, scuipând esenţă de urs şi înjurând de mama focului:
“- Băga-mi-aş pula pe gât, cât de prost am fost că am luat paloşul şi nu un pistol”
Ajunse la spital, fu internat o săptămână cu curul căldare, dar îşi jură răzbunare cruntă.
Luă pensia bunică-sii, mai făcu o muie două, şi îşi luă un pistol la mâna a doua.
Se puse pe drum şi ajunse la urs acasă.
Nu mai e rost să povestesc ce mişto s-au distrat urşii cu Ţugulea… Bondage, anal, oral, bukkake, feetjob, bearjob, ce mai, o nebunie.
Iar i se dădu drumul, iar stătu ăsta în spital o lună, crăcănat tot.
Vându pe bunică-sa la un arab, şi-şi luă mitralieră.
Iar hop la urs acasă, trage în ăia p-acolo, fiind de data asta sigur de reuşită.
Pula… Urşii rădeau de gloanţe ca de tânţari.
L-au bătut bine pe Ţugulea, l-au frăgezit, bondage, bukkake, anal, tot tacâmul.
L-au chinuit o lună întreagă, după care i-au dat drumul.
Stă Ţugulea în spital 6 luni în comă, deja cu curul spart, fără dinţi… Era în ultimul hal – FUBAR (aproape îmi dau lacrimile când mă gândesc la el)…
Iese el din spital, se târăşte până la bancă, face credit, ia o bazooka, şi se duce iar în pădure după urs.
Moş Martin era plecat după fragi şi mure.
– Super, că nu e javra dracului acasă, e pe teren neutru şi e singur, îşi zise Ţugulea.
După o oarecare căutare prin tufişuri de mure, scârbit de atâtea prezervative folosite, tampoane sângerânde şi căcaţi îmbătători, îl zări pe urs dormind la umbra unui pom.
-Al meu eşti, lighioană spurcată, urlă Ţugulea, slobozind o ogivă către urs.
Dar, surpriză… de emoţie tremura tot şi rată lovitura de graţie.
Se trezi ursul, vine către un Ţugulea deja căcat pe el de frică, îl bate pe umăr şi zice:
– Mă, acu fii sincer, tu nu vii la vănătoare, nu?
Ţugulea vânător vânjos
Se trezi într-o noapte Ţugulea dintr-o beţie cruntă la crâşma din cătun.
Băuse rachiu de sfeclă cu Păcală şi Tândală până îi băgase sub masă. Le făcuse şi lor felul.
După 2 pahare de rachie se ducea la wc (gaura aia din pământ plină de căcat şi flegme) şi îşi vâra degetele pe gâtlej, să dea afară băutura.
Aşa se îmbăta mai greu.
Mă rog, omu’ era inventiv…
Cum stătea el aşa pe căpiţa de fân, belind ochii în zare îşi dete seama că acu pe inima goală ar merge găitan un castravete murat, o gogonea murată, ceva murat.
Şi cum n-avea pus nimic la murat, îşi aduse aminte că ursul avea nişte castraveciori cornişon puşi în găvane imense, puşi la murat încă din vară.
Tot gândindu-se el, băgă de seamă că trebuie să-şi calce promisunea făcută părinţilor, şi va fura.
Nu de alta, dar era duşman la paloş şi topoare cu ursul, de când îl bătuse ăla la skandenberg în urmă cu ani buni, pe când erau amândoi colegi de bancă în clasa I.
Aşa că va trebui să fure nişte castraveciori, pentru a-şi potoli focul şi gustul oribil din gură şi din gâtlej.
Îşi trase opincile Nyke în picioarele împuţite, haină Shtefaneel pe pieptu-i de tablă ordinară, luă paloşul bine ascuţit în sânge de lipitoare fosforescentă şi porni la drum către bârlogul ursului.
Ştia că ăla hibernează pe timp de iarnă. Merse ce merse şi ajunse la rezidenţa ursului. Se feri de camerele de luat vederi, de senzorii de mişcare, şi se strecură în cămara încăpătoare a lui Moş Martin.
Printre postere cu femei despuiate, aparate de foto furate şi cărţi de credit false, văzu şi mâncarea. 3 copane de struţ, 2 viţei aproape întregi, 3 kile de mălai pt mămăligă, şi 65237 de găvane de castraveciori muraţi.
– Oho mămucă! exclamă el plin de mirare, cu ochii cât cepele la un poster cu Pamela pe barcă…
Se puse omul la masă, luă o ciozvârtă de viţel, şi o farfurie de castraveciori, şi se puse pe mâncat.
În timpul ăsta ursul nu hiberna.
De când îşi băgase centrală proprie, luată în rate de la Baltecs, avea în bârlog peste 24 de grade, aşa că hibernarea nu era o idee prea bună.
Se strângea iarnă de iarnă cu fraţii şi cumetrii lui şi-o ţineau într-o beţie noapte de noapte.
Moş Martin se ridică de pe canapeaua din piele de struţ, puse pauză la Play Station, şi le spuse curvelor flăcăilor cu care era că se duce s-aducă nişte castraveciori muraţi (gând la gând cu bucurie cu Ţugulea) ca să meargă mai bine vodka Pizdronscaya cu alunele prăjite.
Merse la cămară, se băşi în faţa uşii şi intră.
– Ah! mama mă-tii de pușlama, vii să furi? izbucni el când îl văzu pe Ţugulea
-… (continuarea în episodul următor)
“Derbedeii”
Am regăsit după ceva căutări o carte comică.
“Derbedeii” de Nicuţă Tănase.
O carte excelentă, vine împreună cu “M-am făcut băiat mare”.
Astea două cărţi împreună cu “Cireşarii” de Constantin Chiriţă, “Cişmigiu & Co.” de Grigore Băjenaru şi “Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque au fost cele mai citite cărţi de mine (de peste 10 ori fiecare)…
Mi-a plăcut mult “Derbedeii”, am căutat-o zilele astea pe la anticariat, biblioteci, vânzători ambulanţi, prieteni etc., de mi-a venit rău.
Nimeni n-o avea.
Am găsit-o oe okazii.ro, la preţul de pornire de 36 ron, şi preţul blitz de 54 ron.
O nesimţire.
L-am rugat să-mi scaneze 2-3 pagini care îmi lipsesc, şi cică “N-am scaner”.
Mă rog, oameni şi “oameni”.
“Bă, la găzărie la 6” este citat din “Derbedeii”.
În zilele ce vor urma, voi încerca să transpun aici ceva din această carte.
